Craciun Fericit si sa aveti parte de multe daruri!!!
Merry Christmas to everyone & have many many gifts!!!
Je vous souhaite un Joyeux Noel et pleins de beaux cadeaux!!!
joi, 25 decembrie 2008
miercuri, 17 decembrie 2008
TEST DE INTELIGENTA!!!
Raspundeti fara sa trisati ...
1.Exista un 4 Iulie in Anglia?
a) da
b ) nu
2.Cate zile de nastere are in medie un om?
a) 1
b ) 2
c) 3++
d) 5++
e) 10++
3.Unele luni au 31 de zile, cate luni au 28 de zile?
a) 1
b ) 2
c) 3
d) 6
e) 9
f) 12
4.Cate roti are o masina normala?
a) 2
b ) 4
c) 5
d) 6
5.Este legal ca un om in California sa se casatoreasca cu sora vaduvei sale?
a) da
b ) nu
6.Imparte 30 la 1/2 si aduna 10. Care este rezultatul?
a) 10
b ) 25
c) 50
d) 70
e) 90
7.Daca sunt 3 mere si tu iei 2, cate mere ai?
a) 1
b ) 2
c) 3
8.Un doctor iti da 3 pastile si iti spune sa iei una la fiecare jumatate de ora.
Pentru cate minute o sa iti ajunga pastilele?
a) 20
b ) 40
c) 60
d) 90
9.Gigi Becali are 17 oi, si toate in afara de 9 mor. Cate oi mai raman?
a) 1
b ) 3
c) 5
d) 8
e) 9
10.Cate animale din fiecare sex a luat Moise cu el pe arca?
a) 3
b ) 2
c) 1
d) 0
11.Cate timbre de 1,5 lei sunt intr-o duzina?
a) 1
b ) 3
c) 6
d) 9
e) 12
Rapunsurile corecte sunt:
1.Exista un 4 Iulie in Anglia?
Da, vine imediat dupa 3 Iulie!
2.Cate zile de nastere are in medie un om?
1 Doar una! Tu te nasti de mai multe ori???
3.Unele luni au 31 de zile, cate luni au 28 de zile?
12, toate!
4.Cate roti are o masina normala?
5, mai este si roata de rezerva!
5.Este legal ca un om in California sa se casatoreasca cu sora vaduvei sale?
Nu - pentru ca este mort!!!
6.Imparte 30 la 1/2 si aduna 10. Care este rezultatul?
70, (30 impartit la 1/2 egal 60! Trebuie sa si gandesti putin...
7.Daca sunt 3 mere si tu iei 2, cate mere ai?
2, doar ce le-ai luat, nu?
8.Un doctor iti da 3 pastile si iti spune sa iei una la fiecare jumatate de ora.
Pentru cate minute o sa iti ajunga pastilele?
60 - Incepi cu prima pastila, peste 30 de minute o iei pe cea de-a doua, apoi peste inca 30 minute pe a treia. Deci 30+30=60
9.Gigi Becali are 17 oi, si toate in afara de 9 mor. Cate oi mai raman?
9, ca alea nu au murit.
10.Cate animale din fiecare sex a luat Moise cu el pe arca?
0.Nu era Arca lui Moise,ci Arca lui Noe!!!
11.Cate timbre de 1,5 lei sunt intr-o duzina?
12. Intr-o duzina de orice sunt 12!
1.Exista un 4 Iulie in Anglia?
a) da
b ) nu
2.Cate zile de nastere are in medie un om?
a) 1
b ) 2
c) 3++
d) 5++
e) 10++
3.Unele luni au 31 de zile, cate luni au 28 de zile?
a) 1
b ) 2
c) 3
d) 6
e) 9
f) 12
4.Cate roti are o masina normala?
a) 2
b ) 4
c) 5
d) 6
5.Este legal ca un om in California sa se casatoreasca cu sora vaduvei sale?
a) da
b ) nu
6.Imparte 30 la 1/2 si aduna 10. Care este rezultatul?
a) 10
b ) 25
c) 50
d) 70
e) 90
7.Daca sunt 3 mere si tu iei 2, cate mere ai?
a) 1
b ) 2
c) 3
8.Un doctor iti da 3 pastile si iti spune sa iei una la fiecare jumatate de ora.
Pentru cate minute o sa iti ajunga pastilele?
a) 20
b ) 40
c) 60
d) 90
9.Gigi Becali are 17 oi, si toate in afara de 9 mor. Cate oi mai raman?
a) 1
b ) 3
c) 5
d) 8
e) 9
10.Cate animale din fiecare sex a luat Moise cu el pe arca?
a) 3
b ) 2
c) 1
d) 0
11.Cate timbre de 1,5 lei sunt intr-o duzina?
a) 1
b ) 3
c) 6
d) 9
e) 12
Rapunsurile corecte sunt:
1.Exista un 4 Iulie in Anglia?
Da, vine imediat dupa 3 Iulie!
2.Cate zile de nastere are in medie un om?
1 Doar una! Tu te nasti de mai multe ori???
3.Unele luni au 31 de zile, cate luni au 28 de zile?
12, toate!
4.Cate roti are o masina normala?
5, mai este si roata de rezerva!
5.Este legal ca un om in California sa se casatoreasca cu sora vaduvei sale?
Nu - pentru ca este mort!!!
6.Imparte 30 la 1/2 si aduna 10. Care este rezultatul?
70, (30 impartit la 1/2 egal 60! Trebuie sa si gandesti putin...
7.Daca sunt 3 mere si tu iei 2, cate mere ai?
2, doar ce le-ai luat, nu?
8.Un doctor iti da 3 pastile si iti spune sa iei una la fiecare jumatate de ora.
Pentru cate minute o sa iti ajunga pastilele?
60 - Incepi cu prima pastila, peste 30 de minute o iei pe cea de-a doua, apoi peste inca 30 minute pe a treia. Deci 30+30=60
9.Gigi Becali are 17 oi, si toate in afara de 9 mor. Cate oi mai raman?
9, ca alea nu au murit.
10.Cate animale din fiecare sex a luat Moise cu el pe arca?
0.Nu era Arca lui Moise,ci Arca lui Noe!!!
11.Cate timbre de 1,5 lei sunt intr-o duzina?
12. Intr-o duzina de orice sunt 12!
sâmbătă, 29 noiembrie 2008
TEATRUL, VOCEA CONSTIINTEI MORALE.
Oglinda a vremurilor in schimbare , teatrul este o reactie , o provocare prin interogatie , un mod de a sparge realul spre imaginar , proiectind personajele intr-o anumita situatie sociala.Misiunea teatrului este , in esenta , educativa avind in vedere faptul ca mijloacele sale de expresie lucreaza inauntrul fiintei ce se afla fata-n fata cu viata impenetrabila , enigmatica si imprevizibila , dar mai ales , cu propria constiinta.
Intrebindu-se ce este sufletul omenesc , I.L. Caragiale il asemana cu "...o oglinda sferika , avind in adincimea-i si o constiinta : de aceea , minunea fara margini , de afara, ne intereseaza mai putin decit minunea dinauntru , tot asa de fara margini.Cu cit cea dintii se tot departeaza de noi , cu atit cea de-a 2 ne patrunde mai adinc: cea dintii este cea de-a doua suntem".
In aceasta "oglinda sferica" , unde existam noi insine , auzim clar vocea constiintei morale care ne dojeneste sau ne avertizeaza judecindu-ne cu intrebarea :"Cine sunt?...Ce-as putea fi?.. Ce puteam sa fiu , daca...?...De ce nu mi-am recunoscut greselile si vina?...De ce am fost orgolios...?... De ce?..."... De ce?.... De ce?.... De ce?.. De fapt , teatrul ca literatura si spectacol se construieste prin aceasta intrebare obsedanta , intrebarea care motiveaza evenimentele si reactiile ,de ce-ul fiind o interogatie fundamentala in evolutia personajelor si a conflictului dramatic.
Teatrul poate fi delimitat prin epoca , tendinte si curente , stiluri si modalitati de expresie ce definesc opere literare si creatori de spectacole , vocea constiintei morale este o trasatura comuna , de la tragicii greci pina in zilele noatre , existenta umana aflindu-se intr-o continua refacere launtrica.Cu cit minunea fara margini de afara , cum definea Caragiale viata, este potrivnica si amenintatoare cu omul , cu atit " minunea din nauntru" adika sufletul omenesc , constiinta , simte nevoia sa ase priveasca in " Oglinda sferica" , sa-si judece faptele nedemne , egoismu , trindavia, ... Toate aceaste morale aflindu-se fata-n fata cu reversul lor, cu codul eticii si echitatii; bunul simt , echilibrul si intelegerea , ordinea morala a existentei.
ce sint, de fapt, Oedip, Antigona, Hamlet, sau eroii create de Cehov,Ibsen, O*Neill, Pirandello, Eugen Ionesco, Camil Petrescu, Horia Lovinescu , decit voci ale constiintei morale , prin care umanitatea si-a exprimat crezuri si idealuri , nelinistea gindului si refacerea launtrica ajutind la inaltarea fiintei umane.
