Oglinda a vremurilor in schimbare , teatrul este o reactie , o provocare prin interogatie , un mod de a sparge realul spre imaginar , proiectind personajele intr-o anumita situatie sociala.Misiunea teatrului este , in esenta , educativa avind in vedere faptul ca mijloacele sale de expresie lucreaza inauntrul fiintei ce se afla fata-n fata cu viata impenetrabila , enigmatica si imprevizibila , dar mai ales , cu propria constiinta.
Intrebindu-se ce este sufletul omenesc , I.L. Caragiale il asemana cu "...o oglinda sferika , avind in adincimea-i si o constiinta : de aceea , minunea fara margini , de afara, ne intereseaza mai putin decit minunea dinauntru , tot asa de fara margini.Cu cit cea dintii se tot departeaza de noi , cu atit cea de-a 2 ne patrunde mai adinc: cea dintii este cea de-a doua suntem".
In aceasta "oglinda sferica" , unde existam noi insine , auzim clar vocea constiintei morale care ne dojeneste sau ne avertizeaza judecindu-ne cu intrebarea :"Cine sunt?...Ce-as putea fi?.. Ce puteam sa fiu , daca...?...De ce nu mi-am recunoscut greselile si vina?...De ce am fost orgolios...?... De ce?..."... De ce?.... De ce?.... De ce?.. De fapt , teatrul ca literatura si spectacol se construieste prin aceasta intrebare obsedanta , intrebarea care motiveaza evenimentele si reactiile ,de ce-ul fiind o interogatie fundamentala in evolutia personajelor si a conflictului dramatic.
Teatrul poate fi delimitat prin epoca , tendinte si curente , stiluri si modalitati de expresie ce definesc opere literare si creatori de spectacole , vocea constiintei morale este o trasatura comuna , de la tragicii greci pina in zilele noatre , existenta umana aflindu-se intr-o continua refacere launtrica.Cu cit minunea fara margini de afara , cum definea Caragiale viata, este potrivnica si amenintatoare cu omul , cu atit " minunea din nauntru" adika sufletul omenesc , constiinta , simte nevoia sa ase priveasca in " Oglinda sferica" , sa-si judece faptele nedemne , egoismu , trindavia, ... Toate aceaste morale aflindu-se fata-n fata cu reversul lor, cu codul eticii si echitatii; bunul simt , echilibrul si intelegerea , ordinea morala a existentei.
ce sint, de fapt, Oedip, Antigona, Hamlet, sau eroii create de Cehov,Ibsen, O*Neill, Pirandello, Eugen Ionesco, Camil Petrescu, Horia Lovinescu , decit voci ale constiintei morale , prin care umanitatea si-a exprimat crezuri si idealuri , nelinistea gindului si refacerea launtrica ajutind la inaltarea fiintei umane.
Complexitatea si autenticitatea aroului , firescul comunicarii determina intensitatea si acuratetea vocii constiintei morale.Pentru a fi receptate si sedimentatea in memoria cititorului sau a spectatorului , reverberatiile acesteia trebuie sa prinda toate nuantele si sensibilitatile , sa emotioneze si sa influenteze constiintele semenilor , sa le initieze cu "jocul ielelor" cum se confesa un personaj creat de Camil Petrescu. A vedea idei, ca sa continuam in spiritul ilustrului dramaturg cam uitat de teatre , inseamna sa privim in oglinda sferica, acolo unde "ne patrunde mai adinc" si "suntem" , acolo unde masca prefecatoriei nu incape , unde noi insine stam fata-n fata cu propria viata.
A oficia la "oglinda sferica" a constiintei inseamna , in primul rind , sa accepti demascarea sinelui , sa fii sincer cu tine insuti , sa ai putere sa te vezi cu luare aminte , sa te reculegi si sa te vezi asa cum esti : bun sa ticalos, cinstit sau ipocrit, demn ori duplicitar , generos sau egoist, om sau neom.Privirea in "oglinda sferica" a teatrului releva o imagine in antiteza pentru a iesi in evidenta morala a existentei, pentru ca spectatorul sa priveasca viata in alcatuirea ei complexa , cu lumini si umbre , inaltari si caderii, minciuna si adevar , dragoste si ura.
Revenind la ideea ca vocea constiintei morale se exprima prin sinceritatea si firescul personajului , este locul sa subscriu si eu la observatia ca bunele intentii ale unor dramaturgi esueaza ,neglijeaza conditia esentiala a actului de creatiei : transfigurarea artistica.De asemenea au tratat cu superficialitate constructia dramatica din perspectiva evolutiei personajelor , ignorind faptul ca dezvoltarea conflictului este conditionata de complexitatea eroului . Iata de ce cind discutam despre eroii dramaturgiei noatre contemporane , ne este greu sa-i particularizam ca individualitati si sa-i desprindem din scheme uzate , care nu au dat bataie de cap nimanui, dar si regizorii cuprinsi de "stari" si "semne" au neglijat personajul , favorizind spatiului vizual al reprezentatiei.
O aptitudine educata prin teatru este aceea de a admite viata celorlalti, individualitatea integrata in nazuintele si idealurile colectivitatii.De fapt, aceasta aptitudine umana o putem regasi in marea dramaturgie , tema insa se cere dezvoltata si adecvata timpurilor pe care le traim. Oglinda a vremurilor in schimbare , teatrul treb sa-l ajute pe acel "privitor" ce vine in sala de spactacol sa-si consoneze sufletul si mintea cu epoca pe care o construieste. Teatrul trebuie sa-i insufle incredere si speranta, sa_l ajute pe om sa-si inteleaga menirea, sa-i reaminteasca marele adevar ca el "este esenta tuturor lucrurilor ". " Tocmai pentru ca nu exista alta viata medita Titu Maiorescu -se cuvine sa folosim viata cit mai bine;tocmai pentru ca dupa moarte nu exista nici rasplata , nici pedeapsa, trebuie sa facem Binele de dragul lui si sa ne ferim de Rau din pricina sa".
Teatrul, " ca voce a constiintei morale" trebuie sa ne invete tocmai " sa facem Binele de dragul lui"
by: Ana Rusu
