by: Mariana Milas
joi, 16 octombrie 2008
luni, 13 octombrie 2008
O parere despre arta actorului.
Actor = Om = Adevar = Creator
Arta actorului = regasirea omului in superioara lui umanitate.
Arta actorului = arta trairii scenice.
Arta actorului = sacrificiu, martiriu.
Arta actorului = unitatea in diversitate a naturii umane contradictorii; ce nu e paradoxal nu e cu adevarat dramatic.
Arta actorului = cercetare si experimentare cu scopul insusirii mecanismului specific pentru transformarea conventiilor in realitati psihologice obiective specifice spiritului - mai important decat adevarul e drumul spre adevar; de aceea arta actorului este "macelarita" de sistemul de invatamant, mai ales de sistemul de notare in sine, incompatibil cu creativitatea si cu psihicul studentului in dezvoltare. Fara libertate nu exista creatie; constrangerea si modelarea din sistemul de invatamant conduce la autocenzura comportamentului, la duplicitate, la minciuna; se cere sinceritate, dar in realitate se cultiva contrariul: minciuna, ipocrizia, falsitatea. Prima conditie a creativitatii unui grup e increderea reciproca, in a carei sprijin nu vine sistemul, ba chiar vine din contra. In opera de arta a actorului, materia e omenescul, fara reductii; actorul e omul viu si intreg, complet, la intreaga sa capacitate de a rationa si a simti. A juca, a interpreta, a mima inseamna a reduce omenescul, a nega virtutile pe care ni le-a dat Dumnezeu.
In viata oamenii fac cele mai bune roluri (rolul studentului, al profesorului, al angajatului, al patronului, al parintelui etc.). Acestea sunt cele mai credibile roluri deoarece avem scopuri si intentii clare si ne asumam regulile "jocului" - astfel rolul se formeaza de la sine, nu incercam nici o clipa sa-l costruim, sa-l ilustram, sa-l aratam cuiva. La fel si actorul - nu trebuie sa arate nimic nimanui; nu trebuie sa arate spectatorului cum crede el ca ar fi Hamlet de exemplu, sa-l interpreteze; spectatorul nu cere o opinie de la actorul X despre Hamlet, spectatorul vrea sa-l vada pe HAMLET!!! Atunci cand actorului i se cere sa aiba un scop, nu inseamna ca actorul trebuie sa arate ca are un scop; atunci cand i se cere sa fie in situatie, nu inseamna ca trebuie sa arate ca e in situatie; atunci cand i se spune sa fie, nu sa faca, nu inseamna ca trebuie sa arate ca el este si ca nu face; atunci cand i se cere sa comunice real, nu inseamna ca trebuie sa arate ca el comunica real, sa arate ca asculta, ca incaseaza; atunci cand o "repetitie" (termenul corect e refacere) e un succes, actorul nu trebuie sa incerce sa repete succesul, sa arate cat de bine i-a iesit cu o zi in urma.
Doar scopul clar (definit scurt si la obiect) si real si intentiile clare si reale in situatia asumata in mod real pot tine actorul departe de capcanele enumerate in paragraful anterior. Actorul nu trebuie sa constientizeze ideea de personaj literar. Pe scena sau la filmari el trebuie sa-si asume instantaneu situatia de viata in care se afla personajul si scopul si intentiile sale, asumate in legatura cu colegii din distributie si niciodata in legatura cu "personajele". La fel cum nimeni nu poate sti din timp cum va reactiona intr-o situatie de criza si nici nu-si va putea analiza constient actiunile ce vor veni in mod organic in timp ce se va afla intr-o astfel de situatie, tot asa nici actorul nu trebuie nici o clipa sa se intrebe cum sa-si asume situatia sau cum sa actioneze, ci sa se "arunce" pur si simplu in situatie. Textul trebuie sa fie foarte bine memorat si apoi uitat, la fel cum in viata niciodata nu stim ce vom face peste o ora sau peste un an sau cum vom actiona sau ce oameni si obstacole vom intalni. Daca situatia, scopul si intentiile sunt asumate, actiunile si replicile vor veni in mod organic in urma unei puternice necesitati interioareIn felul acesta actorul va avea o traire autentica, unica si irepetabila, indeplinindu-si rolul de creator al operei de arta care este el insusi. Iluzia de "personaj" sau de "interpretare" sau de "rol" este doar a publicului. Daca situatia, scopul si intentiile nu sunt asumate, actorul va actiona nesustinut interior, deci va minti, caz in care nu se poate discuta despre adevarata arta a actorului, cea a trairii scenice.
