Repertoriul Teatrului ”LUCEAFĂRUL”

OCTOMBRIE 2012
 04 (j) “Mascarada” după M. Lermontov , ora 18:00
05 (v) „Ciuleandra” după L. Rebreanuora, 18:00
11 (j) „Omul cel bun din Sîciuan” după B. Brecht , ora 18:00
12 (v)„O istorie din cartierul de vest”de A. Laurents , ora 18:00
18 (j) „Opera de trei parale” după B. Brecht , ora 18:00
19 (v)„Romeo şi Julieta” după W. Shakespeare , ora 18:00
21 (d) „Cîinele Grădinarului” de Lope de Ve ga , ora 18:00 25 (j)„Consumatorul de onoruri”de A. Strâmbeanu , ora 18:00
28 (d)„Questa e la vita dolce?...” de Gh. Urschi , ora 18:00

 pentru micii spectatori : ora 12:00
06 (s) „Aladin” după „O mie şi una de nopţi” regie S. Focşa
07 (d) „Piciul şi Carlson” după A. Lindgren
21 (d) „Fata Babei şi Fata Moşneagului”după I. Creangă
28 (d) „Motanul încălţat” după Ch. Perrault

Grigore Rusu in TEATRU

A.Rusu, V.Izbeșciuc,  Grigore Rusu
(studiu la arta actorului)

A. Mirodan ”Autorul moare azi”

I.Ungureanu și Grigore Rusu
(studiu la arta actorului)

Gr.Rusu și D. Caraciobanu

GRIGORE RUSU

Shakespeare ”A 12-a noapte! , regia -A. Orocico
Sir Andrew Agucchek -Grigore Rusu

Emil Loteanu ”Așteptați-mă în zori”
Ofițerul român - Grigore Rusu

Cinghiz Aitmatov ”Înălțare pe muntele Fudziama”
Anvar/ N.Doni, Osipbai- Grigore Rusu, Aișa Apa- E. Todorașcu, Guljan- N. Mocreac

Schiller”Intrigă și iubire” :
Mareșalul Von Calb - Grigore Rusu (1964)

C.Goldoni ”Hangița” , regia N. Beleac
Marchizul -Gh Ciolpan,
Contele - Grigore Rusu

J-B Moliere ”George Dandin
Liuben- Grigore Rusu , Clodina-  L. Dimitriu

A. și  P. Tur ” Ambasadrul Sovietic”
Born - Grigore Rusu , secretara- E. Răileanu , Kolțova - C. Tîrțău

A. Vampilov ”O vînătoare de rațe” , regia A. Apostol
(scena din spectacol)
Grigore Rusu și Paulina Zavtoni

Gh. Urschi ”Mezinul” , regia Urschi
Toma Vlaicu- Grigore Rusu
tînărul - S. Cupcea Aristin

M. Baidjiev ”Duelul”, regia Gh. Siminel
Nadi- C . Tîrțău
Iscader - Grigore Rusu

Profesorul de Arte Plastice A. Simion cu studentii : E. malcoci, M. Balan, E.Todorașcu,
Gr. Rusu, V.Grigoriev

Grigore Rusu și Valentina Izbeșciuc (studiu)

A.Orociko cu sudenții : Grigore Rusu, M.Balan, P.Iațcovschi, V.Constantin, I.Todorov,
A.Pogolșa, E.Malcoci

Shakespeare ”Cei doi tineri din Verona”
Silvia - Valentina Izbeșciuc
Valentin - Grigore Rusu

S. Vădovski ”Rochia neagră” , regia - A. Rudeaghin
Ofițerul - Grigore Rusu, Mașa - Paulina Zavtoni, Nikita - E. Lazarev

T.popovici ”Setea”, regia V. Etuș
Ofițerul rus- P. Iațcovschi
Prizonierul român - Grigore Rusu

Schiller”intrigă și iubire”, regia - A. Orociko
(spectacol de diplomă 1960)
Președintele - I. Ungureanu
Mareșalul - Grigore Rusu

Varen și Buaie ” Costumul de nuntă”, regia A. Remizova
Stăpînul tabernei - Grigore Rusu

F. Dostoievscki ”Nopți albe”, regia A. Borisov
Nastenica - V. Grigoriev
Visătorul - Grigore Rusu

Grigore Rusu la 20 de ani

Grigore Rusu și Nina Mocreac (studiu)

Shakespeare ”Cei doi tineri din Verona” . regia Ana Orocico
Valentin - Grigore Rusu

A. P. Cehov ”Tragedian de ocazie”
(spectacol televizat)
I. Muzică și Grigore Rusu

Grigore Rusu la 25 de ani

B. Zahava rectorul Școlii Superioare de teatru ”B.Șciukin” cu studentii: I. Ungureanu, Nina Doni,
I.Gore, P.Iațcovschi, V. Constantin, Gr. Rusu, E. Malcoci, V. Grigoriev, V. Zaiciuc, A.Pogolșa

I. Podoleanu ”Săptămîna patimilor” , regia - I. Șcurea
Burnuz - Grigore Rusu
ofițerul - Grigore Grigoriu

J.B. moliere ”Bolnavul închipuit” regia  Katin - Iarțev
Argan - A. Pogolșa
Cleante - Grigore Rusu

A. Ostrovski ”Nevolnicile” , regia I. Șcurea
 Nikita Abramîci- Grigore Rusu

A. Ostrovski ”Nevolnicile” , regia I. Șcurea
Evlavia - P. Zavtoni,  Nikita Abramîci- Grigore Rusu

J-B Moliere ”Vicleniile lui Scapin ” , regia -N Aronețkaia
Leandre-  V. Zaiciuc  ,  Octave-  Grigore Rusu ,  Scapin - Dumitru Fusu 

J-B Moliere ”Vicleniile lui Scapin ” , regia -N Aronețkaia
Argante -D. Margine, Leandre-  V. Zaiciuc, Zerbiette - N. Doni
Octave-  Gr. Rusu, Hyacinth - V. Izbeșciuc, Sylvestre - A. Rusu, Geronte- I. Gore
 (jos)Carle - S. Haret, Scapin - D. Fusu

DESCHIDEREA STAGIUNIII!!!!!!

TEATRUL "LUCEAFĂRUL", Chişinău
Septembrie 2012

 20 (j)„Câinele Grădinarului” de Lope de Vega, ora 18:00
 23 (d)„Consumatorul de onoruri” de A. Strâmbeanu, ora 18:00
27 (j)„Romeo şi Julieta” după W. Shakespeare, ora 18:00
28 (v)„Questa e la vita dolce?...” de Gh. Urschi, ora 18:00
30 (d) „Ciuleandra” după L. Rebreanu, ora 18:00

 pt micii spectatori:
 16 (d) „Prinţesa şi porcarul” după H. C. Andersen, ora 12:00
23 (d) „Fata Babei şi Fata Moşneagului” după I. Creangă, ora12:00
30 (d) „Vrăjitorul din Oz” după L. Frank Baum, ora 12:00

 Vă aşteptăm cu drag!

Repertoriul Iunie 2012 ÎNCHIDEREA STAGIUNII la teatrul "LUCEAFARUL"

03 (d) „Romeo şi Julieta” după W. Shakespeare ora 18:00
07(j) „Consumătorul de onoruri” de A. Strâmbeanu PREMIERA !!! ora 18:00
14 (j) „Consumătorul de onoruri” de A. Strâmbeanu PREMIERA !!! ora 18:00

Spectacole pentru copii:
02 (s) „Prinţesa şi porcarul” după H. C. Andersen ora 12:00
10 (d) „Prinţesa şi porcarul” după H. C. Andersen ora 12:00 Va asteptam cu drag!