Complexitatea si autenticitatea aroului , firescul comunicarii determina intensitatea si acuratetea vocii constiintei morale.Pentru a fi receptate si sedimentatea in memoria cititorului sau a spectatorului , reverberatiile acesteia trebuie sa prinda toate nuantele si sensibilitatile , sa emotioneze si sa influenteze constiintele semenilor , sa le initieze cu "jocul ielelor" cum se confesa un personaj creat de Camil Petrescu. A vedea idei, ca sa continuam in spiritul ilustrului dramaturg cam uitat de teatre , inseamna sa privim in oglinda sferica, acolo unde "ne patrunde mai adinc" si "suntem" , acolo unde masca prefecatoriei nu incape , unde noi insine stam fata-n fata cu propria viata.
A oficia la "oglinda sferica" a constiintei inseamna , in primul rind , sa accepti demascarea sinelui , sa fii sincer cu tine insuti , sa ai putere sa te vezi cu luare aminte , sa te reculegi si sa te vezi asa cum esti : bun sa ticalos, cinstit sau ipocrit, demn ori duplicitar , generos sau egoist, om sau neom.Privirea in "oglinda sferica" a teatrului releva o imagine in antiteza pentru a iesi in evidenta morala a existentei, pentru ca spectatorul sa priveasca viata in alcatuirea ei complexa , cu lumini si umbre , inaltari si caderii, minciuna si adevar , dragoste si ura.
Revenind la ideea ca vocea constiintei morale se exprima prin sinceritatea si firescul personajului , este locul sa subscriu si eu la observatia ca bunele intentii ale unor dramaturgi esueaza ,neglijeaza conditia esentiala a actului de creatiei : transfigurarea artistica.De asemenea au tratat cu superficialitate constructia dramatica din perspectiva evolutiei personajelor , ignorind faptul ca dezvoltarea conflictului este conditionata de complexitatea eroului . Iata de ce cind discutam despre eroii dramaturgiei noatre contemporane , ne este greu sa-i particularizam ca individualitati si sa-i desprindem din scheme uzate , care nu au dat bataie de cap nimanui, dar si regizorii cuprinsi de "stari" si "semne" au neglijat personajul , favorizind spatiului vizual al reprezentatiei.
O aptitudine educata prin teatru este aceea de a admite viata celorlalti, individualitatea integrata in nazuintele si idealurile colectivitatii.De fapt, aceasta aptitudine umana o putem regasi in marea dramaturgie , tema insa se cere dezvoltata si adecvata timpurilor pe care le traim. Oglinda a vremurilor in schimbare , teatrul treb sa-l ajute pe acel "privitor" ce vine in sala de spactacol sa-si consoneze sufletul si mintea cu epoca pe care o construieste. Teatrul trebuie sa-i insufle incredere si speranta, sa_l ajute pe om sa-si inteleaga menirea, sa-i reaminteasca marele adevar ca el "este esenta tuturor lucrurilor ". " Tocmai pentru ca nu exista alta viata medita Titu Maiorescu -se cuvine sa folosim viata cit mai bine;tocmai pentru ca dupa moarte nu exista nici rasplata , nici pedeapsa, trebuie sa facem Binele de dragul lui si sa ne ferim de Rau din pricina sa".
Teatrul, " ca voce a constiintei morale" trebuie sa ne invete tocmai " sa facem Binele de dragul lui"
by: Ana Rusu
Intrebindu-se ce este sufletul omenesc , I.L. Caragiale il asemana cu "...o oglinda sferika , avind in adincimea-i si o constiinta : de aceea , minunea fara margini , de afara, ne intereseaza mai putin decit minunea dinauntru , tot asa de fara margini.Cu cit cea dintii se tot departeaza de noi , cu atit cea de-a 2 ne patrunde mai adinc: cea dintii este cea de-a doua suntem".
In aceasta "oglinda sferica" , unde existam noi insine , auzim clar vocea constiintei morale care ne dojeneste sau ne avertizeaza judecindu-ne cu intrebarea :"Cine sunt?...Ce-as putea fi?.. Ce puteam sa fiu , daca...?...De ce nu mi-am recunoscut greselile si vina?...De ce am fost orgolios...?... De ce?..."... De ce?.... De ce?.... De ce?.. De fapt , teatrul ca literatura si spectacol se construieste prin aceasta intrebare obsedanta , intrebarea care motiveaza evenimentele si reactiile ,de ce-ul fiind o interogatie fundamentala in evolutia personajelor si a conflictului dramatic.
Teatrul poate fi delimitat prin epoca , tendinte si curente , stiluri si modalitati de expresie ce definesc opere literare si creatori de spectacole , vocea constiintei morale este o trasatura comuna , de la tragicii greci pina in zilele noatre , existenta umana aflindu-se intr-o continua refacere launtrica.Cu cit minunea fara margini de afara , cum definea Caragiale viata, este potrivnica si amenintatoare cu omul , cu atit " minunea din nauntru" adika sufletul omenesc , constiinta , simte nevoia sa ase priveasca in " Oglinda sferica" , sa-si judece faptele nedemne , egoismu , trindavia, ... Toate aceaste morale aflindu-se fata-n fata cu reversul lor, cu codul eticii si echitatii; bunul simt , echilibrul si intelegerea , ordinea morala a existentei.
ce sint, de fapt, Oedip, Antigona, Hamlet, sau eroii create de Cehov,Ibsen, O*Neill, Pirandello, Eugen Ionesco, Camil Petrescu, Horia Lovinescu , decit voci ale constiintei morale , prin care umanitatea si-a exprimat crezuri si idealuri , nelinistea gindului si refacerea launtrica ajutind la inaltarea fiintei umane.
Complexitatea si autenticitatea aroului , firescul comunicarii determina intensitatea si acuratetea vocii constiintei morale.Pentru a fi receptate si sedimentatea in memoria cititorului sau a spectatorului , reverberatiile acesteia trebuie sa prinda toate nuantele si sensibilitatile , sa emotioneze si sa influenteze constiintele semenilor , sa le initieze cu "jocul ielelor" cum se confesa un personaj creat de Camil Petrescu. A vedea idei, ca sa continuam in spiritul ilustrului dramaturg cam uitat de teatre , inseamna sa privim in oglinda sferica, acolo unde "ne patrunde mai adinc" si "suntem" , acolo unde masca prefecatoriei nu incape , unde noi insine stam fata-n fata cu propria viata.
A oficia la "oglinda sferica" a constiintei inseamna , in primul rind , sa accepti demascarea sinelui , sa fii sincer cu tine insuti , sa ai putere sa te vezi cu luare aminte , sa te reculegi si sa te vezi asa cum esti : bun sa ticalos, cinstit sau ipocrit, demn ori duplicitar , generos sau egoist, om sau neom.Privirea in "oglinda sferica" a teatrului releva o imagine in antiteza pentru a iesi in evidenta morala a existentei, pentru ca spectatorul sa priveasca viata in alcatuirea ei complexa , cu lumini si umbre , inaltari si caderii, minciuna si adevar , dragoste si ura.
Revenind la ideea ca vocea constiintei morale se exprima prin sinceritatea si firescul personajului , este locul sa subscriu si eu la observatia ca bunele intentii ale unor dramaturgi esueaza ,neglijeaza conditia esentiala a actului de creatiei : transfigurarea artistica.De asemenea au tratat cu superficialitate constructia dramatica din perspectiva evolutiei personajelor , ignorind faptul ca dezvoltarea conflictului este conditionata de complexitatea eroului . Iata de ce cind discutam despre eroii dramaturgiei noatre contemporane , ne este greu sa-i particularizam ca individualitati si sa-i desprindem din scheme uzate , care nu au dat bataie de cap nimanui, dar si regizorii cuprinsi de "stari" si "semne" au neglijat personajul , favorizind spatiului vizual al reprezentatiei.
