duminică, 20 iunie 2010

HAOS” la Teatrul Republican „Luceafărul”

„Haos” este titlul celei de-a doua premiere din stagiunea curentă care se joacă la Teatrul Republican „Luceafărul”. Piesa este montată în baza unei capodopere a genului poliţist – „Capcana”, de Robert Thomas, text după care, de altfel, au fost realizate mai multe spectacole în toată lumea, dar şi filme, una dintre versiuni fiind făcută de o legendă a genului – Alfred Hitchcock.
Spectatorii intră direct în atmosfera spectacolului, odată ce păşesc în sală, deoarece cortina scenei este ridicată, iar personajele sunt deja în scenă, în aşteptare. „Haos” este un spectacol în spectacol. Imediat ce iau loc pe scaune spectatorii, începe mişcarea în scenă. Mai întâi este prezentat un sinopsis al spectacolului – actorii redau prin plastică şi dans subiectul piesei: astfel putem distinge, prin coregrafie, principalele vicii, frustrări şi complexe omeneşti, dar şi virtuţi, şi valori.
Sergiu Plângău interpretează fără cusur rolul criminalului care se dă drept victimă, ca, până la urmă, să cadă în propria capcană. Reuşeşte să se facă atât de plăcut publicului, încât la deznodământul piesei ajungi să-ţi spui că, poate, mare-i Dumnezeu şi scapă, sărmanul de pedeapsă. Piesa se încheie la fel cum începe: eroul principal intră într-un local şi se aşază la masă. O chelneriţă vine să-i ia comanda... Modul în care începe şi se termină spectacolul te duce la gândul că totul a fost un vis sau, poate, astfel, regizorul îi oferă eroului principal şansa unui nou început.
Muzica este un element foarte important în această piesă, regizorul Dumitru Acriş ilustrează momentele-cheie ale spectacolului şi cu câteva piese din repertoriul unei cunoscute şi talentate cântăreţe undeground – Cat Power.
Spectacolul nu excelează prin costume şi decor, regizorul simplificându-le pentru a scoate în evidenţă jocul actoricesc şi emoţia. Costumele sunt de culoare neagră, fără a dezgoli decolteuri sau picioare, decorul - minimalist. Actorii joacă firesc, fără excese, fără emfaze. De altfel, „Haos” este spectacolul de diplomă al actorilor de la Academia de Muzică, Film, Teatru şi Arte Plastice, Facultatea ATC, clasa profesorului Boris Focşa, promoţia 2010. O bună parte dintre absolvenţi evidenţiindu-se de-a lungul studiilor în spectacolele de la „Luceafărul”, este vorba de: Sergiu Plângău (Daniel Corban), Ion Pohilă (Comisarul), Natalia Iacovlev (Florence), Alexandru Catană (preotul Maximin), Tatiana Corsan (dra Berton), Gheorghe Popescu (Papa La Merluş), Natalia Macovei (dna Corban), Diana Mititelu (Monique), Oleg Lungu (Bartolomeu), Inga Petică (Jannet), Oleg Macovei (Robert).
De altfel, „Haos” marchează debutul lui Dumitru Acriş în regie pe scena Teatrului Republican „Luceafărul”. Dumitru are 27 de ani, este distins cu premiul maestru în artă, interpretează roluri de june prim la „Luceafărul” încă din primul an de facultate şi este discipol al lui Boris Focşa.
Deşi în spectacolul „Haos”, prin procedeele pe care le foloseşte pentru a ilustra lumea interioară a personajelor, se simte şi stilul mentorului său, Dumitru Acriş aduce în faţa spectatorului chişinăuian o abordare nouă, un spectacol bine închegat, cu un mesaj laconic, dar foarte bine direcţionat, tăios şi elocvent, cu mizanscene realizate inteligent, un spectacol cu nerv. Un spectacol pe care ţi-ai dori să-l revezi şi despre care se poate spune cu certitudine că este unul reuşit.