Repertoriul Teatrului "Luceafarul" MAI 2012

ora 18:00
03 (j) „Cîinele Grădinarului” după Lope de Vega
04 (v) „Romeo şi Julieta” după William Shakespeare
06 (d) „O istorie din cartierul de vest” de A. Laurents
 11 (v) „Consumătorul de onoruri” de A. Strîmbeanu PREMIERA !!!
 12 (s) „Consumătorul de onoruri” de A. Strîmbeanu PREMIERA !!!
 13 (d) „Consumătorul de onoruri” de A. Strîmbeanu PREMIERA !!!
 17 (j) “Mascarada” după M. Lermontov
 18 (v) „Opera de trei parale” după B. Brecht
 20 (d) „HAOS”după R. Thomas
 24 (j) „Luceafărul” după M. Eminescu
 25 (v) „Principesa Turandot” de Carlo Gozze

 Spectacole pentru copii: Începutul spectacolelor ora 12:00
 06 (d) „Fata babei şi fata moşneagului” după Ion Creangă

 13 (d) „Prinţesa şi porcarul” după H. C. Andersen 

02 (d) „Aladin” după „O mie şi una de nopţi” regie S.Focşa

Grigore Rusu - lasnsarea cărţii „Evocări” la Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi”

 De Ziua Mondială a Teatrului ,Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” a organizat un eveniment cultural de importanţă prin lansarea cărţii „Evocări” scrisă de Grigore Rusu, actor, regizor, pedagog, cercetător ştiinţific, istoric teatral, autor de monografii şi studii. La eveniment au luat parte invitaţii V. Matei, poet, L. Gherman, director artistic al teatrului „Guguţă”, O. Bejenaru, recenzent de teatru, E. Hăbăşescu, jurnalist, I. Paulencu, Artist al Poporului, V. Belâi, doct. conf., profesor la Colegiul de Muzică „Şt. Neaga”, V. Ţurcanu, doctor în pedagogie, Maia Tănase, actriţă la teatrul de revistă „Ginta Latină”, M. Reabcov, actrită, teatrul de miniaturi, studenţi, laureaţi ai Concursului Naţional de poezie Gr. Vieru „Floarea omeniei”, studenţi de la Colegiul de Transporturi împreună cu S. Andrieş, profesor de limbă şi literatură română. A moderat evenimentul Paulina Zavtoni, Artistă a Poporului

Dna Elena Hăbăşescu, publicist, jurnalist, un bun cunoscător al formării şi evoluţiei teatrului în Republica Moldova a scris recenzia la carte.

        „Evocări”-le dlui Grigore Rusu, maestru emerit al artei, profesor universitar, teatrolog, apărute la finele anului 2010 a inspirat suficiente recenzii cu frumoase aprecieri ale calităţii muncii cercetătorului în arta teatrală, încît mai multe masse-media a salutat apariţia ediţiei, dar şi efortul autorului. S-ar părea că reclama ce-a avut-o cartea poate fi suficientă de a interesa cititorul. Fireşte, dacă tirajul ei n-ar fi doar 500 exemplare şi dacă ziarele s-ar citi mai cu sîrg. Într-un fel sau altul biblioteca „Tudor Argezi” decide să ofere teatralilor un cadou cu ocazia Zilei Internaţionale a Teatrului, dar să-l bucure cu respectul şi frumoasele urări pe dl Grigore Rusu, care în prima decadă a lui aprilie curent consemnează încă o zi de naştere, punînd în discuţie publică „Evocări”-le. Aş zice că bibliotecarii şi asistenţa participantă cu sensibilitate au pătruns originalitatea ediţiei ca întreg organism unitar ce-a topin în paginile sale elementul biografic, nostalgia amintirilor, talentul de memorialist al autorului, judecăţile lui analitice asupra procesului teatral general şi în particular referitor la persoanele artistice, precum şi asupra evenimentelor sociale în timp, competenţa profesională, nelipsit de o doză de artistism limbajul în care e gîndită ediţia. Şi întradevăr, din paginile cărţii ce emană luminozitate şi căldură, argumentat se profilează viaţa unei personalităţi artistice, sensurile acestei vieţi între semeni, în societate. Aş zice, cronotopul protagonistului cărţii care-i şi autorul ei sînt chiat cei 76 ani pe care iată-iată îi prinde dl Rusu, ani legaţi, în mare, de scena teatrală şi de Moldova.

Dulcile amintiri despre casa părintească, bunei şi rude, despre anii mici de şcoală îi trezesc cititorului propriile amintiri şi emoţii pentru locurile şi oamenii dragi, dar şi motivează bine argumentat unde şi de la cine a învăţat protagonistul simţul gospodăresc faţă de viaţă şi timp, responsabilitatea pentru tot ce face, adică pledează pentru importanţa educaţiei în familie, la baştină, la şcoală. Am mai aduce aici şi rolul şcolii la trezirea în copilul fragil a anumitor interese, atractivitatea căror ar conduce cu timpul spre preferinţe profesionale. Copilul Grigore, ar vrea să ne convingă autorul cărţii, cu plăcere scria la ore compuneri, recita la serbările şcolare poezii, juca în spectacole, montate şi la iniţiativa lui, dar nu gîndea la modul obligatoriu, cum i se părea lui, de a deveni actor. Întîmplarea, însă, ce nu era defel întîmplare, ci chiar o necesitate instinctivă sedimentată în acei ani ce i-au adus bucurii în copilărie, l-au şi adus la actorie, indiferent de deciziile consiliului familial. Iată cum îşi aminteşte dl Rusu examenul de admitere la Şcoala Superioară „Boris Şciukin” din Moscova, profesorii cărei venise la Chişinău pentru a selecta eventuali studenţi: ”Poezii şi fabule aveam în repertoriul meu de la şcoala din sat, apoi am mai dansat un vals, am cîntat un cîntec de petrecere „Păhărel nu tremura…”, o doină. Ana Orociko, profesoara-examenator, de altfel Artistă a Poporului, m-a rugat să fac un studiu după „Ţiganii” lui A. S. Puşkin, să arăt pe scenă cum a ucis-o Aleco pe Zamfira, cînd a prins-o cu tînărul ţigan. Nu prea îmi imaginam cum aş putea ucide o persoană care nu există, dar… m-am furişat tiptil şi cu o „ură” de nedescris am înfipt „cuţitul” în Zamfira imaginară. Şi chiar în acelaş moment am auzit în sală un rîs puternic, iar A. Orociko m-a întrebat: Ai ucis o vacă sau o fiinţă gingaşă şi firavă? Au urmat şi alte probe şi iată că am fost selectaţi 20 de tineri: 7 fete şi 13 băeţi – ce-au constituit Studioul Naţional Moldovenesc al Şcolii Superioare de Teatru „Boris Şciukin” din Moscova „ – parcă oftează uşor autorul „Evocări”-lor.

Proaspeţii studenţi au fost petrecuţi la drum de ministrul Culturii de atunci Artiom Lazarev care le-a oferit fiecărui student cîte 200 ruble (la 1955 ele constituiau apoximativ 3-4 salarii medii) şi care, -scrie dl Rusu, – „pe tot parcursul studiilor ne-a fost ca tată, ne ajuta şi moralmente, şi materialmente, se întîlnea cu profesorii noştri Boris Zahava, Ana Orociko, la diferite sărbători ne expedia cîte un ajutor material, – aşa fel de om era academicianul Artiom Lazarev, dar care în ultimii ani de viaţă a fost aspru criticat şi învinuit de multe păcate adevărate şi imaginare”. Ajuns la Moscova, Gr. Rusu vine în contact activ cu o lume necunoscută, lume în care băiatul cuminte al Domnicăi şi Pavel Rusu s-a dovedit a fi cu mult spirit de observaţie, atent şi avid de tot ce vedea şi auzea. Noul aflat atunci lărgeşte şi în carte cîmpul de analiză, se împle volumul informativ al cărţii. Dar descoperind Moscova, Gr. Rusu nu se rupe de realităţile Moldovei care, graţie unor personalităţi publice cu demnitate umană şi crez în adevăr, trăia timpuri de trezire energică la studii, cultură, creaţie, viaţă mai omenească, de, era după război, foamete şi deportări. ”Evocări”-le îşi lărgesc informaţiile sociale, survin personalităţi al căror destin pun în evidenţă contradicţiile şi metehnile regimului de atunci. Dar cum se întîmplă, toate timpurile au şi oameni cu judecată şi interes pentru binele semenilor. În felul acesta la Ministerul Culturii se crease un nucleu de angajaţi cu minte, dar şi cu suflet şi mîndrie pentru ţară: Artiom Lazarev, Anatol Corobceanu, Vsevolod Anghel, Leonid Cemortan ş.a. Ei înţelegeau importanţa promovării cadrelor profesionale naţionale, încercau realizarea crezului şi de multe ori le reuşea. Anume aceşti promotori ai progresului au contribuit în anii 50-60 ai sec. XX la crearea reţelelor de cluburi, biblioteci, muzee, formaţiuni corale, de dansuri, orchestre. Tot cu concursul nemijlocit al persoanelor pomenite în 1957 în cadrul Teatrului Rus din Bălţi e selectată o grupă de artişti amatori, din care a crescut şi activează Teatrul „Vasile Alecsandri”. Tot în acelaşi an e înfiinţat Studioul „Moldova-film”. În 1958 se separă Teatrul de Operă şi Balet. La Filarmonică sub bagheta lui Timofei Gurtovoi activează Orchestra Simfonică, Veronica Garştea preea capela „Doina”, la „Fluieraş” vine Serghei Lunchevici, la „Joc” – Vladimir Curbet, apare formaţiunea „Noroc” cu Mihai Dolgan, revine în 1960 „Luceafărul”, iar Valeriu Gagiu şi Mihail Kalik crează primul film de ficţiune „Omul pleacă după soare”, e revalorificată literatura clasică, e inaugurată Aleea Clasicilor. Rare decenii cu atare probe de mari cuceriri patriotice, valoroase artistic şi moral. Cu regret, destinele lui A. Lazarev, N. Testemiţeanu, ministrul Sănătăţii, A.Fedco, directorul Filarmonicii, Gheorghe Cincilei, directorul Bibliotecii Naţionale, L. Mursa, directorul Studioului „Moldova-film”, M.Dolgan, fondatorul „Noroc”-ului trimis în surghiun pe întinsurile Rusiei, D. Cornovan ş.a. – n-au fost defel confortabile pe măsura faptelor lor preţioase. Cine e exclus din partid ce se egala cu a fi „lepros”, cine e destituit din funcţie – la fel de paria, cine pleacă din ţara pentru care s-a sacrificat (L. Mursa, I. Druţă, P. Darienco). Toate acestea adevăruri controversate nu puteau să nu lase în sufletul şi mintea tînărului Gr.Rusu urme adînci, dar şi să-l determine în virtutea moştenirii etice la onestitate în comportamentul său uman şi social, l-a învăţat să cîntărească şi să privească lucid lucrurile şi faptele.