O aptitudine educata prin teatru este aceea de a admite viata celorlalti, individualitatea integrata in nazuintele si idealurile colectivitatii.De fapt, aceasta aptitudine umana o putem regasi in marea dramaturgie , tema insa se cere dezvoltata si adecvata timpurilor pe care le traim. Oglinda a vremurilor in schimbare , teatrul treb sa-l ajute pe acel "privitor" ce vine in sala de spactacol sa-si consoneze sufletul si mintea cu epoca pe care o construieste. Teatrul trebuie sa-i insufle incredere si speranta, sa_l ajute pe om sa-si inteleaga menirea, sa-i reaminteasca marele adevar ca el "este esenta tuturor lucrurilor ". " Tocmai pentru ca nu exista alta viata medita Titu Maiorescu -se cuvine sa folosim viata cit mai bine;tocmai pentru ca dupa moarte nu exista nici rasplata , nici pedeapsa, trebuie sa facem Binele de dragul lui si sa ne ferim de Rau din pricina sa".
Teatrul, " ca voce a constiintei morale" trebuie sa ne invete tocmai " sa facem Binele de dragul lui"
by: Ana Rusu
joi, 16 octombrie 2008
luni, 13 octombrie 2008
O parere despre arta actorului.
Actor = Om = Adevar = Creator
Arta actorului = regasirea omului in superioara lui umanitate.
Arta actorului = arta trairii scenice.
Arta actorului = sacrificiu, martiriu.
Arta actorului = unitatea in diversitate a naturii umane contradictorii; ce nu e paradoxal nu e cu adevarat dramatic.
Arta actorului = cercetare si experimentare cu scopul insusirii mecanismului specific pentru transformarea conventiilor in realitati psihologice obiective specifice spiritului - mai important decat adevarul e drumul spre adevar; de aceea arta actorului este "macelarita" de sistemul de invatamant, mai ales de sistemul de notare in sine, incompatibil cu creativitatea si cu psihicul studentului in dezvoltare. Fara libertate nu exista creatie; constrangerea si modelarea din sistemul de invatamant conduce la autocenzura comportamentului, la duplicitate, la minciuna; se cere sinceritate, dar in realitate se cultiva contrariul: minciuna, ipocrizia, falsitatea. Prima conditie a creativitatii unui grup e increderea reciproca, in a carei sprijin nu vine sistemul, ba chiar vine din contra. In opera de arta a actorului, materia e omenescul, fara reductii; actorul e omul viu si intreg, complet, la intreaga sa capacitate de a rationa si a simti. A juca, a interpreta, a mima inseamna a reduce omenescul, a nega virtutile pe care ni le-a dat Dumnezeu.
In viata oamenii fac cele mai bune roluri (rolul studentului, al profesorului, al angajatului, al patronului, al parintelui etc.). Acestea sunt cele mai credibile roluri deoarece avem scopuri si intentii clare si ne asumam regulile "jocului" - astfel rolul se formeaza de la sine, nu incercam nici o clipa sa-l costruim, sa-l ilustram, sa-l aratam cuiva. La fel si actorul - nu trebuie sa arate nimic nimanui; nu trebuie sa arate spectatorului cum crede el ca ar fi Hamlet de exemplu, sa-l interpreteze; spectatorul nu cere o opinie de la actorul X despre Hamlet, spectatorul vrea sa-l vada pe HAMLET!!! Atunci cand actorului i se cere sa aiba un scop, nu inseamna ca actorul trebuie sa arate ca are un scop; atunci cand i se cere sa fie in situatie, nu inseamna ca trebuie sa arate ca e in situatie; atunci cand i se spune sa fie, nu sa faca, nu inseamna ca trebuie sa arate ca el este si ca nu face; atunci cand i se cere sa comunice real, nu inseamna ca trebuie sa arate ca el comunica real, sa arate ca asculta, ca incaseaza; atunci cand o "repetitie" (termenul corect e refacere) e un succes, actorul nu trebuie sa incerce sa repete succesul, sa arate cat de bine i-a iesit cu o zi in urma.
Doar scopul clar (definit scurt si la obiect) si real si intentiile clare si reale in situatia asumata in mod real pot tine actorul departe de capcanele enumerate in paragraful anterior. Actorul nu trebuie sa constientizeze ideea de personaj literar. Pe scena sau la filmari el trebuie sa-si asume instantaneu situatia de viata in care se afla personajul si scopul si intentiile sale, asumate in legatura cu colegii din distributie si niciodata in legatura cu "personajele". La fel cum nimeni nu poate sti din timp cum va reactiona intr-o situatie de criza si nici nu-si va putea analiza constient actiunile ce vor veni in mod organic in timp ce se va afla intr-o astfel de situatie, tot asa nici actorul nu trebuie nici o clipa sa se intrebe cum sa-si asume situatia sau cum sa actioneze, ci sa se "arunce" pur si simplu in situatie. Textul trebuie sa fie foarte bine memorat si apoi uitat, la fel cum in viata niciodata nu stim ce vom face peste o ora sau peste un an sau cum vom actiona sau ce oameni si obstacole vom intalni. Daca situatia, scopul si intentiile sunt asumate, actiunile si replicile vor veni in mod organic in urma unei puternice necesitati interioareIn felul acesta actorul va avea o traire autentica, unica si irepetabila, indeplinindu-si rolul de creator al operei de arta care este el insusi. Iluzia de "personaj" sau de "interpretare" sau de "rol" este doar a publicului. Daca situatia, scopul si intentiile nu sunt asumate, actorul va actiona nesustinut interior, deci va minti, caz in care nu se poate discuta despre adevarata arta a actorului, cea a trairii scenice.
Aceasta metoda e eficienta doar odata cu dezvoltarea curiozitatii ludice, a vulnerabilitatii, spiritului de sacrificiu, initiativei, onestitatii, demnitatii, integriatii, altruismului, increderii, curajului, simtului masurii, modestiei, bunului simt, inteligentei, imaginatiei active (cea in care suntem pusi in situatia de a rezolva o problema), fermitatii, simtului punctualitatii, al responsabilitatii, vointei si unui foarte bun echilibru intre ratiune (gandire) si simtire (impuls).
Autocunoasterea e principalul punct de sprijin al omenescului, principalul punct de sprijin intre ratiune si simtire, principalul punct de sprijin impotriva a tot ceea ce se impotriveste cunoasterii. Actorul e adevaratul spectacol, spectatorul experimenteaza, traieste, simte, rationeaza, creeaza odata cu el si astfel se autocunoaste (imaginatia substitutiva) - cauza si scopul studiului artei actorului: "Ce este omul?". Nu e suficient ca spectatorul sa inteleaga, esential e sa si creada; omul nu-si face proces de autocunoastere daca informatia este doar bogata si logica, esential e ca ea sa fie crezuta , simtita pentru a putea fi asimilata; la fel ca in viata - profesorul explica elevului normele morale si de ce e bine sa le respecte, dar toata argumentatia sa este spulberata daca el nu este crezut, ceea ce se itampla in momentul in care elevul observa ca insusi profesorul nu respecta acele norme - prin analogie, la fel e si situatia in care spectatorul intelege actorul, dar nu-l crede. Putem schimba ceva in "interiorul" unui om doar prin exemplu personal. Altfel spus, singurul mod prin care putem schimba ceva in jurul nostru sau in cei din jurul nostru este de a ne schimba, de a ne modifica noi insine - la fel si in cazul actorilor si spectatorilor.
Certitudinile si ideile preconcepute suprima libertatea si creatia si anuleaza omul, sunt cele mai mari obstacole in calea adevarului. Sunt cei mari dusmani ai omului si implicit ai actorului. Spre exemplu, ne lasam foarte usor influentati, descurajati de ceea ce nu pot face cei din jurul nostru, din societate, in loc sa privim la ceea ce ei pot face. Practic, atunci cand cineva ne zice ca e imposibil sa realizam un anumit lucru, nu primim altceva decat dovada faptului ca persoana respectiva nu a fost capabila sau nu crede ca e capabila sa realizeze acel lucru - o neputinta de-a sa - pe care din pacate tindem de multe ori sa o transformam intr-o certitudine pentru propia persoana.
Adevarul motiveaza efortul actorului; arta actorului se supune filosofiei metodei, a drumului spre adevar, drum pe care se porneste fara idei preconcepute si fara a se cunoaste destinatia. Majoritatea spectacolelor de "teatru" nu au nimic in comun cu arta actorului, ele supunadu-se filosofiei obiectului, a rezultatului final, a viziunii moarte a unui regizor care fabrica viata din idei preconcepute in loc sa o descopere, sa o lase sa se nasca.
Teatrul nu trebuie sa fie doar o ilustrare a vietii, nu trebuie sa arate nimic nimanui, in caz contrar obliga actorul sa adopte o tehnica deductiva, de acumulare de trucuri. Tehnica actorului trebuie sa fie una inductiva, de eliminare a certitudinilor si cliseelor, de despecializare. Teatrul nu trebuie sa se supuna filosofiei obiectului, nu trebuie sa se supuna niciunei filosofii si nimanui.