Aceasta metoda e eficienta doar odata cu dezvoltarea curiozitatii ludice, a vulnerabilitatii, spiritului de sacrificiu, initiativei, onestitatii, demnitatii, integriatii, altruismului, increderii, curajului, simtului masurii, modestiei, bunului simt, inteligentei, imaginatiei active (cea in care suntem pusi in situatia de a rezolva o problema), fermitatii, simtului punctualitatii, al responsabilitatii, vointei si unui foarte bun echilibru intre ratiune (gandire) si simtire (impuls).
Autocunoasterea e principalul punct de sprijin al omenescului, principalul punct de sprijin intre ratiune si simtire, principalul punct de sprijin impotriva a tot ceea ce se impotriveste cunoasterii. Actorul e adevaratul spectacol, spectatorul experimenteaza, traieste, simte, rationeaza, creeaza odata cu el si astfel se autocunoaste (imaginatia substitutiva) - cauza si scopul studiului artei actorului: "Ce este omul?". Nu e suficient ca spectatorul sa inteleaga, esential e sa si creada; omul nu-si face proces de autocunoastere daca informatia este doar bogata si logica, esential e ca ea sa fie crezuta , simtita pentru a putea fi asimilata; la fel ca in viata - profesorul explica elevului normele morale si de ce e bine sa le respecte, dar toata argumentatia sa este spulberata daca el nu este crezut, ceea ce se itampla in momentul in care elevul observa ca insusi profesorul nu respecta acele norme - prin analogie, la fel e si situatia in care spectatorul intelege actorul, dar nu-l crede. Putem schimba ceva in "interiorul" unui om doar prin exemplu personal. Altfel spus, singurul mod prin care putem schimba ceva in jurul nostru sau in cei din jurul nostru este de a ne schimba, de a ne modifica noi insine - la fel si in cazul actorilor si spectatorilor.
Certitudinile si ideile preconcepute suprima libertatea si creatia si anuleaza omul, sunt cele mai mari obstacole in calea adevarului. Sunt cei mari dusmani ai omului si implicit ai actorului. Spre exemplu, ne lasam foarte usor influentati, descurajati de ceea ce nu pot face cei din jurul nostru, din societate, in loc sa privim la ceea ce ei pot face. Practic, atunci cand cineva ne zice ca e imposibil sa realizam un anumit lucru, nu primim altceva decat dovada faptului ca persoana respectiva nu a fost capabila sau nu crede ca e capabila sa realizeze acel lucru - o neputinta de-a sa - pe care din pacate tindem de multe ori sa o transformam intr-o certitudine pentru propia persoana.
Adevarul motiveaza efortul actorului; arta actorului se supune filosofiei metodei, a drumului spre adevar, drum pe care se porneste fara idei preconcepute si fara a se cunoaste destinatia. Majoritatea spectacolelor de "teatru" nu au nimic in comun cu arta actorului, ele supunadu-se filosofiei obiectului, a rezultatului final, a viziunii moarte a unui regizor care fabrica viata din idei preconcepute in loc sa o descopere, sa o lase sa se nasca.
Teatrul nu trebuie sa fie doar o ilustrare a vietii, nu trebuie sa arate nimic nimanui, in caz contrar obliga actorul sa adopte o tehnica deductiva, de acumulare de trucuri. Tehnica actorului trebuie sa fie una inductiva, de eliminare a certitudinilor si cliseelor, de despecializare. Teatrul nu trebuie sa se supuna filosofiei obiectului, nu trebuie sa se supuna niciunei filosofii si nimanui.
Teatrul adevarat se naste atunci cand actorul cu un scop real in situatia asumata in mod real intalneste obstacole in calea atingerii scopului.
sursa:faimosul internet.