Cei 20 de moldoveni deja prin selecţia chişinăuiană erau individualităţi irepetabile atît fizic, cît şi prin eventualele caracteristici artistice doar prognozate. Deaceea între Studioul Moldovenesc şi profesura Şcolii „B. Şciukin”, şcoală vahtangovistă, s-a legat o colaborare de respect şi responsabilitate reciprocă. Învăţăceii de la Chişinău mai că-şi idolatrizau dascălii care l-au cunoscut sau au lucrat cu Evghenii Vahtangov, dascăli şi ei profesori cu nume răsunătoare, titluri înalte, pasionaţi de teatru şi munca lor pînă la sacrificiu: Mansurova, Orociko, Rusinova, R. Simonov, Zahava. Mulţi dintre ei au menţinut buna prietenie, deja la nivel de egalitate ca între colegi, încă mulţi ani au montat spectacole la „Luceafărul”, dispunînd de acelaşi limbaj scenic. În acei ani mai învăţau la Moskova şi alţi moldoveni: Emil Loteanu, Aurel David, Ion Bolboceanu, Filimon Hămuraru, Valeriu Cupcea, care după absolvirea Institutului de Teatru şi Cinema din Sankt-Petersburg, îsi făcea stagierea regizorală la Teatrul Vahtangov. Din Chişinău ajungeau la studenţii moldoveni numele Constanţei Tîrţău, Paulinei Potîngă, Petru Baracci. Iar V. Cupcea, revenit după stagiere, selectează o grupă de studenţi actori, dintre care au crescut aşa nume de glorie pentru ţară ca Veniamin Apostol, Andrei Băleanu, Mihail Curagău, Viorica Chircă şi alţii. Moscova a fost pentru harnicii noştri flăcăi un sol fertil de a studia la modul serios profesia, a se cultiva, a citi literatură rară, a învăţa de a susţine o discuţie. Referitor la luceferişti, ei au căpătat studii bune şi foarte bune, teoretice şi practice. Nu întîmplător actorii I. Ungureanu, I. Şcurea, I. Todorov, A. Rusu s-au manifestat din plin şi ca regizori.

Referitor la stucturarea materialului atît de bogat în timp şi factologie, dl Rusu a găsit o bună partajare compartamentală, ca cititorul să poată urmări şi evenimentele, şi timpul, şi atitudinea autorulul faţă de cele trăite personal şi emise. Dl Rusu probează înţelepciunea de a decanta cele principale, importante, decisive: importanţa instruirii profesionale serioase, de multe ori decisivă destinului uman sau specialistului. Probează dl Rusu şi obiectivitatea aprecierii evenimentelor, făptuirilor sociale. Domnia sa ne convinge că, dacă ele sînt gîndite cu înţelepciune şi dragoste, trec, pentru folosul şi fericirea societăţii, şi prin pîcla unipartiinică de atunci. Compartamentele 3-6 conţin activitatea scenică a luceferiştilor, inclusiv a autorului. Dar de fapt sînt analize teatrologice care evidenţiază reuşitele colective şi cele particulare ale actorilor ce în scurt timp de la întoarcere acasă devenise centru de cultură teatrală, lingvistică, adunînd în juru-le studenţi, dramaturgi, pictori: C. Condrea, P. Cărare, I. Vieru şi Mihail Grecu, A. Busuioc, V. Rusu-Ciobanu şi G. Sainciuc, A. Strîmbeanu, I. Podoleanu, V. Mîndîcanu, E. Loteanu, S. Saca. Spectatorii luau cu asalt uşile, priveau spertacolele foarte mobilizaţi sub vraja jocului actoricesc, reveneau de multe ori la acelaşi spectacol sau pentru artistul-idol. Era o şcoală nouă. Precedenţii actori ai teatrelor din Moldova erau două promoţii odesite cu preferinţele spre muzical şi una din Sankt-Petersburg de la Institutul de Teatru şi Cinema cu formaţia clasică rusească. Dintre primele două promoţii urme adînci în istoria teatrului moldovenesc au lăsat actorii D. Darienco, Gh. Ştirbu, A. Plăcintă, V. Gherlac, C. Constantinov. Cea de a treia promoţie împreună cu absolvenţii de la „Lunacearski” au făcut o epocă teatrală în ţară: V. Cupcea, E. Platon, C. Tîrţău, P. Baracci, Iu. Hasso, A. Suslov, N. Caranfil, Iu. Negoiţă, N. Darie ş.a. Noul adus de Teatrul „Luceafărul” consta nu numai în şcoala deosebită, ci şi în profilul actoricesc – şcoala vahtangovistă solicita aşa zisul „actor total”, adică actorul la fel de perfect pentru dramă, comedie, vodevil, actorul ce cîntă, dansează, se mişcă lejer cu trupul şi membrele, vorbeşte distinct, expresiv şi auzibil în sala cu spectatori. Dar mai întîi atare actor pe lîngă mintea analitică şi mobilă, ochiul ager necesita forţă de imaginaţie, fantezie, inventivitate şi o riguroasă selecţie a modalităţilor de realizare a rolurilor. Nouă survenea la „Luceafărul de acum 20 de ani şi dramaturgia, montată în scenă printr-un joc sincer, energic, trăit firesc şi transmis spectatorului pentru sensibilizarea gîndirii şi sentimentelor lui. Aceste cinci capitole ale „Evocări”-lor despre arta actorului, metodologia abordării dramaturgiei pot servi drept conspecte pentru studenţii Academiilor Teatrale: motivarea selectării piesei pentru montare, analiza ei în detalii, analiza distribuţiei rolurilor, verificarea corespunderii actorului cu rolul, căutările, improvizările la rol, ofertele nemijlocit ale actorilor la rezolvarea cît mai plină a rolului, mizanscenele şi structurarea întregului spectacol. Conform Şcolii vahtangoviste, toate etapele enumărate mai sus urmau să se declanşeze în spectacol exact ca-n viaţă, doar că mai argumentat şi convingător artistic. Plinătatea analizelor mai sus menţionate ne conving despre valoarea profesorului Gr. Rusu în auditoriul studenţesc atît prin competenţa profesională, afirmaţiile teoretice, prin exemplificarea şi argumentarea lor, precum şi prin naturaleţea, firescul expunerii într-un limbaj corect, picurat c-o glumă cînd molcăluţă, cînd mai pişcătoare.

Ştim deja şi din „Evocări” că actorul Gr. Rusu a jucat pe scena teatrală roluri în care, cum se zice, „a fost ales”, şi nu ştim, nici nu l-am ispitit vre-o dată, dacă a aşteptat o alegere ce nu i-a venit. Se mai ştie că la „Luceafărul” şi la Teleteatrul „Dialog” a executat roluri de dramă, comedie, vodevil. Ştim că a lucrat cu sensibilitate la „cel mai intim dintre procesele scenice” – crearea rolurilor, căutarea şi aflarea cît mai plină a căilor de rezolvare a personajelor. Înţelegerea acestui proces, indiferent de unde începe şi pînă unde ar trebui să ajungă, a fixat-o în măsura ce-a pătruns-o într-un şir de Studii necesare şi utile procesului de instruire în instituţiile teatrale şi nu numai – a vorbi frumos e dator şi omul de rînd, dar mite pedagogul, funcţionarul, omul de stat, diplomatul. Concomitent, dăruindu-se cu căldură din experienţa sa scenică studenţilor, cu propriul exemplu îi învaţă a fi nu numai artişti, ci şi oameni cumsecade. Nu ştiu, nici nu l-am întrebat pe dl Rusu dacă se consideră om de succes. Dar ştiu că atunci cînd individul, indiferent cine-i, are de spus ceva lumii şi dacă e mai şi ascultat şi înţeles, cu certitudine este persoană de succes. Darmite, cînd în cazul nostru, dl Gr. Rusu mai e autorul a cinci monografii despre colegii dumisale actorii: Eugen Ureche, Constanţa Tîrţău, Valeriu Cupcea, Veniamin Apostol, Petru Baracci. Monografiile, înţelegem cu toţii, i-au solicitat autorului cunoştinţe şi muncă, multă muncă şi multă dragoste, pe care domnia sa le-a dăruit-o cu candoare fiecărui din cei nominalizaţi. Nici în scena teatrului, nici la masa de scris dl Gr. Rusu n-a rîvnit succesul imediat, carieră fulgerătoare, ci inteligent şi-a organizat munca drept credinţă de aşteptare. Şi ele, succesele, au venit, au venit nu prin măriri trecătoare, ci prin generozitatea de a-şi dărui dezinteresat lumii cele acumulate onest pe parcursul anilor. Aşa l-am văzut în „Evocări” pe dl Gr. Rusu.