Teatrul adevarat se naste atunci cand actorul cu un scop real in situatia asumata in mod real intalneste obstacole in calea atingerii scopului.
sursa:faimosul internet.
Arta actorului = regasirea omului in superioara lui umanitate.
Arta actorului = arta trairii scenice.
Arta actorului = sacrificiu, martiriu.
Arta actorului = unitatea in diversitate a naturii umane contradictorii; ce nu e paradoxal nu e cu adevarat dramatic.
Arta actorului = cercetare si experimentare cu scopul insusirii mecanismului specific pentru transformarea conventiilor in realitati psihologice obiective specifice spiritului - mai important decat adevarul e drumul spre adevar; de aceea arta actorului este "macelarita" de sistemul de invatamant, mai ales de sistemul de notare in sine, incompatibil cu creativitatea si cu psihicul studentului in dezvoltare. Fara libertate nu exista creatie; constrangerea si modelarea din sistemul de invatamant conduce la autocenzura comportamentului, la duplicitate, la minciuna; se cere sinceritate, dar in realitate se cultiva contrariul: minciuna, ipocrizia, falsitatea. Prima conditie a creativitatii unui grup e increderea reciproca, in a carei sprijin nu vine sistemul, ba chiar vine din contra. In opera de arta a actorului, materia e omenescul, fara reductii; actorul e omul viu si intreg, complet, la intreaga sa capacitate de a rationa si a simti. A juca, a interpreta, a mima inseamna a reduce omenescul, a nega virtutile pe care ni le-a dat Dumnezeu.
In viata oamenii fac cele mai bune roluri (rolul studentului, al profesorului, al angajatului, al patronului, al parintelui etc.). Acestea sunt cele mai credibile roluri deoarece avem scopuri si intentii clare si ne asumam regulile "jocului" - astfel rolul se formeaza de la sine, nu incercam nici o clipa sa-l costruim, sa-l ilustram, sa-l aratam cuiva. La fel si actorul - nu trebuie sa arate nimic nimanui; nu trebuie sa arate spectatorului cum crede el ca ar fi Hamlet de exemplu, sa-l interpreteze; spectatorul nu cere o opinie de la actorul X despre Hamlet, spectatorul vrea sa-l vada pe HAMLET!!! Atunci cand actorului i se cere sa aiba un scop, nu inseamna ca actorul trebuie sa arate ca are un scop; atunci cand i se cere sa fie in situatie, nu inseamna ca trebuie sa arate ca e in situatie; atunci cand i se spune sa fie, nu sa faca, nu inseamna ca trebuie sa arate ca el este si ca nu face; atunci cand i se cere sa comunice real, nu inseamna ca trebuie sa arate ca el comunica real, sa arate ca asculta, ca incaseaza; atunci cand o "repetitie" (termenul corect e refacere) e un succes, actorul nu trebuie sa incerce sa repete succesul, sa arate cat de bine i-a iesit cu o zi in urma.
Doar scopul clar (definit scurt si la obiect) si real si intentiile clare si reale in situatia asumata in mod real pot tine actorul departe de capcanele enumerate in paragraful anterior. Actorul nu trebuie sa constientizeze ideea de personaj literar. Pe scena sau la filmari el trebuie sa-si asume instantaneu situatia de viata in care se afla personajul si scopul si intentiile sale, asumate in legatura cu colegii din distributie si niciodata in legatura cu "personajele". La fel cum nimeni nu poate sti din timp cum va reactiona intr-o situatie de criza si nici nu-si va putea analiza constient actiunile ce vor veni in mod organic in timp ce se va afla intr-o astfel de situatie, tot asa nici actorul nu trebuie nici o clipa sa se intrebe cum sa-si asume situatia sau cum sa actioneze, ci sa se "arunce" pur si simplu in situatie. Textul trebuie sa fie foarte bine memorat si apoi uitat, la fel cum in viata niciodata nu stim ce vom face peste o ora sau peste un an sau cum vom actiona sau ce oameni si obstacole vom intalni. Daca situatia, scopul si intentiile sunt asumate, actiunile si replicile vor veni in mod organic in urma unei puternice necesitati interioareIn felul acesta actorul va avea o traire autentica, unica si irepetabila, indeplinindu-si rolul de creator al operei de arta care este el insusi. Iluzia de "personaj" sau de "interpretare" sau de "rol" este doar a publicului. Daca situatia, scopul si intentiile nu sunt asumate, actorul va actiona nesustinut interior, deci va minti, caz in care nu se poate discuta despre adevarata arta a actorului, cea a trairii scenice.
Aceasta metoda e eficienta doar odata cu dezvoltarea curiozitatii ludice, a vulnerabilitatii, spiritului de sacrificiu, initiativei, onestitatii, demnitatii, integriatii, altruismului, increderii, curajului, simtului masurii, modestiei, bunului simt, inteligentei, imaginatiei active (cea in care suntem pusi in situatia de a rezolva o problema), fermitatii, simtului punctualitatii, al responsabilitatii, vointei si unui foarte bun echilibru intre ratiune (gandire) si simtire (impuls).
Autocunoasterea e principalul punct de sprijin al omenescului, principalul punct de sprijin intre ratiune si simtire, principalul punct de sprijin impotriva a tot ceea ce se impotriveste cunoasterii. Actorul e adevaratul spectacol, spectatorul experimenteaza, traieste, simte, rationeaza, creeaza odata cu el si astfel se autocunoaste (imaginatia substitutiva) - cauza si scopul studiului artei actorului: "Ce este omul?". Nu e suficient ca spectatorul sa inteleaga, esential e sa si creada; omul nu-si face proces de autocunoastere daca informatia este doar bogata si logica, esential e ca ea sa fie crezuta , simtita pentru a putea fi asimilata; la fel ca in viata - profesorul explica elevului normele morale si de ce e bine sa le respecte, dar toata argumentatia sa este spulberata daca el nu este crezut, ceea ce se itampla in momentul in care elevul observa ca insusi profesorul nu respecta acele norme - prin analogie, la fel e si situatia in care spectatorul intelege actorul, dar nu-l crede. Putem schimba ceva in "interiorul" unui om doar prin exemplu personal. Altfel spus, singurul mod prin care putem schimba ceva in jurul nostru sau in cei din jurul nostru este de a ne schimba, de a ne modifica noi insine - la fel si in cazul actorilor si spectatorilor.
Certitudinile si ideile preconcepute suprima libertatea si creatia si anuleaza omul, sunt cele mai mari obstacole in calea adevarului. Sunt cei mari dusmani ai omului si implicit ai actorului. Spre exemplu, ne lasam foarte usor influentati, descurajati de ceea ce nu pot face cei din jurul nostru, din societate, in loc sa privim la ceea ce ei pot face. Practic, atunci cand cineva ne zice ca e imposibil sa realizam un anumit lucru, nu primim altceva decat dovada faptului ca persoana respectiva nu a fost capabila sau nu crede ca e capabila sa realizeze acel lucru - o neputinta de-a sa - pe care din pacate tindem de multe ori sa o transformam intr-o certitudine pentru propia persoana.
Adevarul motiveaza efortul actorului; arta actorului se supune filosofiei metodei, a drumului spre adevar, drum pe care se porneste fara idei preconcepute si fara a se cunoaste destinatia. Majoritatea spectacolelor de "teatru" nu au nimic in comun cu arta actorului, ele supunadu-se filosofiei obiectului, a rezultatului final, a viziunii moarte a unui regizor care fabrica viata din idei preconcepute in loc sa o descopere, sa o lase sa se nasca.
Teatrul nu trebuie sa fie doar o ilustrare a vietii, nu trebuie sa arate nimic nimanui, in caz contrar obliga actorul sa adopte o tehnica deductiva, de acumulare de trucuri. Tehnica actorului trebuie sa fie una inductiva, de eliminare a certitudinilor si cliseelor, de despecializare. Teatrul nu trebuie sa se supuna filosofiei obiectului, nu trebuie sa se supuna niciunei filosofii si nimanui.
Teatrul adevarat se naste atunci cand actorul cu un scop real in situatia asumata in mod real intalneste obstacole in calea atingerii scopului.
sursa:faimosul internet.
luni, 8 septembrie 2008
Citate
Sper sa va placa.