(articol de Liliana Popuşoi)

duminică, 4 aprilie 2010

miercuri, 31 martie 2010

"ALADIN"-o poveste fara virsta la Teatrul "Luceafarul" din Chisinau

din revista "Teatru" scris de Liliana Papusoi

Cine nu si-ar dori sa aiba la dispozitie un duh minunat , care sa te salveze din toate situatiile dificile si sa-ti puna la dispozitie toate comorile Orientului?Probabil, doar scepticii care apreciaza sarbatorile dupa cit de copioasa a fost masa organizata cu aceasta ocazie si ironizeaza doar pe seama minunilor.IN rest, orice om normal, mai ascunde in sufletul sau speranta intr-un miracol, indiferent cite primaveri, toamne sau ierni i-au lasat cute pe frunte.
"Aladin" este un spectacol frumos, rupt din "1001 de nopti", o poveste dupa care tinjesc deopotriva si copiii si adultii, o poveste care nu are restrictii de virste pentru spectatori.
Cea mai recenta poveste pentru copii montata la Teatrul "Luceafarul" aduce in prim plan unul dintre cele mai indragite personaje -pe Aladin.
"Aladin" este un spectacol-feerie, in care predomina muzica si dansul, iar eroii sunt isteti si au un pronuntat simt al umorului.
Actiunea spectacolului se petrece in Casa celor 1001 nopti, unde povestitoarea este nimeni alta decit Sheherezada. Spectacolul de la "Luceafarul" este unul modern, desi se presupune ca textul celor "1001 de nopti" in care regasim si istoria lui Aladin, isi are originile in vechea Arabie si Yemen, India antica, Asia Minor, vechea Persie.
Aladin , al carui nume se traduce drept "Diamantul neslefuit", este un tinar si iscusit olar, care a avut nerusinarea s-o priveasca in ochi pe fiica sultanului , printesa Budur si spre nenorocirea lui s-a indragostit. Ca s-o cucereasca, Aladin ii face un ulcior de lut , pe care il poleieste cu aur, isi cumpara haine scumpe si se duce la palat s-o ceara de nevasta pe printesa, dindu-se drept rege al unui inexistent regat.Sultanul, caruia ii pica cu tronc ulciorul lui Aladin , i-ar da-o bucuroasa pe Budur, satul de citi miri ii trec zilnic pragul.Dar BUdut ii cere sa faca in 3 zile un palat de aur( ea a inteles ca regele e un impostor si a invatat o limba straina in 2 zile)
Spectacolul nu este lipsit de intrigi. Vizirul, care doreste sa ia locul sultanului, sa se casatoreasca cu Budur si sa puna stapinire pe povestitoarea Sheherezada . El avea o carte veche de magie si citise in ea ca pentru a-si realiza scopul, trebuie sa gaseasca o lampa fermecata, care era ascunsa intr-o pestera. Atit doar ca in acea pestera nu putea cobori oricine , ci doar un tinar pe nume Aladin. Si cum numele olarului iscusit din Halidan era cunoscut tuturor, Vizirului nu i-a fost greu sa-l gaseasca si sa-l pacaleasca.Din momentul in care il cunosc pe Ginn-ul din lampa, viata eroilor nostri se schimba, iar spectacolul ia o turnura neasteptata.Si mai apoi, spectatorii au inedita ocazie sa vada la "Luceafarul" nu un Ginn oarecare, ci unul indragostit.
"Aladin" este un spectacol interactiv.Micii spectatori sunt parte componenta a acestui spectacol , se implica , incearca sa-l protejeze pe Aladin, il ghiontesc pe Vizir cind acesta coboara in sala , cinta si danseaza impreuna cu eroii.
Muzica si dansul pe ritmuri orintale , cintecele , scenografia si costumele , toate au un rol important in succesul de care se bucura spectacolul.