Repertoriul Aprilie 2012 TEATRUL "LUCEAFĂRUL"

 01 (d) „Fata babei şi fata moşneagului” după I. Creangă, ora 12:00
            „Opera de trei parale” după  B. Brecht, ora 18:00
 05 (j) „Omul cel bun din Sîciuan” după B. Brecht, ora 18:00
 06 (v) „Romeo şi  Julieta” după W. Shakespeare, ora 18:00
 08 (d) „Aladin” după  „O mie şi una de nopţi” regie S. Focşa  , ora 12:00
           „Cîinele Grădinarului” după  Lope de    Vega, ora 18:00
 26 (j) „Questa e la vita dolce?...” de  Gh. Urschi, ora 18:00
 27 (v)  „Questa e la vita dolce?...” de  Gh. Urschi, ora 18:00
 29 (d)  „Piciul şi Carlson” după A. Lindgren, ora 12:00
             „Ciuleandra” după  L. Rebreanu, ora 18:00

27 martie : Ziua Mondiala a Teatrului!

Ziua mondiala a Teatrului a fost creata in 1961 de Institutul International de Teatru, ca semn de apreciere a uneia dintre cele mai vechi arte, arta scenica. Aceasta zi este sarbatorita anual, pe data de 27 martie de comunitatea teatrala internationala.

 Cu ocazia acestei sarbatori au loc numeroase evenimente teatrale nationale si internationale, iar unul dintre cele mai importante evenimente il reprezinta transmiterea Mesajului International de ziua mondiala a teatrului prin care o personalitate de renume mondial impartaseste reflectiile sale asupra Teatrului. Primul Mesaj International de Ziua Mondiala a Teatrului a fost scris de Jean Cocteau in anul 1962.

 In acest an, personalitatea desemnata de Institutul international de Teatru sa prezinte mesajul mondial este actrita britanica Judi Dench. Iata mai jos mesajul transmis de actrita:

"Ziua Mondiala a Teatrului este un prilej de sarbatorire a Teatrului in nenumaratele sale forme. Teatrul este o sursa de divertisment si inspiratie care are puterea de a uni diversele culturi si popoare din intreaga lume. Dar el este mai mult decat atat, pentru ca poate educa si informa. In toata lumea se joaca teatru, dar nu intotdeauna intr-o sala clasica. Spectacolele pot avea loc intr-un mic sat din Africa, langa un munte din Armenia, sau pe o insulita din Pacific. Este nevoie numai de un spatiu si de public. Teatrul ne poate face sa zambim si sa plangem, dar ar trebui sa ne faca si sa gandim sau sa analizam. Teatrul este o munca de echipa. Cei care se vad sunt actorii, insa exista si niste oameni extraordinari care nu sunt vizibili. Acesti specialisti sunt la fel de importanti ca actorii, deoarece diferitele lor capacitati sunt cele care fac posibila productia teatrala. De aceea, orice bucurie sau succes trebuie impartite cu ei. 27 martie este data oficiala la care se sarbatoreste Ziua Mondiala a Teatrului. Din multe puncte de vedere, fiecare zi ar trebui considerata o zi a teatrului, fiindca avem datoria de a purta mai departe traditia divertismentului, de a educa si de a lumina publicul, fara de care noi nu am exista".

De Ziua Mondiala a Teatrului, in fiecare tara se organizeaza si evenimente speciale.

1 MARTIE!

O primavara frumoasa in rosu si alb si dragoste sincera!

Repertoriul Martie 2012 , Teatrul "Luceafarul"

01 (j) „Opera de trei parale” după B. Brecht ,ora 18:00
02 (v) “Mascarada” după M. Lermontov,ora 18:00
09 (v) „Questa e la vita dolce?...” de G. Urschi,ora 18:00
11 (d) „Ciuleandra” după L. Rebreanu ,ora 18:00
15 (j) „O istorie din cartierul de vest” de A. Laurents,ora 18:00
16 (v) „Luceafărul” după M. Eminescu ,ora 18:00
18 (d) „Livada cu vişini” de A. P. Cehov,ora 18:00
22 (j) „Romeo şi Julieta” după W. Shakespeare,ora 18:00
23 (v) „Omul cel bun din Sîciuan” după B. Brecht,ora 18:00
25 (d) „Principesa Turandot” de Carlo Gozzi ,ora 18:00
29 (j) „Cabaret Jacksonville” regia B. Focşa,ora 18:00
30 (v) „HAOS” după R. Thomas,ora 18:00

Spectacole pentru copii:, ora 12:00
04(d) „Crăiasa zăpezii” după H. C. Andersen
11(d) „Vrăjitorul din Oz” după L. Frank Baum
18 (d) „Aladin” după „O mie şi una de nopţi”
regie S. Focşa  
25 (d) „Prinţesa şi porcarul” după H. C. Andersen

Repertoriul :Februarie 2012, Teatrul "Luceafărul" din Chişinău

Începutul spectacolelor ora 17:00
02 (j) „Cîinele Grădinarului” după Lope de Vega
03 (v) „Omul cel bun din Sîciuan” după B. Brecht
05 (d) „Luceafărul” după M. Eminescu
09 (j) “Mascarada” după M. Lermontov
10 (v) „Opera de trei parale” după B. Brecht
12 (d) „Principesa Turandot” de Carlo Gozzi
16 (j) „Romeo şi Julieta” după William Shakespeare
17 (v) „Questa e la vita dolce?...” de G. Urschi
19 (d) „Ciuleandra” după L. Rebreanu
23 (j) „Livada cu vişini” de A. P. Cehov
24 (v) „O istorie din cartierul de vest” de A. Laurents
26 (d) „Cabaret Jacksonville” regia B. Focşa

Spectacole pentru copii:  ora 12:00
05 (d) „Fata babei şi fata moşneagului” după Ion Creangă
12 (d) „Prinţesa şi porcarul” după H. C. Andersen
19 (d) „Fata babei şi fata moşneagului” după Ion Creangă
26 (d) „Motanul încălţat” după Ch. Perrault

Grigore Rusu la şaizeci de ani.Constantim Rusnac, Rectorul Academiei de Muzică 2001