Ca o piesa de teatru, asa este viata : nu dureaza cit de mult a tinut ci cit de frumos s-a desfasurat .- Seneca
Teatru fara femei frumoase este o enormitate. Dintre sutele sau miile de romane care s-au scris , nu stiu daca vreunul sa aiba drept eroina o femeie urita.-Camil Petrescu
Ca o piesa de teatru, asa este viata : nu dureaza cit de mult a tinut ci cit de frumos s-a desfasurat .- Seneca
Teatru fara femei frumoase este o enormitate. Dintre sutele sau miile de romane care s-au scris , nu stiu daca vreunul sa aiba drept eroina o femeie urita.-Camil Petrescu
O mika informatie despre marele Constantin Stanislavski
Constantin Sergheevitci Stanislavski (în limba rusă: Константин Сергеевич Станиславский) 5 ianuarie 1863–7 august 1938) a fost un inovator în teatrul şi arta actoricească ruseşti.
Născut cu numele de Constantin Sergeievich Alexeev în Moscova într-o familie avută, şi-a făcut debutul pe scenă la vârsta de numai şapte ani. Şi-a luat numele de scenă Stanislavski la începutul carierei, (probabil, din dorinţa de a apăra bunul nume al familiei).
În 1888, Stanislavski a înfiinţat Societatea de Artă şi Literatură la teatrul Mali, unde a căpătat o experienţă în arta dramatică.
În 1897 a fost cofondatorul Teatrului de Artă din Moscova alături de Vladimir Nemirovici-Dancenko. Una dintre primele piese puse în scenă a fost Pescăruşul al lui Anton Cehov. În Teatrul de Artă, Stanislavski a început dezvoltarea faimosului său "Sistem", bazat pe tradiţia realismului lui Alexandr Puşkin. "Sistemul" va fi mai apoi dezvoltat de Lee Strasberg, Stella Adler, Robert Lewis, Sanford Meisner şi mulţi alţii în Statele Unite. "Sistemul" lui Stanislavski se concentrează pe dezvoltarea în mod realist a personajelor. Actorii erau instruiţi să folosească "memoria afectivă" pentru a portretiza în mod natural emoţiile personajelor interpretate. Pentru a reuşi în această încercare, actorilor li se cerea să se gândească la un moment din vieţile lor în care au simţit emoţia dorită şi să încerce să o prezinte pe scenă, totul în dorinţa de a asigura o interpretare cât mai apropiată de realitate.
Sistemul lui Stanislavski este o metodă complexă pentru interpretarea unor personaje credibile. Actorii de film, televiziune şi de teatru din zilele noastre datorează mult acestei metode.
Una dintre căile folosite de Sistem este aceea a "magicului dacă". Actorii erau îndemnaţi să-şi pună cât mai multe întrebări în legătură cu personajul interpretat, una dintre primele astfel de întrebării fiind: "Ce aş fi făcut eu dacă m-aş fi aflat în aceiaşi situaţie cu personajul meu?"
Stanislavski a avut influenţă asupra unor scriitori precum Maxim Gorki şi Anton Cehov.
Stanislavski a supravieţuit atât revoluţiei din 1905 cât şi revoluţiei din 1917, în timpul acesteia din urmă, numai după intervenţia lui Lenin, după cum s-a afirmat în epocă. În 1918, Stanislavski a înfiinţat Studioul Întâi ca şcoală pentru tinerii actori şi a scris mai mlte lucrări în domeniul teatral.
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Stanislavski
Născut cu numele de Constantin Sergeievich Alexeev în Moscova într-o familie avută, şi-a făcut debutul pe scenă la vârsta de numai şapte ani. Şi-a luat numele de scenă Stanislavski la începutul carierei, (probabil, din dorinţa de a apăra bunul nume al familiei).
În 1888, Stanislavski a înfiinţat Societatea de Artă şi Literatură la teatrul Mali, unde a căpătat o experienţă în arta dramatică.
În 1897 a fost cofondatorul Teatrului de Artă din Moscova alături de Vladimir Nemirovici-Dancenko. Una dintre primele piese puse în scenă a fost Pescăruşul al lui Anton Cehov. În Teatrul de Artă, Stanislavski a început dezvoltarea faimosului său "Sistem", bazat pe tradiţia realismului lui Alexandr Puşkin. "Sistemul" va fi mai apoi dezvoltat de Lee Strasberg, Stella Adler, Robert Lewis, Sanford Meisner şi mulţi alţii în Statele Unite. "Sistemul" lui Stanislavski se concentrează pe dezvoltarea în mod realist a personajelor. Actorii erau instruiţi să folosească "memoria afectivă" pentru a portretiza în mod natural emoţiile personajelor interpretate. Pentru a reuşi în această încercare, actorilor li se cerea să se gândească la un moment din vieţile lor în care au simţit emoţia dorită şi să încerce să o prezinte pe scenă, totul în dorinţa de a asigura o interpretare cât mai apropiată de realitate.
Sistemul lui Stanislavski este o metodă complexă pentru interpretarea unor personaje credibile. Actorii de film, televiziune şi de teatru din zilele noastre datorează mult acestei metode.
Una dintre căile folosite de Sistem este aceea a "magicului dacă". Actorii erau îndemnaţi să-şi pună cât mai multe întrebări în legătură cu personajul interpretat, una dintre primele astfel de întrebării fiind: "Ce aş fi făcut eu dacă m-aş fi aflat în aceiaşi situaţie cu personajul meu?"
Stanislavski a avut influenţă asupra unor scriitori precum Maxim Gorki şi Anton Cehov.
Stanislavski a supravieţuit atât revoluţiei din 1905 cât şi revoluţiei din 1917, în timpul acesteia din urmă, numai după intervenţia lui Lenin, după cum s-a afirmat în epocă. În 1918, Stanislavski a înfiinţat Studioul Întâi ca şcoală pentru tinerii actori şi a scris mai mlte lucrări în domeniul teatral.
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Stanislavski
O mika informatie despre marele Constantin Stanislavski
Constantin Sergheevitci Stanislavski (în limba rusă: Константин Сергеевич Станиславский) 5 ianuarie 1863–7 august 1938) a fost un inovator în teatrul şi arta actoricească ruseşti.
Născut cu numele de Constantin Sergeievich Alexeev în Moscova într-o familie avută, şi-a făcut debutul pe scenă la vârsta de numai şapte ani. Şi-a luat numele de scenă Stanislavski la începutul carierei, (probabil, din dorinţa de a apăra bunul nume al familiei).
În 1888, Stanislavski a înfiinţat Societatea de Artă şi Literatură la teatrul Mali, unde a căpătat o experienţă în arta dramatică.
În 1897 a fost cofondatorul Teatrului de Artă din Moscova alături de Vladimir Nemirovici-Dancenko. Una dintre primele piese puse în scenă a fost Pescăruşul al lui Anton Cehov. În Teatrul de Artă, Stanislavski a început dezvoltarea faimosului său "Sistem", bazat pe tradiţia realismului lui Alexandr Puşkin. "Sistemul" va fi mai apoi dezvoltat de Lee Strasberg, Stella Adler, Robert Lewis, Sanford Meisner şi mulţi alţii în Statele Unite. "Sistemul" lui Stanislavski se concentrează pe dezvoltarea în mod realist a personajelor. Actorii erau instruiţi să folosească "memoria afectivă" pentru a portretiza în mod natural emoţiile personajelor interpretate. Pentru a reuşi în această încercare, actorilor li se cerea să se gândească la un moment din vieţile lor în care au simţit emoţia dorită şi să încerce să o prezinte pe scenă, totul în dorinţa de a asigura o interpretare cât mai apropiată de realitate.
Sistemul lui Stanislavski este o metodă complexă pentru interpretarea unor personaje credibile. Actorii de film, televiziune şi de teatru din zilele noastre datorează mult acestei metode.
Una dintre căile folosite de Sistem este aceea a "magicului dacă". Actorii erau îndemnaţi să-şi pună cât mai multe întrebări în legătură cu personajul interpretat, una dintre primele astfel de întrebării fiind: "Ce aş fi făcut eu dacă m-aş fi aflat în aceiaşi situaţie cu personajul meu?"
Stanislavski a avut influenţă asupra unor scriitori precum Maxim Gorki şi Anton Cehov.
Stanislavski a supravieţuit atât revoluţiei din 1905 cât şi revoluţiei din 1917, în timpul acesteia din urmă, numai după intervenţia lui Lenin, după cum s-a afirmat în epocă. În 1918, Stanislavski a înfiinţat Studioul Întâi ca şcoală pentru tinerii actori şi a scris mai mlte lucrări în domeniul teatral.
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Stanislavski
by: Ana Rusu
Născut cu numele de Constantin Sergeievich Alexeev în Moscova într-o familie avută, şi-a făcut debutul pe scenă la vârsta de numai şapte ani. Şi-a luat numele de scenă Stanislavski la începutul carierei, (probabil, din dorinţa de a apăra bunul nume al familiei).