Din echipa de creatie fac parte :
Stela Focsa - versiune scenica si regie
Adrian Suruceanu - scenografie
Vitalie Vasilachi - costume

Din distributie fac parte actorii :
Iulian Ursu - Aladin
Viorica Severin - Sheherezada
Ana Rusu - Zeinab , sora lui Aladin
Iulia Bordeianu - mama lui Aladin si Zeinab
Rodica Mereuta - Budur
Avelin Tabarcea - Sultanul
Veaceslav Mereuta - Ginn
Ruslan Croitoru - Vizirul


Pe 18 aprilie 2010 la ora 12:00 "Aladin" la Teatrul "Luceafarul"
strada Veronica Micle 7

miercuri, 27 ianuarie 2010

Celine Dion, intr-un documentar "Through The Eyes Of The World"





In theatres across North America on February 17, 18, 20, 21, 22, 25, 27 and 28.

















Una dintre cele bine vandute artiste din istorie, Celine Dion va impartasi fanilor experienta celui mai recent turneu al sau printr-un documentar intitulat “Celine: Through the Eyes of the World”, care urmeaza sa fie lansat in primavara anului viitor.
Filmul va aduce “Taking Chances World Tour” – unul dintre cele mai de succes turnee ale lui 2008, depasit doar de “Sticky and Sweet”-ul Madonnei – in cinematografe, promitand o experienta noua chiar si fanilor care au avut ocazia sa o vada macar o data live pe Celine Dion.
“Celine: Through the Eyes of the World” o prezinta pe cantareata de-a lungul unui an in care a calatorit si cantat in 25 de tari, in care a fost insotita in permanenta de familia sa - fapt ce face din documentar o experienta cu atat mai personala.
Imaginile din concerte se impletesc cu cele behind the scene, oferind fanilor atat sansa de a lua intr-un fel parte la extraordinare show-uri live, cat mai ales ocazia de-a o cunoaste indeaproape pe una dintre cele mai indragite artiste canadiene din lume.
Emotionant si sincer, “Celine: Through the Eyes of the World” o infatiseaza pe Dion in timp ce se confrunta cu efortul pe care il presupune un turneu de o asemenea amploare, straduindu-se sa nu renunte insa la timpul petrecut cu familia sa, prioritatea sa numarul unu.
“A fost un turneu extraordinar, dar documentarul este mai mult decat un film-concert. Am lasat camerele sa ma urmareasca peste tot, cei care il vor vedea vor experimenta diferitele momente si stari – mai bune sau mai putin bune - prin care am trecut. Este, cu siguranta, cea mai intima experienta pe care am impartasit-o vreodata fanilor”, spune Celine despre filmul pe care il vom vedea la primavara.
“Taking Chances World Tour” a inceput in februarie 2008 si s-a incheiat in aceeasi luna, un an mai tarziu. De-a lungul acestei perioade, Celine a concertat in total in 93 de orase din 25 de tari, insumand 5 continente si vanzand peste 3 milioane de bilete. “Taking Chances World Tour” a fost primul turneu pe care Celine Dion l-a sustinut in ultimii 9 ani.


joi, 31 decembrie 2009

LA MULŢI ANI, 2010!!!!!!!!!!!!


La mulţi ani, bunii mei cititori!
Vă doresc un an nou fericit, alături de familie, de prieteni, de blog-urile preferate ;))!
Anul care vine, sa ne aducă multe zîmbete, bucurii şi visele noastre să se realizeze şi să avem putere să facem fată atunci cînd se vor împlini!
Si această feerie să ne urmarească pe tot parcursul anului.
La Multi ani!!!!!

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Deschiderea stagiunii!

Astăzi la ora 18:00, Teatrul "Luceafărul"işi deschide cea de-a 49 stagiune!
Cu spectacolul " Cabaret Jacksonville".
Vă aşteptăm!!!!!

marți, 1 septembrie 2009

Am implinit un an!!!!


In prima zi de toamna blog-ul a facut un anisor!!!!