Dle Grigore! Cănd a sunat telefonul şi am auzit că aici este Andrew Agucchek,m-au cuprins nişte emoţii extraordinare, pentru că mi-am adus aminte de acel frumos tandem din „ A 12 noapte” - Sir Tobi - D.Caraciobanu şi Andrew Agucchek - Gr.Rusu şi,credeţi-mă,că n-am putut să spun că astăzi am vreo şedinţă,conferinţă sau vrea deplasare. Chiar dacă le aveam – pe toate le anulam. Toată ziua mă uitam la ceas ,ca nu cumva să întărzii, dovadă e că am venit cu o jumătate de oră mai devreme.
Bineînţeles că acel teatrul „Luceafărul” , despre care s-a vorbit, se vorbeşte şi, cred eu, încă mult timp se va mai vorbi, a fost şi mai este teatrul copilăriei generaţiei noastre ,un teatru pe care l-am avut şi nu ştiu dacă vom mai avea un aşa teatru. O să avem şi alte teatre,poate şi mai bune, dar la nivelul Luceafărului nu va mai fi.
Cei care au păşit măcar o singură dată pragul „ Luceafârul”-ui au rămas impresionaţi, captivaţi, convinşi de o artă adevărată..
Eu personal am privit acele spectacole de zeci de ori, cănd ne întălneam cu colegii, comunicam prin intermediul cuvinelor personajelor din Teatru Luceafărul.
Permiteţi-mi să dau citire unui text din partea rectoratului :” Stimate domnule profesor,ne cunoaştem încă de pe atunci cînd, fiind printre fondatorii Teatrului „Luceafărul” , ne bucurai cu o excelentă ţinută scenică, cu o frumoasă limbă românească, roluri jucate cu multăenergie şi talent.
Au trecut mulţi ani de atnci , ani plini de muncă asiduă, de studii în domeniul artei actoriceşti şi a vorbirii scenice. Şi astăzi avem în persoana dumneavoastră un savant, un animator al culturii şi artei noastre teatrale.
Colectivul de profesori şi studenţi al Academiei de Muzică ”G. Muzicescu” vă felicită cu ocazia frumosului jubileu şi vă doreşte sănătate şi mulţi ani înainte”.
Gheorghe Cincilei, critic de teatru. „Sunt copleşit de emoţii. De data asta de emoţii pozitive, de bucurie pentru prietenul meu, pămînteanul meu,mîndîceanul Gr, Rusu.Retrăiesc din plin mai multe sentimente la rând, nu că mi-e pământean,pentru că suntem cu toţii pământeni, ci pentru că , fiind actor, a activat în triple ipostaze şi s-a realizat,zic eu, cu desăvărşire. Nu deplin,dar cu de săvârşire fiindă mai are multe de spus înainte. Deci triplu : Gr. Rusu - actorul,Gr. Rusu - pedagogul şi eu adaug, cea de-a treia faţetă a dlui Gr. Rusu - de cronicar de teatru. Credeţi-mă,noi ştim cu toţii ce înseamnă să fii actor, ştim ce înseamnâ sâ fii pedagog, dar sâ stai şi sâ buchiseşti cu sufletul şi inima arhive, documente, cronici şi să scrii atătea monografii, e un lucru foarte greu. Ce i-a trebuit lui Gr. Rusu,actor apreciat şi aplaudat, pedagog bine văzut şi acceptat pretutindeni, să se mai bage prin arhivele prăfuite ? Cred că bogăţia sufletului, dorinţa de a căuta, de a afla, de a împărtăşi la maximum ce are el omenesc. Monografiile lui sunt sunt despre oamenii celebri ai scenei teatrului nostru : E. Ureche, V. Cupcea, C.Tărţâu.
Dragă Grigore! Nimeni dintre colegii mei,critici de teatru, n-au atâtea monografii despre personalităţile teatrului nostru. Şi vreau să subliniez aparte, că în acele vremuri grele, când era foarte strict, Gr. Rusu în monografia „Eugeniu Ureche” pomeneşte despre conservatorul „Unirii” din Chişinău din perioada interbelicâ, este primul care vorbeşte, fie şi succint, despre învâţâmăntul teatral al anilor -`20 -`30. A vorbit despre contribuţia marelui pedagog de Arta actorului M. Kosmacevskaia, una din discipolele lui K. Stanislavski.
Ştiu că posezi în sufletul tău foarte mult material de proză, satiră şi umor despre viaţa noastră teatrală. Vreau să cred că în viirorul apropiat,dacă nu te vei lenevi, ai să dai publicităţii multe cărţi şi de aşa natură.Multă sănătate şi realizarea tuturor speranţelor

V. Apostol despre Grigore Rusu

Veniamin Apostol, Rectorul Institutului de Arte, Prşedintele Uniunii Teatrale, cu ocazia jubileului de 60 de ani a lui Grigore Rusu. „ ...a crescut şi educat o pleiadă de personalităţi marcante ale vieţii teatrale din Moldova”.

Grigore Rusu, evident, e o personalitate marcantă în domeniul artei teatrale, un om de o bunătate rară, un om care are un spirit ironic, cu foarte mult umor din naştere, unul dintre colegii noştri şi unul dintre colegii mei.

    Grigore Rusu, împreună cu echipa Teatrului „Luceafărul”, fondatorii acestui teatru, au adus în anii şaizeci, aici în Moldova, un început de reformă teatrală, care era deja bine cunoscut în Moscova prin intermediul Teatrului „Sovremennic”, unde activau O. Efremov, O. Tabacov.
Fiind discipolii şcolii de teatru vahtangoviste,o şcoală de excepţie cunoscută în lume, ei au venit cu cîteva spectacole, care au făcut, pur şi simplu, furoare în Chişinău. Despre ei se mai spunea că „au plecat la Moscova moldoveni şi s-au întors români”. Ei au venit cu o limbă perfect românească, ceea ce era foarte şi foarte atrăgător, în al doilea rând, aveau un spirit de echipă, când nimeni nu se evidenţia. Acel spirit s-a păstrat o periioadă, dar, din păcate, valurile timpului au influenţat negativ asupra colectivului Teatrului „Luceafărul”.
Grigore Rusu era pe atunci un coleg al lui D.Fusu, I. Şcurea, I. Ungureanu, Gh. Rotăraş etc.,care nu se deosebea cu nimic, datorită faptului că toţi posedau o şcoală de excepţie. Ei făceau teatru nu printr-un chin, ci printr-o mare dragoste, unde predomina spiritul de sărbătoare în toate spectacolele lor: Nota zero la purtare, Costumul de nuntă, Intrigă şi iubire.
Am avut ocazia să colaborez cu Grigore Rusu în calitate de regizor la spectacolul „ O vânătoare de raţe”, în care dânsul interpreta rolul lui Kuşac şi, ca actor, ca interpret, era foarte maleabil, cucerind inimile spectatorilor prin sinceritate şi interpretare organică, ajungănd la mari performanţe.
Îi sunt dragi studenţii. Se ştie că nu toţi marii actori pot fi şi buni pedagogi. Grigore Rusu posedă o calitate deosebită. Pentru că nicicum nu poţi sâ-l înveţi pe un student să facă aşa cum faci tu în artă, ci să faci tot posibilul ca el (studentul) să-şi găsească singur calea, fiind pe alocuri corectat.
Grigore Rusu face parte din acea trupă de aur al Teatrului „Luceafărul”, care în anii şaizeci ca un magnet ne atrăgea pe noi toţi, cei care ne făceam studiile la diferite facultăţi prin Chişinău. Seară de seară ne zbăteam, ne luptam să nimerim la spectacolele luceferiştilor şi, în fond, am putea zice că acesta a fost teatrul tinereţii noastre.
Profit de moment că nu sunt numai ptrezentator, ci şi rectorul Iinstiitutului de Arte, unde domnul Grig. Rusu colaborează la facultatea Arte Dramatice, astfel că voi da citire unui text din partea rectorului: „Arta teatrală a Moldovei a cunoscut în anii şaizeci o explozie deosebită, când în analele istoriei culturii naţionale fusese deschis un nou teatru ce poartă simbolicul nume Luceafărul, fondat în baza Studioului Naţional, cu discipolii Şcolii superioare de teatru „B. Şciuchin” din Moscova. Teatrul pentru tineret „Luceafărul” devine foarte repede steaua de veghe a conştiinţei noastre naţionale, recunoscută pe întreg arealul Uniunii Sovietice.
Grigore Rusu a activat pe scena Teatrului „Luceafărul” timp de 26 ani, interpretând peste 80 de roluri, printre care Von Calb din „Intrigă şi iubire”, Daniel din „Nota zero la purtare”, Andrew Agucchek din „ A 12 noapte”, Andrei din „Voiaj de nuntă”, Osipbai din „Înălţare pe muntele Fudliama”, Ahov din „Banii sunt ochiul dracului” etc.
Activează în domeniul pedagogiei din 1966, la filiala Şcolii superioare de teatru „B. Şciukin” de pe lângă Teatrul „Luceafărul”, iar din 1967 şi la Institutul de Arte, ajungănd profesor universitar, şef catedră.
Cu ocazia jubileului de 60 de ani de la naşterea sa, conducerea Institutului de Arte exptrimă domnului Gr. Rusu calde felicitări, urări de sănătate şi prosperare pe tărâmul pedagogiei artistice şi mulţumiri pentru munca ce o depune în cadrul institutului şi a facultăţii teatrale. Să ne trăieşti, dle Grigore Rusu.
Apoi a dat citire cătorva telegrame:

    Stimate domnule Grigore Rusu!
Vă rog să primiţi felicitările mele cordiale cu prilejul jubileului de 60 ani - un bilanţ fericit al activităţii d-voastră pe tărâmul artei dramatice moldoveneşti. Oriunde v-ai fi aflat, pe scena teatrului ori în analele universitare, cuvântul d-voastră a stărnit admiraţie şi dragostea admiratorilor spectatori.
Vă urez, maestre, multă sănătate şi multă inspiraţie, cu speranţa că talentul d-voastră ne va bucura şi de acum înainte cu noi realizări artistice.
MIRCEA SNEGUR
Preşedintele R. Moldova


    Stimate domnule Grigore Rusu
Am deosebita plăcere de a Vâ adresa sincere felicitări şi urări de bine cu ovazia împlinirii a 60 de ani şi a sărbătoririi Dumneavoastră ca talentat om de teatru şi profesor universitar. Vă doresc, maestre, ani îndelungaţi şi fericiţi de viaţă, succese mari în activitatea de creaţie.
PETRU LUCINSCHI
Preşedintele Parlamentului R. Moldova.


DIPLOMĂ DE ONOARE
Se conferă
Talentatului actor şi pedagog
Domnului Grigore Rusu
Cu ocazia împlinirii frumoasei vărste de 60 de ani,pentru cuccesele remarcabile obţinute în domeniul artei teatrale şi aportul considerabil marcat la instruirea mai multor generaţii de artişti din Republică.