În 1888, Stanislavski a înfiinţat Societatea de Artă şi Literatură la teatrul Mali, unde a căpătat o experienţă în arta dramatică.
În 1897 a fost cofondatorul Teatrului de Artă din Moscova alături de Vladimir Nemirovici-Dancenko. Una dintre primele piese puse în scenă a fost Pescăruşul al lui Anton Cehov. În Teatrul de Artă, Stanislavski a început dezvoltarea faimosului său "Sistem", bazat pe tradiţia realismului lui Alexandr Puşkin. "Sistemul" va fi mai apoi dezvoltat de Lee Strasberg, Stella Adler, Robert Lewis, Sanford Meisner şi mulţi alţii în Statele Unite. "Sistemul" lui Stanislavski se concentrează pe dezvoltarea în mod realist a personajelor. Actorii erau instruiţi să folosească "memoria afectivă" pentru a portretiza în mod natural emoţiile personajelor interpretate. Pentru a reuşi în această încercare, actorilor li se cerea să se gândească la un moment din vieţile lor în care au simţit emoţia dorită şi să încerce să o prezinte pe scenă, totul în dorinţa de a asigura o interpretare cât mai apropiată de realitate.
Sistemul lui Stanislavski este o metodă complexă pentru interpretarea unor personaje credibile. Actorii de film, televiziune şi de teatru din zilele noastre datorează mult acestei metode.
Una dintre căile folosite de Sistem este aceea a "magicului dacă". Actorii erau îndemnaţi să-şi pună cât mai multe întrebări în legătură cu personajul interpretat, una dintre primele astfel de întrebării fiind: "Ce aş fi făcut eu dacă m-aş fi aflat în aceiaşi situaţie cu personajul meu?"
Stanislavski a avut influenţă asupra unor scriitori precum Maxim Gorki şi Anton Cehov.
Stanislavski a supravieţuit atât revoluţiei din 1905 cât şi revoluţiei din 1917, în timpul acesteia din urmă, numai după intervenţia lui Lenin, după cum s-a afirmat în epocă. În 1918, Stanislavski a înfiinţat Studioul Întâi ca şcoală pentru tinerii actori şi a scris mai mlte lucrări în domeniul teatral.
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Stanislavski
by: Ana Rusu
duminică, 7 septembrie 2008
Dar eu si mai si!!!
>Am invatat ...
>ca
>sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi.
> Acelea pe care le pierzi tu
> le
> prinde din zbor o alta persoana.
> Am invatat ca atunci cind porti pica si
> amaraciune fericirea se duce in alta parte.
>
> Am invatat...
> Ca
> ar trebui mereu folosite vorbe
> bune...Pentru ca
> miine poate
> va trebui sa le retragi.
> Am invatat ca un suris
> e un mod economic
> pentru a-ti imbunatati aspectul.
> Am invatat
> ca nu pot sa aleg
> cum ma simt...
> Dar pot mereu sa fac cite ceva.
> Am invatat...ca
> atunci cind fiul tau
> nou nascut iti tine degetul in micul lui
> pumn... s-a lipit de tine pentru toata viata.
>
> Am invatat...ca toti
> vor sa traiasca in virful
> muntelui...Dar toata fericirea si
> cresterea au loc in timpul urcusului.
>
> Am invatat ...ca trebuie sa te bucuri
> de calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei.
>
> Am invatat ...
> ca e mai bine
> sa dai sfaturi doar in doua
> situatii...
> Cins sint cerute si cind
> de ele depinde viata cuiva.
>
> Am invatat
> ca cu cit irosesc mai putin timpul...
> mai multe lucruri reusesc sa
> fac.
>
> Este saptamina prieteniei...
> Demonstreaza prietenilor tai ca
> tii la ei.
by: Ana Rusu
>ca
>sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi.
> Acelea pe care le pierzi tu
> le
> prinde din zbor o alta persoana.
> Am invatat ca atunci cind porti pica si
> amaraciune fericirea se duce in alta parte.
>
> Am invatat...
> Ca
> ar trebui mereu folosite vorbe
> bune...Pentru ca
> miine poate
> va trebui sa le retragi.
> Am invatat ca un suris
> e un mod economic
> pentru a-ti imbunatati aspectul.
> Am invatat
> ca nu pot sa aleg
> cum ma simt...
> Dar pot mereu sa fac cite ceva.
> Am invatat...ca
> atunci cind fiul tau
> nou nascut iti tine degetul in micul lui
> pumn... s-a lipit de tine pentru toata viata.
>
> Am invatat...ca toti
> vor sa traiasca in virful
> muntelui...Dar toata fericirea si
> cresterea au loc in timpul urcusului.
>
> Am invatat ...ca trebuie sa te bucuri
> de calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei.
>
> Am invatat ...
> ca e mai bine
> sa dai sfaturi doar in doua
> situatii...
> Cins sint cerute si cind
> de ele depinde viata cuiva.
>
> Am invatat
> ca cu cit irosesc mai putin timpul...
> mai multe lucruri reusesc sa
> fac.
>
> Este saptamina prieteniei...
> Demonstreaza prietenilor tai ca
> tii la ei.
by: Ana Rusu
marți, 2 septembrie 2008
Oare teatrul este literatură? de Ion Luca Caragiale
Principiul fundamental al artei în genere este intenţia de a transmite o concepţiune prin mijloace convenţionale de la om la om; încercarea de a realiza acea intenţie constituie opera de artă: ori de ce fel ar fi concepţiunea, - înaltă sau joasă, rafinată sau primitivă, sacră ori profană, - numai cîtuşi de puţin să fie o izvorîre nu voită, ci pornită fireşte din adîncimea, infinită ca şi natura ce se oglindeşte în ea, a creierului omenesc, ea merită să se arate lumii, numai să poată cum; şi dacă poate cum trebuie, atunci se va impune înţelesului altor minţi omeneşti, numai capabile să fie a înţelege. Aci stă raţiunea finală a artei umane: înţelesul omenesc.
Dar cîte sunt mijloacele convenţionale pentru transmiterea unei intenţii artistice? Sunt desigur multe şi mulţi critici au căutat să le clasifice. Din cîţi am citit pînă acuma, nu am găsit în nici unul o părere deosebită în privinţa teatrului; pentru toţi, dramaturgul este considerat ca un fel de literat sau poet, iar piesele de teatru ca un fel de producţii literare sau poetice. Cursurile de poetică ne prezintă chiar capitole întregi despre poezia dramatică. Să mă ierte domnii autori de poetice mai mult sau mai puţin elementare să cred despre dramaturgie altfel decît vor dumnealor să mă facă a crede.
Teatrul, după părerea mea, nu e un gen de artă, ci o artă de sine stătătoare, tot aşa de deosebită " de literatură în genere şi în special de poezie ca orişicare artă - de exemplu arhitectura. Literatura este o artă reflexivă. Orice gen literar are de obiect deşteptarea de imagini numai şi numai prin cuvinte exprimînd gîndiri: epică, lirică, narativă, oricum ar fi, literatura se mărgineşte la a închipui imagini, a gîndi asupră-le şi a transmite cititorului prin cuvinte acele imagini şi gîndiri; aci stau tot obiectul şi toată intenţia literaturii. Teatrul este o artă constructivă, al cărei material sunt conflictele ivite între oameni din cauza caracterelor şi patimilor lor. Elementele cu care lucrează sunt chiar arătările vii şi imediateale acestor conflicte.
Convenţionalitatea acestei arte este cea mai grosolană posibilă: căci intenţiunea de a arăta obiectul - care aicea sunt conflictele morale ivite Între oameni - se realizează prin arătarea obiectului chiar întocmai. Aici intenţia artistului îmbracă, în carne şi în oase adevărate, figurile ce ne arată: toate sunt, nu spuse, ci aievea înfăţişate; bucuria rîde din ochi vii, durerea plînge cu lacrimi adevărate, faptele cer timp, şi precum în natură trebuie să treacă vreme şi împrejurări peste obiectul real pentru ca el să se modifice în o stare dată a lui, asemenea aici trebuie să treacă împrejurări şi prin urmare vreme reală pentru ca să se desăvîrşească arătarea intenţionată. Faptul că unul din mijloacele sale de reprezentare este şi vorbirea omenească, nu trebuie să facă a se lua teatrul ca un gen de literatură; din acest punct de vedere teatrul ar avea mai multă rudenie cu arta oratoriei.
Se înţelege că, la urma urmelor, izvorul comun al tutulor artelor este conceptiunea omenească; dar formulările interne, manifestaţiunile si modurile de transmitere intenţionată a concepţiunii sunt deosebite pentru fiecare artă.