Arta actorului = regasirea omului in superioara lui umanitate.
Arta actorului = arta trairii scenice.
Arta actorului = sacrificiu, martiriu.
Arta actorului = unitatea in diversitate a naturii umane contradictorii; ce nu e paradoxal nu e cu adevarat dramatic.
Arta actorului = cercetare si experimentare cu scopul insusirii mecanismului specific pentru transformarea conventiilor in realitati psihologice obiective specifice spiritului - mai important decat adevarul e drumul spre adevar; de aceea arta actorului este "macelarita" de sistemul de invatamant, mai ales de sistemul de notare in sine, incompatibil cu creativitatea si cu psihicul studentului in dezvoltare. Fara libertate nu exista creatie; constrangerea si modelarea din sistemul de invatamant conduce la autocenzura comportamentului, la duplicitate, la minciuna; se cere sinceritate, dar in realitate se cultiva contrariul: minciuna, ipocrizia, falsitatea. Prima conditie a creativitatii unui grup e increderea reciproca, in a carei sprijin nu vine sistemul, ba chiar vine din contra. In opera de arta a actorului, materia e omenescul, fara reductii; actorul e omul viu si intreg, complet, la intreaga sa capacitate de a rationa si a simti. A juca, a interpreta, a mima inseamna a reduce omenescul, a nega virtutile pe care ni le-a dat Dumnezeu.
In viata oamenii fac cele mai bune roluri (rolul studentului, al profesorului, al angajatului, al patronului, al parintelui etc.). Acestea sunt cele mai credibile roluri deoarece avem scopuri si intentii clare si ne asumam regulile "jocului" - astfel rolul se formeaza de la sine, nu incercam nici o clipa sa-l costruim, sa-l ilustram, sa-l aratam cuiva. La fel si actorul - nu trebuie sa arate nimic nimanui; nu trebuie sa arate spectatorului cum crede el ca ar fi Hamlet de exemplu, sa-l interpreteze; spectatorul nu cere o opinie de la actorul X despre Hamlet, spectatorul vrea sa-l vada pe HAMLET!!! Atunci cand actorului i se cere sa aiba un scop, nu inseamna ca actorul trebuie sa arate ca are un scop; atunci cand i se cere sa fie in situatie, nu inseamna ca trebuie sa arate ca e in situatie; atunci cand i se spune sa fie, nu sa faca, nu inseamna ca trebuie sa arate ca el este si ca nu face; atunci cand i se cere sa comunice real, nu inseamna ca trebuie sa arate ca el comunica real, sa arate ca asculta, ca incaseaza; atunci cand o "repetitie" (termenul corect e refacere) e un succes, actorul nu trebuie sa incerce sa repete succesul, sa arate cat de bine i-a iesit cu o zi in urma.
Doar scopul clar (definit scurt si la obiect) si real si intentiile clare si reale in situatia asumata in mod real pot tine actorul departe de capcanele enumerate in paragraful anterior. Actorul nu trebuie sa constientizeze ideea de personaj literar. Pe scena sau la filmari el trebuie sa-si asume instantaneu situatia de viata in care se afla personajul si scopul si intentiile sale, asumate in legatura cu colegii din distributie si niciodata in legatura cu "personajele". La fel cum nimeni nu poate sti din timp cum va reactiona intr-o situatie de criza si nici nu-si va putea analiza constient actiunile ce vor veni in mod organic in timp ce se va afla intr-o astfel de situatie, tot asa nici actorul nu trebuie nici o clipa sa se intrebe cum sa-si asume situatia sau cum sa actioneze, ci sa se "arunce" pur si simplu in situatie. Textul trebuie sa fie foarte bine memorat si apoi uitat, la fel cum in viata niciodata nu stim ce vom face peste o ora sau peste un an sau cum vom actiona sau ce oameni si obstacole vom intalni. Daca situatia, scopul si intentiile sunt asumate, actiunile si replicile vor veni in mod organic in urma unei puternice necesitati interioareIn felul acesta actorul va avea o traire autentica, unica si irepetabila, indeplinindu-si rolul de creator al operei de arta care este el insusi. Iluzia de "personaj" sau de "interpretare" sau de "rol" este doar a publicului. Daca situatia, scopul si intentiile nu sunt asumate, actorul va actiona nesustinut interior, deci va minti, caz in care nu se poate discuta despre adevarata arta a actorului, cea a trairii scenice.