Mihai Cibotaru Ministrul Culturii.

Recenzie la monografia „Petru Baracci. Teatru - dragostea mea” de Grigore Rusu.

Din ce se compune viaţa şi opera unui actor? Fireşte, din pânze scenice de anvergură, marcând trepte şi etape în evoluţie, dar, deopotrivă, dintr-un mozaic de episoade din cele mai diverse - semnificative şi comice, dramatice şi de învăţătură. Anume astfel se încheagă şi personalitatea maestrului Petru Baracci în monografia „Teatrul - dragostea mea”, semnată de Grigore Rusu, profesor universitar, cunoscut investigator al realităţilor noastre în domeniu.
Desigur, pentru a purcede la studiul său, a avut pe ce se sprijini şi de unde alege: şaizei şi şase de roluri însumează palmaresul lui P. Baracci - de la cele din frageda tinereţe până la Ovidiu din drama omonimă în versuri de V. Alecsandri, Edmond din „Regele Lear” de W. Shakespeare şi Pavel Rusu din „Păsările tinereţii noastre” de I.Druţă. Fireşte, pe toate le consemnează şi le pune pe cântar autorul, însă asupra celor mai de valoare zăboveşte aparte, folosindu-se în acest scop de două procedee distincte.
În primul rând, de digresiuni de ordin strict literar, ceea ce îi permite să aprofundeze mesajul piesei, să scoată în lumină esenţa personajelor şi mecanismul compotării lor. În acest sens, găsesc binevenite incursiunile în „Ovidiu” cu trimiteri la opiniile critice la temă, în „Opera de trei parale” de B. Brecht, în „Eminescu” de M. Ştefănescu ( de ajtfel, montată în 1966, an de pomină în prigonirea oricăror referiri la ţara de peste Prut şi la exponenţii ei de vazâ) . Iar din „ Păsările... * ni se propune o întreagă sectvenţă din finalul spectacolului tulburătorul dialog dintre Ruţa şi Paulina, însoţit de rememorările uneia dintre ele, distinsa actriţă Domnica Darienco: „Cu Petru Baracci e foarte uşor să lucrezi, pentru că el ştie să aprindă partenerul, ştie să-l asculte, să-l înţeleag...”
Şi aici trec la cea de a doua modalitate a înzestrării portretului cu culori şi nuanţe - propriile aprecieri date rolurilor de către însuşi actorul, impresiile şi mărturisirile acestuia. Din fericire, autorul îşi cunoaşte prea bine obiectul ( sau subiectul ? ) de studiu, ca să ducă lipsă de ele. Iată, de pildă, cum, încă în anii studenţiei, a găsit Baracci cheia de interpretare a personajului Osip, sluga lui Hlestacov din „Revizorul”: o dată ce n-a mâncat nicicând la aceeaşi masă cu stăpânul, unde să se culce? De bună seamă, sub patul dumnealui. Iar acolo Osip găseşte nişte vechi papuci soldăţeşti pe care îi încalţă invers, cel drept pe piciorul stâng, astfel atribuindu-şi o particularitate inconfundabilă.
În paralel, merită sâ fie evidenţiate o serie de notaţii aparţinând autorului, Gr, Rusu, şi el cândva actor, unul din fondatorii Teatrului „Luceafărul”. Bunăoară, cum se plămădeşte um rol negativ şi cum, câteodată unii spectatori pun semnul de egalitate între personaj şi persoana interpretului, ajungându-se la finaluri tragice. E şi subiectul unui dialog cu Petru Baracci pe marginea rolului lui Edmond,urzitorul de intrigi din „ Rege Lear”.
Monografia dedicată lui Petru Baracci, negreşit, îşi va ocupa locul meritat în biblioteca oricărui teatrofil. E un exemplu viu de depăşire a unor cărări spinoase, care, până la urmă, duc la neuitate crestături pe răboji ( citez aici titlurile a două capitole din carte).

Alexandru Gromov. „Prezenţe memorabile în roluri de vărf”. Revista *Teatracţie *,nr 1, 2006, p. 150.

Recnzie la recenta carte „Evocări” de Grigore Rusu, prof.univ., la Academia de Arte, maestru emerit al artei.Un artist mai vesel sau mai trist.

Viaţa ne demonstrează , că trebuie să ne străduim să învăţăm multe lucruri într-un timp scurt. Se spune că omul care nu ştie nimic trăieşte degeaba sau nici nu trăieşte. De aceste lucruri ne convinge Grigore Rusu în cartea sa „Evocări”. Profesorul universitar la Academia de Muzică,Teatru şi Arte Plastice, maestru emerit al artei, unul din fondatorii Teatrului „Luceafărul”, a cuprins în această carte amintirile sale, cele ale unui actor-pedagog cu experienţă, dar, după cum îl ştim, foarte tânăr la suflet.
Din această carte aflăm că viaţa unui actor nu e nici pe departe aşa cum ne imaginăm - adică mereu veselă şi presărată cu întâmplări amuzante. Aducerile-aminte adunate în aceste pagini sunt frânturi din viaţă, din viaţa sa de actor dedicată teatrului şi surprinse, ca şi pe scenă, în stil tragicomic.
În cele peste 200 de pagini, autorul, actorul în rolul lui Cleante din piesa „Bolnavul închipuit” de J-B Moliere, Valentin din piesa „Cei doi tineri din Verona” de Shakespeare, Visătorul din piesa „ Nopţi albe” de F. Dostoievski etc., ne arată o altă faţă a teatrului şi a întămplărilor petrecute în spatele scenei. Cu multă pasiune, reprezentantul echipei teatrale de la Teatrul „Luceafărul” deschide cortina şi ne introduce în tumultul vieţii actorilor, ne povesteşte lucruri inedite, ne arată cealaltă faţă a unor personalităţi cum sunt: K. Stanislavski, Emil Loteanu,Veniamin Apostol etc., precum şi primii săi paşi spre zările albastre.
„Evocări” - o carte plină de întâmplări ale teatrului, de la început si până la replica finală, demonstrează că tot cei bun în om trebuie să triumfe, căci acolo e scânteia: ‘’ Cea mai bună realizare, de care ne bucurăm astăzi, este libertatea. Libertatea visată de atâţia ani, este altfel decât o aşteptam noi. Libertatea pentru noi era un vis, un paradis imaginar. Noi consideram Occidentul ca pe o lume liberă în care se trăia bine, în care toată lumea era fericită. Visam să trăim şi noi aşa, fără să ne întrebăm care sunt costurile acelei vieţi fericite şi frumoase. Atunci nu ne întrebam, iar acum descoperim costurile...
Oricum, democraţia a învins. Exzistă şi realizări: avem o presă liberă, în măsura posibilităţilor, pluralismă paşi importanţi, dar, cu certitudine, vor urma încă mulţi ani grei. Sunt, însă, optimist şi cred că vom ajunge la o viaţă mai bună şi la un trai mai decent. Vorba lui Mihai Codreanu: „Viaţa e o sărbătoare plină de cântece, de jocuri, veselie, de flori,de săruturi, de poezie, de visuri, de amintiri şi de lumină”...


Olga Alerguş.
Săptămâna” 11-06-2010

Grigore Rusu şi ale sale „EVOCĂRI”. Elena Tamazlâcaru. Literatura şi arta. 4 noiembrie 2010.