După aceste deosebiri specifice, vedem că teatrul este tot atît de puţin înrudit cu literatura pe cît ar fi sculptura şi pictura cu arhitectura şi muzica. Pe cînd concepţiunea poetului se formulează în gîndirile lui proprii cari sunt chiar materialul intern al artei sale, şi care, transmise prin cuvinte, constituiesc de-a dreptul obiectul de artă desăvîrşit, concepţiunea dramaturgului se formează în înfăţişări vii de împrejurări şi fapte omeneşti, iar gîndirea lui nu are nimica a face cu producţia teatrală în sine; şi dacă el gîndeşte, aceasta o face numai spre a găsi intocmirea, economia mecanică, pe care să poată sta clădirea ce a conceput şi voieşte să înfăţişeze.
Cu mult mai mult se aseamănă deci dramaturgul cu arhitectul care concepe clădirea, o plănuieşte pe hîrtie, şi tocmai apoi. o arată făcută gata din grămădirea întocmită a materialului voit. In acest sens gîndeşte şi dramaturgul - nu la a gîndi ceva, ci la a arăta ceva. Astfel, asemănare mai nemerită nu poate avea o piesă de teatru propriu-zisă decît cu planul unui monument. In adevăr precum planul arhitectului nu este chiar realizarea finală a intentiunii sale, adică monumentul, ci numai notarea convenţională după care trebuie să se strîngă şi să se alipească materialele cerute într-un tot ordonat, asemenea şi scrierea dramaturgului nu este chiar desăvîrşirea intenţiunii lui - adică comedia - ci notarea convenţională după care se vor alipi elementele proprii spre a. arăta o trecere de împrejurări şi fapte umane. Mai scurt: pe cît de puţin planul arhitectului este pictură, tot atît de puţin e scrierea de teatru poezie.
Fiind însă că teatrul ne arată oamenii, şi fiindcă în împrejurări omeneşti, acţiunile, cări sunt chiar viaţa, sunt însoţite de vorbire, oamenii dramaturgului trebuiesc fireşte să vorbească şi ei. Din împrejurarea însă că păpuşile lui pe lîngă că trebuie să umble, să plîngă, să riză, să se mîngîie, să se bată, ori să se ucidă chiar (fapte ce nu se pot întîmpla în lume tot pe tăcute) mai trebuie să şi vorbească şi că poetul nu are alt material extern de comunicare a gîndirii sale decît cuvîntul - din această împrejurare, că un element material este comun, şi aceasta în proporţii de întrebuinţare şi ordine foarte neegale, între două arte atît de fundamental deosebite prin modul de transmitere al concepţiunii, se poate oare deduce că Teatrul este Poezie şi că o piesă de teatru este o producţie de gen literar? Dar o împrejurare asemenea cu aceasta ni-o prezintă şi comunitatea altor materiale şi mijloace de manifestare între alte arte foarte deosebite: marmura, comună sculpturii şi arhitecturii, linia şi chiar culorile comune arhitecturii, picturii şi sculpturii şi, cea mai caracteristică dintre toate pentru teza ce ne ocupă, plastica, asemenea comună picturii, sculpturii şi teatrului.
Nu! Teatrul şi literatura sunt două arte cu totul deosebite şi prin intenţie şi prin modul de manifestare al acesteia. Teatrul e o artă independentă, care ca să existe în adevăr cu dignitate, trebuie să pună în serviciul său pe toate celelalte arte, fără să acorde vreuneia dreptul de egalitate pe propriul lui teren.
by: Ana Rusu
Dar cîte sunt mijloacele convenţionale pentru transmiterea unei intenţii artistice? Sunt desigur multe şi mulţi critici au căutat să le clasifice. Din cîţi am citit pînă acuma, nu am găsit în nici unul o părere deosebită în privinţa teatrului; pentru toţi, dramaturgul este considerat ca un fel de literat sau poet, iar piesele de teatru ca un fel de producţii literare sau poetice. Cursurile de poetică ne prezintă chiar capitole întregi despre poezia dramatică. Să mă ierte domnii autori de poetice mai mult sau mai puţin elementare să cred despre dramaturgie altfel decît vor dumnealor să mă facă a crede.
Teatrul, după părerea mea, nu e un gen de artă, ci o artă de sine stătătoare, tot aşa de deosebită " de literatură în genere şi în special de poezie ca orişicare artă - de exemplu arhitectura. Literatura este o artă reflexivă. Orice gen literar are de obiect deşteptarea de imagini numai şi numai prin cuvinte exprimînd gîndiri: epică, lirică, narativă, oricum ar fi, literatura se mărgineşte la a închipui imagini, a gîndi asupră-le şi a transmite cititorului prin cuvinte acele imagini şi gîndiri; aci stau tot obiectul şi toată intenţia literaturii. Teatrul este o artă constructivă, al cărei material sunt conflictele ivite între oameni din cauza caracterelor şi patimilor lor. Elementele cu care lucrează sunt chiar arătările vii şi imediateale acestor conflicte.
Convenţionalitatea acestei arte este cea mai grosolană posibilă: căci intenţiunea de a arăta obiectul - care aicea sunt conflictele morale ivite Între oameni - se realizează prin arătarea obiectului chiar întocmai. Aici intenţia artistului îmbracă, în carne şi în oase adevărate, figurile ce ne arată: toate sunt, nu spuse, ci aievea înfăţişate; bucuria rîde din ochi vii, durerea plînge cu lacrimi adevărate, faptele cer timp, şi precum în natură trebuie să treacă vreme şi împrejurări peste obiectul real pentru ca el să se modifice în o stare dată a lui, asemenea aici trebuie să treacă împrejurări şi prin urmare vreme reală pentru ca să se desăvîrşească arătarea intenţionată. Faptul că unul din mijloacele sale de reprezentare este şi vorbirea omenească, nu trebuie să facă a se lua teatrul ca un gen de literatură; din acest punct de vedere teatrul ar avea mai multă rudenie cu arta oratoriei.
Se înţelege că, la urma urmelor, izvorul comun al tutulor artelor este conceptiunea omenească; dar formulările interne, manifestaţiunile si modurile de transmitere intenţionată a concepţiunii sunt deosebite pentru fiecare artă.
După aceste deosebiri specifice, vedem că teatrul este tot atît de puţin înrudit cu literatura pe cît ar fi sculptura şi pictura cu arhitectura şi muzica. Pe cînd concepţiunea poetului se formulează în gîndirile lui proprii cari sunt chiar materialul intern al artei sale, şi care, transmise prin cuvinte, constituiesc de-a dreptul obiectul de artă desăvîrşit, concepţiunea dramaturgului se formează în înfăţişări vii de împrejurări şi fapte omeneşti, iar gîndirea lui nu are nimica a face cu producţia teatrală în sine; şi dacă el gîndeşte, aceasta o face numai spre a găsi intocmirea, economia mecanică, pe care să poată sta clădirea ce a conceput şi voieşte să înfăţişeze.
Cu mult mai mult se aseamănă deci dramaturgul cu arhitectul care concepe clădirea, o plănuieşte pe hîrtie, şi tocmai apoi. o arată făcută gata din grămădirea întocmită a materialului voit. In acest sens gîndeşte şi dramaturgul - nu la a gîndi ceva, ci la a arăta ceva. Astfel, asemănare mai nemerită nu poate avea o piesă de teatru propriu-zisă decît cu planul unui monument. In adevăr precum planul arhitectului nu este chiar realizarea finală a intentiunii sale, adică monumentul, ci numai notarea convenţională după care trebuie să se strîngă şi să se alipească materialele cerute într-un tot ordonat, asemenea şi scrierea dramaturgului nu este chiar desăvîrşirea intenţiunii lui - adică comedia - ci notarea convenţională după care se vor alipi elementele proprii spre a. arăta o trecere de împrejurări şi fapte umane. Mai scurt: pe cît de puţin planul arhitectului este pictură, tot atît de puţin e scrierea de teatru poezie.
Fiind însă că teatrul ne arată oamenii, şi fiindcă în împrejurări omeneşti, acţiunile, cări sunt chiar viaţa, sunt însoţite de vorbire, oamenii dramaturgului trebuiesc fireşte să vorbească şi ei. Din împrejurarea însă că păpuşile lui pe lîngă că trebuie să umble, să plîngă, să riză, să se mîngîie, să se bată, ori să se ucidă chiar (fapte ce nu se pot întîmpla în lume tot pe tăcute) mai trebuie să şi vorbească şi că poetul nu are alt material extern de comunicare a gîndirii sale decît cuvîntul - din această împrejurare, că un element material este comun, şi aceasta în proporţii de întrebuinţare şi ordine foarte neegale, între două arte atît de fundamental deosebite prin modul de transmitere al concepţiunii, se poate oare deduce că Teatrul este Poezie şi că o piesă de teatru este o producţie de gen literar? Dar o împrejurare asemenea cu aceasta ni-o prezintă şi comunitatea altor materiale şi mijloace de manifestare între alte arte foarte deosebite: marmura, comună sculpturii şi arhitecturii, linia şi chiar culorile comune arhitecturii, picturii şi sculpturii şi, cea mai caracteristică dintre toate pentru teza ce ne ocupă, plastica, asemenea comună picturii, sculpturii şi teatrului.