Aceasta metoda e eficienta doar odata cu dezvoltarea curiozitatii ludice, a vulnerabilitatii, spiritului de sacrificiu, initiativei, onestitatii, demnitatii, integriatii, altruismului, increderii, curajului, simtului masurii, modestiei, bunului simt, inteligentei, imaginatiei active (cea in care suntem pusi in situatia de a rezolva o problema), fermitatii, simtului punctualitatii, al responsabilitatii, vointei si unui foarte bun echilibru intre ratiune (gandire) si simtire (impuls).
Autocunoasterea e principalul punct de sprijin al omenescului, principalul punct de sprijin intre ratiune si simtire, principalul punct de sprijin impotriva a tot ceea ce se impotriveste cunoasterii. Actorul e adevaratul spectacol, spectatorul experimenteaza, traieste, simte, rationeaza, creeaza odata cu el si astfel se autocunoaste (imaginatia substitutiva) - cauza si scopul studiului artei actorului: "Ce este omul?". Nu e suficient ca spectatorul sa inteleaga, esential e sa si creada; omul nu-si face proces de autocunoastere daca informatia este doar bogata si logica, esential e ca ea sa fie crezuta , simtita pentru a putea fi asimilata; la fel ca in viata - profesorul explica elevului normele morale si de ce e bine sa le respecte, dar toata argumentatia sa este spulberata daca el nu este crezut, ceea ce se itampla in momentul in care elevul observa ca insusi profesorul nu respecta acele norme - prin analogie, la fel e si situatia in care spectatorul intelege actorul, dar nu-l crede. Putem schimba ceva in "interiorul" unui om doar prin exemplu personal. Altfel spus, singurul mod prin care putem schimba ceva in jurul nostru sau in cei din jurul nostru este de a ne schimba, de a ne modifica noi insine - la fel si in cazul actorilor si spectatorilor.
Certitudinile si ideile preconcepute suprima libertatea si creatia si anuleaza omul, sunt cele mai mari obstacole in calea adevarului. Sunt cei mari dusmani ai omului si implicit ai actorului. Spre exemplu, ne lasam foarte usor influentati, descurajati de ceea ce nu pot face cei din jurul nostru, din societate, in loc sa privim la ceea ce ei pot face. Practic, atunci cand cineva ne zice ca e imposibil sa realizam un anumit lucru, nu primim altceva decat dovada faptului ca persoana respectiva nu a fost capabila sau nu crede ca e capabila sa realizeze acel lucru - o neputinta de-a sa - pe care din pacate tindem de multe ori sa o transformam intr-o certitudine pentru propia persoana.
Adevarul motiveaza efortul actorului; arta actorului se supune filosofiei metodei, a drumului spre adevar, drum pe care se porneste fara idei preconcepute si fara a se cunoaste destinatia. Majoritatea spectacolelor de "teatru" nu au nimic in comun cu arta actorului, ele supunadu-se filosofiei obiectului, a rezultatului final, a viziunii moarte a unui regizor care fabrica viata din idei preconcepute in loc sa o descopere, sa o lase sa se nasca.
Teatrul nu trebuie sa fie doar o ilustrare a vietii, nu trebuie sa arate nimic nimanui, in caz contrar obliga actorul sa adopte o tehnica deductiva, de acumulare de trucuri. Tehnica actorului trebuie sa fie una inductiva, de eliminare a certitudinilor si cliseelor, de despecializare. Teatrul nu trebuie sa se supuna filosofiei obiectului, nu trebuie sa se supuna niciunei filosofii si nimanui.
Teatrul adevarat se naste atunci cand actorul cu un scop real in situatia asumata in mod real intalneste obstacole in calea atingerii scopului.
sursa:faimosul internet.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)