Volumul se citeşte uşor...
Actorul şi profesorul universitar Grigore Rusu, maestru emerit al artei, coleg de studii la Moscova, la Şcoala Superioară de Teatru „B. Şciuchin” din Moscova, şi de scenă, ulterior, cu actorul şi regizorul Ion Ungureanu la Teatrul „Luceafărul”, după ce a jucat foarte multe roluri – peste 80 – în tot atâtea spectacole, după ce a îmbrăţişat şi alte profesii adiacente teatrului, cum ar fi cea de actor-pedagog, de formator al tinerilor talente, activând pe parcurs şi ca şef al mai multor catedre la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, cum ar fi Catedrele de regie estradă şi manifestări publice: Arta vorbirii scenice şi canto: Arta actorului şi vorbirea scenică, după ce a scris şi editat manualul „Arta vorbirii” şi alte lucrări metodico-ştiinţifice şi de analiză a fenomenului teatral şi actoricesc, după cele câteva monografii despre stelele teatrului - E.Ureche, V.Cupcea, C.Târţău, „Din conturnii timpului” despre Veniamin Apostol şi „Teatrul – dragostea mea” despre Petru Baracci, iată că scrie şi volumul autobiogtrafic „Evocări” (Chişinău, 2010, în prezentarea lui Valeriu Matei - Revenirea în Itaca). Volumul conţine peste 230 de pagini, ce debutează cu aproape crengiene... amintiri din copilăria petrecută în satul Mândâc, mahalaua „Trei Ileni”, este dotat cu două bogate caiete cu fotografii şi căteva capitole, ce încearcă să cuprindă un zbuciumat destin de actor într-o lume zbuciumată şi ea, într-o perioadă dintr-o istorie complicată, rea, grea şi ingrată. Aşa dar, titlurile de capitole : Prin labirintul vieţii, La Moscova, Primii paşi spre zări albastre, Crearea Teatrului Luceafărul, O nouă etapă a Luceafărului, La teatrul televizat Dialog, Din nou la Luceafărul, La Institutul de Arte. La Bucureşti. Din nou la Institutul de Arte.... Volumul este dotat şi cu o listă a rolurilor interpretate de actor.
Volumul „Evocări” se citeşte uşor şi cititorul se convinge că, de fapt, este vorba de acelaşi minunat şi miraculos fenomen care se numeşte pretutindeni pe glob „ Teatrul-dragostea mea”,chiar dacă este vorba de fiecare dată de alt nume dăruit teatrului, scenei, artei, şi spectacolului. Cât îl priveşte pe autorul volumului, maestrul Grigore Rusu, din ultimile rănduri aflăm şi despre o minunată familie cu trei fiice şi mai mulţi nepoţi. Iar două dintre ele - Steluţa şi Anişoara - au îmbrăţişat profesia tatălui.
Un fragment din carte:
... Marele noroc al acestui grup de tineri şi tinere - Studioul Naţional Moldovenesc - a fost Ana Orocico, conducătorul artistic al cursului, care, fiind şi un mare psiholog, a ştiut să selecteze o echipă de băieţi şi fete talentate. Anna Orocico a selectat şi a închegat o trupă monolită, care avea aptitudini de manifestare în toate genurile teatrale. După componenţă, tinerii actori puteau să valorifice un repertoriu foarte divers. În echipă nu au fost al doilea Ghearghe Rorăraş, sau un alt Mitică Caraciobanu, o a doua Valentina Izbeşciuc sau o a doua Eugenia Todoraşcu... Toţi erau diferiţi şi unici în felul lor, nişte talente originale.
Al doilea mare noroc al acelui grup de tineri şi tinere a fost şi faptul câ ei au nimeriit în şcoala vahtangovistă şi i-au prins încă în viaţă, cei drept, la o vârstă foarte înaintată, pe celebrităţile vahtangoviste, foşti elevi ai lui Vahtangov, care aveau o reputaţie de semizei aproape, precum B.Zahava, A. Orocico, I.Tolcianov, Ţ. Mansurova, L. Şihmatov etc.
Ei făceau parte din acea pătură a intelectualităţii ruse, care îşi făcuse studiile până la revoluţie şi fiecare dintre ei cunoşteau două-trei limbi străine. I Tolcianov care cunoştea franceza şi spaniola, ne spunea că limba noastră - româna - prin intermediul diftongilor şi triftongilor conferă melodiei o muzicalitate frumoasă. „Ascultându-vă dintr-o parte - ne spunea dumnealui - îmi face impresia că ascult un cântec frumos. Şi limbile caucaziene ( la noi învăţau osetini şi cumâci) sunt frumoase,dar caucazienii vorbesc mai mult din gât, aspru şi dur”. Poate că din aceste considerente , când lucram la spectacolul „Nota zero la purtare” de Sava şi Stoinescu, I. Tolcianov ne îndemna sâ vorbim „a la italiano”, adică să ducem gândul pe linia parcursivă în perspectivă, să fim limpezi la minte şi clari în vorbă şi, în acelaşi timp, să avem o volubilitate cât mai mare.
La Arta vorbirii am avut-o în calitate de profesoară pe Tatiana Zaporojeţ. Era o ucraineancă ce se trăgea dintr-o familie de aristocraţi şi, ca să scape de persecuţiile securiştiilor, s-a refugiat în Moscova, perzâdu-i-se urmele. Era de o inteligenţă deosebită, fină şi spontană... Prin intermediul doamnei Zaporojeţ, pe la sfârşitul anilor de studii , toţi posedam deja o pronunţare clară din punctul de vedere al normelor fonetice şi gramaticale, o respiraţie artistică adecvată efortului susţinerii interpretării dramatice, ritmuri variate, în funcţie de stările interioare, de varietate de nuanţe şi registre vocale în debitarea textului în faţa spectatorilor.
Poate că şi din aceste considerente, după ce am venit la Chişinău, scriitorul Aureliu Busuioc, privindu-ne spectacolele de diplomă ne-a zis cu un zâmbet în colţul buzelor,dar şi cu mândrie în adâncul sufletului: „Ca să vezi, ăştea au plecat la Moscova moldoveni, dar s-au întors de acolo români”. A fost o apreciere - surpriză a muncii noastre, dar şi a forţelor doamnei profesoare Tatiana Zaporojeţ, care, din dragoste pentru noi, ne-a învăţat limba.
... Bazându-se pe experienţa irepetabilă a lui Vahtangov, B.Zahava accentua că unul din principalele elemente ale teatrului dramatic este colectivul de actori. Un singur actor, ne spunea dumnealui, chiar dacă e genial, nu poate face un teatru dramatic. El poate fi numit „geniu”, „monstru”, „sacru”, orice, dar numai atât. Pilonul principal al unui teatru dramatic este colectivul. Al doilea element al teatrului dramatic este spectatorul. Actorul trebuie sâ simtă spectatorul, să-l incite, să-i trezească sentimente neîncercate, o viziune proprie asupra realităţii din jur şi să-l îmbie în lumea ireală a frumosului Melpomenei. Al treilea element este educarea şi modelarea viitorului actor în şcoala de teatru.
Şcoala vahtangovistă, afirma B. Zahava, are specificul ei. Dacă la GhITIS conducătorul artistic îşi selectează un grup de tineri şi tinere şi împreună cu asistenţii săi îl cultivă, îl instruiesc până la capăt, apoi la şcoala Vahtangov conducătorul artistic al cursului conlucrează cu toată facultatea. Aici, toţi profesorii de la toate disciplinile au un singur scop - educarea şi modelarea viitorului actor. In unele şcoli de teatru se pregătesc special interpreţi lirici, dramatici, comici etc. Şcoala vahtangovistă pregăteşte actorul universal, care să poată juca în toate genurile de spectacole: comedie, tragedie, dramă, vodevil, farsă.
În procesul studiilor actorul trebuie să-şi perfecţioneze toate mijloacele de expresie. Cu un tipat scenic inert, prost pregătit, nu poţi să transmiţi cele mai sensibile stări sufleteşti.
Unul din criteriile principale în şcoala vahtangovistă este crearea condiţiilor necesare pentru activitate, a posibilităţilor de a crede în cea ce se poate întâmpla cu tine pe scenă. Când actorul nu crede în ceea ce face, apare minciuna. Arta ia naştere numai atunci când apare credibilitatea artistică.
Când se află în scenă - ne accentua regizorul nostru - actorul trebuie să vadă machiajul partenerului, totul aşa cum este, dar să se comporte faţă de aceste obiecte nu aşa cum reclamă ele, ci aşa cum se cere în piesă. De exemplu, dacă ţii în mână o funie,tr ebuie să vezi funia, dar să te comporţi scenic de parcă ai ţine un şarpe.

Arta actorului mizează pe arta dramaturgului şi se inspiră din ea. În piesa dramaturgului personajele sunt redate într-o formă literară, imaginară, iar actorul trebuie să le însufleţească, să le doteze cu chipuri şi caractere, să descopere trăsăturile originale, fireşti şi omeneşti ale chipului redat.
Elena Tamazlâcaru.

Grigore Rusu , profesor universitar, maestru emeri al artei.Fragment din recenta carte EVOCĂRI.Despre teatrul "Luceafărul"