Nu! Teatrul şi literatura sunt două arte cu totul deosebite şi prin intenţie şi prin modul de manifestare al acesteia. Teatrul e o artă independentă, care ca să existe în adevăr cu dignitate, trebuie să pună în serviciul său pe toate celelalte arte, fără să acorde vreuneia dreptul de egalitate pe propriul lui teren.
by: Ana Rusu
luni, 1 septembrie 2008
creatorul de teatru!
Creatorul de teatru se joaca cu emtotiile adica cu ceea ce simt eu,tu ,oamenii din intregul univers, parca uneori prea grabiti sa le mai acorde atentie.Este foarte important sa stim ca emotiile se nasc in mintea noastra.Constiinta este vasta,infinita. .Emotiile sunt sinonime cu puritatea,ele se nasc in minte ca si gandurile.Toti oamenii se emotioneza,plang,tipa numai ca actorul a descoperit dialogul dintre ratiune si emotie si reuseste la fiecare spectacol sa-l valorifice.Astfel putem face diferenta dintre actorul creator de teatru si actorul amator caruia emotiile ii aduc neplaceri,il inhiba neputand sa-si sustina conceptul personajului si sa duca rolul la bun sfarsit.
by: Mariana Milas
by: Mariana Milas
Un actor grabit
I:
Vad cum stai, te framanti, si-ti lipseste curajul
De a-mi spune ce s-a-ntamplat,
Dar eu stiu, nu ai cum sa te-ascunzi acum,
Nu cauta un alt drum.
II:
Alte maini fierbinti, si-alte nopti de dor, alte brate te cer,
Dar in viata mea, vei ramane, doar un trecator,
III:
Nu stii ce sa imi spui, vad cum cauti in graba, cuvinte care ma mint,
Insa nu are rost, stiu ca-n fatza mea, ai fost...
Refren:
Un actor grabit, care spune, replica si-apoi a plecat zambind,
Un actor grabit, care-a si uitat, ce a rostit, pe scena,
Un actor grabit, care pleaca, imediat ce piesa a luat sfarsit,
Bucuros ca rolul a fost usor, alearga.. spre alt? decor?
IV:
Vad cum stai, te framanti, si-ti lipseste curajul, de a-mi spune ce s-a-ntamplat,
Dar eu stiu! Nu ai cum sa te-ascunzi de mine, nu cauta un alt drum!
V:
Vrei sa joci un alt rol, dar nu poti convinge,
Ai vrea sa cred ca ti-e greu!
Insa nu are rost, stiu ca-n fata mea, aï fost
Refren(x2):..
by: Ana Rusu
Tempo-ritmul vorbirii
Ritmul nu e altceva decit o insusire de momente ale vorbirii , momente lungi sau scurte accentuate sau neaccentuate , cu aceleasi pauze lungi sau scurte.
In vorbire nu trebuie numai sa vorbesti ritmic , ci sa taci ritmic.
Multi actori executa cerintele vorbirii cu multa pricepere si precizie, dar fac formal. Ei cadenteaza , rup versul de teama pauzei , care dupa parerea lor tulbura ritmul.
O data cu deprinderea de a-l cadenta, ei accentueaza in mod mecanic memontele, fara sa urmareasca intotdeauna pauzele necesare.
Acelasi lucru se intimpla si in domeniul tempo-ritmul fara oprire , fara ca cuvintele sa fie rupte , fara incordare, fara eforturi , fara transpiratie, fara graba.
Dar sunt actori care se adapteaza launtric la un tempo-ritm , se molipsesc ,patrund in el,traiesc necontenit , fara oprire. Atunci actorul e firesc.
Multi actori accentueaza sf fiecarui rind , parca le-ar masura cu metrul.
Nu trebuie sa faca de loc asa.La versuri nu e bine sa se rupa nici cuvintele, nici sf rindurilor.Marcare rindurilor trebuie sa se faca cu prudenta.
Opririle sau pauzele pot sa intervina la mijlocul oricarui rind, nu numai la sf lui.Sunt citeodata obligatorii.Asteas pauzele logice si psihologice.Fara ele vorba e lipsita de inteles, lipsita de viata.Dar ele trebuie sa fie vii.
by: Ana Rusu
In vorbire nu trebuie numai sa vorbesti ritmic , ci sa taci ritmic.
Multi actori executa cerintele vorbirii cu multa pricepere si precizie, dar fac formal. Ei cadenteaza , rup versul de teama pauzei , care dupa parerea lor tulbura ritmul.
O data cu deprinderea de a-l cadenta, ei accentueaza in mod mecanic memontele, fara sa urmareasca intotdeauna pauzele necesare.
Acelasi lucru se intimpla si in domeniul tempo-ritmul fara oprire , fara ca cuvintele sa fie rupte , fara incordare, fara eforturi , fara transpiratie, fara graba.
Dar sunt actori care se adapteaza launtric la un tempo-ritm , se molipsesc ,patrund in el,traiesc necontenit , fara oprire. Atunci actorul e firesc.
Multi actori accentueaza sf fiecarui rind , parca le-ar masura cu metrul.
Nu trebuie sa faca de loc asa.La versuri nu e bine sa se rupa nici cuvintele, nici sf rindurilor.Marcare rindurilor trebuie sa se faca cu prudenta.
Opririle sau pauzele pot sa intervina la mijlocul oricarui rind, nu numai la sf lui.Sunt citeodata obligatorii.Asteas pauzele logice si psihologice.Fara ele vorba e lipsita de inteles, lipsita de viata.Dar ele trebuie sa fie vii.
by: Ana Rusu
Je Ne Vous Oublie Pas
Lyrics :
Dans mes absence parfois sans doute
J'aurai pu m'éloigner
Comme si j'avais perdu ma route
Comme si j'avais changé
Alors j'ai quelques mots tendresses
Juste pour le dire
Je ne vous oublie pas non jamais
Vous êtes au creux de moi
Dans ma vie dans tout ce que je fais
Mes premiers amours mes premiers rêves
Sont venus avec vous
C'est notre histoire a nous
Je ne vous oublie pas, non jamais
Vous savez tant de moi
De ma vie de tout ce que j'en fais
Alors mes bonheurs mes déchirures
Se partagent avec vous
C'est Notre histoire à nous
Je ne vous oublie pas
Parce que le temps peut mettre en cage
Nos rêves et nos envies
Je fais mes choix et mes voyages
Parfois j'en paye le prix
La vie me sourit ou me blesse
Quelle que soit ma vie
Je ne vous oublie pas, non jamais
Vous êtes au creux de moi
Dans ma vie dans tout ce que je fais
Mes premiers amours mes premiers rêves
Sont venus avec vous
C'est notre histoire à nous
Je ne vous oublie pas,
Même a l'autre bout de la terre
Je continue mon histoire avec vous
Je ne vous oublie pas, non jamais
Vous êtes au creux de moi
Dans ma vie de tout ce que je fais
Mes premiers amours mes premiers rêves
Sont venus avec vous
C'est notre Histoire à nous
Je ne vous oublie pas, non jamais
Vous savez tant de moi
De ma vie de tout ce que j'en fais
Alors mes bonheurs mes déchirures
Se partagent avec vous
C'est notre histoire à nous
Je ne vous oublie pas
Je ne vous oublie pas
by: Ana Rusu
Ce inseamna "actor"
Cuvântul "actor" este derivat din limba latină din substantivul masculin actor (feminin, actrix) din verbul agere "a face, a întreprinde, a petrece timpul" + sufixul -or "cel care realizează acţiunea indicată de radical".
Un actor este o persoană care interpretează un rol, într-o producţie dramatică. Termenul este folosit în mod normal pentru cineva care joacă în filme, teatru, televiziune sau radio. Pe lângă roluri dramatice, actorii pot cânta sau dansa sau pot lucra doar ca artist vocal.
by: Ana Rusu
Un actor este o persoană care interpretează un rol, într-o producţie dramatică. Termenul este folosit în mod normal pentru cineva care joacă în filme, teatru, televiziune sau radio. Pe lângă roluri dramatice, actorii pot cânta sau dansa sau pot lucra doar ca artist vocal.
by: Ana Rusu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)