Ce a însemnat teatrul „Luceafărul”... o erupţie vulcanică... o constelaţie irepetabilă...
Şi totuşi, ce a însemnat Teatrul „ Luceafărul „? O necesitate a timpului sau o întămplare fericită ?
În anii patruzeci ai secolului trecut, se formase un gol în toate domeniile : artă, cultură, ştiinţă etc. Un gol mare, organizat de puterea sovietică prin arestarea şi deportarea intelectualilor din Moldova. Însă natura nu iubeşte goluri artificiale. Odată ce a fost distrusă intelectualitatea anilor patruzeci, dar aceştia făceau parte din generaţia anilor douăzeci, deci tot greul a căzut pe umerii firavi ai generaţiei anilor treizeci, care, în anii patruzeci, trebuiau sâ facâ şcoală, iar în anii cincizeci să-şi urmeze studiile superioare, ca în anii şaizeci să prodică acea erupţie vulcanică de talente în toare domeniile : ştiinţă, cultură, arte, tehnică, medicină etc. Iar generaţia anilor treizeci să fie numită, în tot spaţiul URSS - şestideseatniki, adică şaizeciştii .
Teatrul „Luceafărul” a umplut un mare gol în domeniul artei teatrale. În fruntea orchestrei de muzică populară „Fluieraş” a venit Serghei Lunchevici, care, în scurt timp, a devenit un virtuos lăutar, V.Curbet, venind în fruntea ansamblului de dansuri popuşare „Joc”, a început să monteze hore, sârbe, bătute. I.Burdin a readus acordeonul, care se zicea că este un instrument burghezo-român, la capela „Doina” a apărut V. Garştea, în fruntea orchestrei simfonice - T.Gurtovoi.
Au revenit din Moscova cineaştii E.Loteanu, V.Gagiu, Gh.Vodă, V.Pascaru, pictorii A.David, F.Hămuraru. Tot în acelaşi timp s-au lansat tinerii poeţi: Gr.Vieru, L.Damian, P.Cărare, A.Codru, compozitorul E.Doga, incomparabilul interpret N.Sulac , Iar pe fundalul acestei constelaţii de talente a răsărit ca o stea M.Bieşu - primadona. Or, poate acestea n-au fost o necesitate a timpului ?
Unii scriitori, savanţi, critici de teatru afirmă că prima echipâ a Teatrului „Luceafărul” a fost o constelaţie irepetabilă. Dacă-i aşa, apoi, conform ştiinţelor astrologice, fiecare constelaţie are un număr concret de stele: mari, mici, mai luminoase sau mai puţin luminoase , şi e destul să cadă o singură stea, că integritatea constelaţiei se pierde.
Mult timp prima echipă a Teatrului „Luceafărul” a fost o taină, un miracol.
Actorii teatrelor „ A.Puşkin” şi ”Luceafărul” colaborau împreună la televiziune, radio, Moldova-film şi întotdeauna se spunea: au participat actorii teatrului moldovenesc „A. S. Puşkin” şi actorii teatrului „Luceafărul”.Teatrul „Luceafărul” niciodată nu a fost numit teatrul moldovenesc. Într-o bună zi, regizorul de la Moldova-film dl Plămădeală ne-a declarat că Teatrul „Luceafărul” nu poate fi numit moldovenesc pentru că nu este moldovenesc.Dar ce e? Am întrebat cu toţii. Ce e nu se spune. Taina a rămas taină.
Iată câ într-o bună zi, pe la mijlocul anilor 60, secolul trecut, printr-o decizie a Ministerului Culturii,Teatrul Moldovenesc „A.S.Puşkin”,a rămas aproape fără repertiriu, au fost interzise nu numai piesele autorilir români, ci şi cele traduse în limba română precum ’’ Revizorul ’’ de Gogol, ’’Egor Bulăciov şi alţii ’’de M.Gorki,Romeo şi Julieta de Shakespeare ş.a.Li sa ordonat, cu cât mai repede au să faca traducerea în limba moldovenească, cu atât mai repede au să poată readuce acele spectacole în repertoriu.Se crease o atmosferă ciudată - toată lumea tăcea. Era o tăcere enigmatică.
Cam, în acelaşi timp, vine din Moscova profesorul nostru Iosif Tolcianov şi montează pe scena Teatrului „Luceafărul „ „Autorul moare azi „ de A. Mirodan, dramaturg român, în limba română. La fel toţi tăceau de parcă au luat apă în gură. Tăceau actorii, scriitorii, criticii de teatru, tăceau demnitarii de la minister, de la LIT, de la Cenzură, de la Sovmin, de la CC al Partidului comunist. Mi se părea că am dezlegat enigma tăcerilor şi cât pe ce n-am strigat evrica, dar n-am strigat. M-am dus la Institutul de Arte, mi-am strâns studenţii în jurul meu şi le-am spus - Copii, fiţi atenţi! Acelaşi partid comunist în frunte cu acelaşi I.I.Bodiul, pe scena Teatrului sovietic moldovenesc muzical-dramatic „A.S.Puşkin” propagă moldovenismul, iar pe scena Teatrului „Luceafărul” propagă - românismul. Poate că din aceste considerente veneau la Teatrul „Luceafărul” elevi, studenţi, învăţători, medici, poeţi, scriitori, academiceni.
Tinerii poeţi P. Cărare, care era şi secretarul literar al teatrului, I.Vatamanu, Gr.Vieru, V.Ioviţă, Gh.Vodă, A.Codru şi mulţi alţii se aflau zilnic în incinta teatrului „Luceafărul”, veneau şi cei mai copţi – Vasile Vasilache, Aureliu Busuioc, veneau şi cei doi eroi ai muncii socialiste – Emilian Bucov şi Andrei Lupan, veneau, zic, se aşezau liniştiţi în sală, adulmecau, în tăcere, limba română pronunţată cu o dicţiune impecabilă de către actorii luceferişti, iar după spectacol plecau, tot în tăcere. Era o tăcere atât semnificativă cât şi enigmatică. Cu mult mai târziu, un mare demnitar, mi-a explicat că în Uniunea Sovietică literatura română ( ţară din lagărul socialist ) n-a fost interzisă. Cărţi în limba română puteau fi cumpărate în toate librăriile „Drujba” din Moscova,Kiev,Cernăuţi, Odesa...În Moldova a fost luată, pur şi simplu, o decizie locală. Aşa că lui I.Tolcianov, venit din centru, artist al poporului din URSS, şi, mai ales, deputat al Sovietului Suprem din URSS, cine putea să îndrăznească să-i interzică să monteze un spectacol pe baza unei piese a unui dramaturg dintr-o ţară a lagărului socialist. Nimeni n-a îndrăznit nici să caşte gura, nu încă să mai spună vrun cuvânt. Dar... a fost luată o decizie locală...
Nu o singură dată am fost întrebat, care sunt aspectele comunicării şi aspectele artistice folosite de către actori în anii *60, *70 ai secolului trecut şi cele folosite acum? Noi am trăit şi activat în epoca socialismului dezvoltat, când, deşi exista un mic dezgheţ hruşciovist, cenzura şi odiosul LIT erau foarte vigilenţi. Noi, când nu reuşeam să ne exprimăm direct şi concret, căutam diferite subtexte, nuanţe, aspecte şi subtilităţi. Cuvântul pentru noi era îmbrăcămintea gândurilor şi ideilor. Cuvântul era partea vizibilă a aisbergului, iar subtextul - partea invizibilă. Spectatorii veneau la teatru nu numai să asculte ce vorbesc actorii pe scenă, ci şi ce se subânţelege prin cele rostite pe scenă.
Acum teatrele îşi joacă spectacolele în epoca democraţiei şi libertăţii cuvântului. Actorii vorbesc liber şi deschis. Iar odată cu deschiderea graniţilor, a început o imensă migraţie a colectivelor teatrale prin toate ţările europene şi nu numai. Teatrul „Guguţă”a fost în turneu în insula Taiwan, iar Teatrul „E.Ionesco” - în Japonia, Teatrul „ Luceafărul” - în Turcia, Albania , Egipt, România, Belarusi şi în alte ţări. Migraţia teatrală, dar şi necunoaşterea limbilor, obligă colectivele teatrale să caute noi mijloace de comunicare şi expresie : plastică, mişcare, dans.
Eu salut căutarea noilor mijloace de expresie, dar nu pot accepta excluderea celui mai important mijloc de comunicare artistică - cuvântul. De altfel, K, Stanislavski, pe timpuri, a cucerit Europa şi America anume prin forţa cuvântului şi expresia artistică a cuvântului. Eu sunt adeptul formulei clasice - conţinut-formă. Adică, autorul ne dă conţinutul, iar noi, actorii, împreună cu regizorul, să-i găsim o formă mai contemporană, mai actuală.
Şi totuşi, luceferiştii şi-au onorat misiunea :„Luceafărul” a fost o pepenieră de actori, dintre care au crescut trei regizori - I.Ungureanu, I. Şcurea, I. Todorov. Luceferiştii au pus umărul şi la dezvoltarea şcolii teatrale din republică – V.Grigoriev şi Gr.Rusu au ajuns profesori uniuversitari.
Acum Teatrul „Luceafărul”, în frunte cu B.Focşa, prin diferite experimente lăudabile, îşi caută propriile mijloace de expresie şi comunicare, făcând schimb de experienţă cu alte teatre din lume, prin turneele lor la festivalurile internaţionale. Nu ne rămâne decât să le dorim succese, dârzenie artistică şi să ducă mai departe gloria „Luceafărului” de altă dată.

REPERTORIUL Ianuarie 2012

Începutul spectacolelor ora 17:00
19 (j) „Ciuleandra” după L. Rebreanu
20 (v) „Questa e la vita dolce?...” de Gh. Urschi
22 (d) „Opera de trei parale” după B. Brecht
26 (j) „Mascarada” de M. Lermontov
27 (v) „O istorie din cartierul de vest”de A. Laurents
29 (d) „Luceafărul” după M. Eminescu



Spectacole pentru copii:
Începutul spectacolelor ora 12:00

22 (d) „Crăiasa zăpezii” după H. C. Andersen
29 (d) „Aladin” după „O mie şi una de nopţi”regia S. Focşa