joi, 16 decembrie 2010
„Omul cel bun din Sîciuan” după B.Brecht , regie B.Focşa
Piesa “Omul cel bun din Sîciuan” conturează o viziune morală prin mijlocirea unor legende chineze şi realităţii din China, intrată în sfera capitalismului: o bunătate, care se apără tocmai pentru a afirma această valoare şi a nu-i vedea anulate efectele.
Eroina piesei, tânăra Şen-De, binecuvântată de zei pentru că i-a găzduit cu generozitate, este silită să-şi dedubleze firea pentru a se feri de exploatare chiar şi din partea celui care ar trebui să-i fie ataşat şi recunoscător pentru fapta bună şi care dimpotrivă, o decepţionează.
Astfel, zeii o înştiinţează că măcar o zi pe săptămână în loc să fie bun, omul trebuie să fie vigilent. Povestea duioasă şi ironică într-o Chină de fantezie ca la Carlo Gozzi ajunge prin durerea, tulburarea, încrederea şi speranţa eroinei la un apolog făţiş, dar nu mai puţin convingător şi substanţial în adevărul său.
Conturul subtil al figurilor nu împiedică reprezentarea cruzimii egoismelor, amărăciunea unor constatări obiective asupra caracterului omului.
Premiu “Pentru cel mai bun regizor”,
Premiu “Pentru cea mai bună performanţă de grup”
„Omul cel bun din Sîciuan” după B.Brecht
Regie - Boris Focşa
Echipa de Creaţie:
Regie - Boris Focşa
Expresie corporală şi
selecţie muzicală - Victoria Bucun
Scenografie - Adrian Suruceanu
Costume - Vitalie Vasilachi
DISTRIBUŢIE:
Vang – sacagiu - Iulian Ursu, Vlad Isac
Şen De ( tot ea, travestită în verişorul Şui Ta ) - Stela Focşa
Iang Sun - aviator fără slujbă - Dumitru Acriş
Doamna Iang - Nina Doni
Primul Zeu - Avelin Tabarcea
Al doilea Zeu - Veaceslav Mereuţă
Costumul - Vlad Isac, Croitoru Ruslan
Văduva Şin - Tatiana Băcescu
Mi Tsu - proprietăreasă - Ana Rusu
Şu Fu - bărbier - Sergiu Plîngău
Copilul din vis - Nicoli Focşa
Eroina piesei, tânăra Şen-De, binecuvântată de zei pentru că i-a găzduit cu generozitate, este silită să-şi dedubleze firea pentru a se feri de exploatare chiar şi din partea celui care ar trebui să-i fie ataşat şi recunoscător pentru fapta bună şi care dimpotrivă, o decepţionează.
Astfel, zeii o înştiinţează că măcar o zi pe săptămână în loc să fie bun, omul trebuie să fie vigilent. Povestea duioasă şi ironică într-o Chină de fantezie ca la Carlo Gozzi ajunge prin durerea, tulburarea, încrederea şi speranţa eroinei la un apolog făţiş, dar nu mai puţin convingător şi substanţial în adevărul său.
Conturul subtil al figurilor nu împiedică reprezentarea cruzimii egoismelor, amărăciunea unor constatări obiective asupra caracterului omului.
Premiu “Pentru cel mai bun regizor”,
Premiu “Pentru cea mai bună performanţă de grup”
„Omul cel bun din Sîciuan” după B.Brecht
Regie - Boris Focşa
Echipa de Creaţie:
Regie - Boris Focşa
Expresie corporală şi
selecţie muzicală - Victoria Bucun
Scenografie - Adrian Suruceanu
Costume - Vitalie Vasilachi
DISTRIBUŢIE:
Vang – sacagiu - Iulian Ursu, Vlad Isac
Şen De ( tot ea, travestită în verişorul Şui Ta ) - Stela Focşa
Iang Sun - aviator fără slujbă - Dumitru Acriş
Doamna Iang - Nina Doni
Primul Zeu - Avelin Tabarcea
Al doilea Zeu - Veaceslav Mereuţă
Costumul - Vlad Isac, Croitoru Ruslan
Văduva Şin - Tatiana Băcescu
Mi Tsu - proprietăreasă - Ana Rusu
Şu Fu - bărbier - Sergiu Plîngău
Copilul din vis - Nicoli Focşa
vineri, 19 noiembrie 2010
"Evocari" de Grigore Rusu
O carte despre actorii care, acum 60 de ani, au fondat Teatrul „Luceafărul”
La Tipografia Centrală din Chişinău a apărut volumul „Evocări” semnat de Grigore Rusu, profesor universitar la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, maestru emerit al artei, unul dintre fondatorii Teatrului „Luceafărul”.
Construită pe repere biografice, aşa cum menţionează într-o succintă prezentare criticul Nicolae Bătrânu, cartea reflectă câteva evenimente cruciale prin care a trecut generaţia anilor treizeci (din care face parte şi dumnealui), anii de şcoală, studiile la Şcoala Superioară de Teatru „B. Şciukin” din Moscova, metodologia profesorilor Ana Orociko, Boris Zahava, Iosif Molcianov, crearea Teatrului „Luceafărul”, actorii, rolurile interpretate şi repertoriul teatrului, turneul la Sala Palatului din Kremlin, stagii la Bucureşti.
Partea cea mai consistentă a cărţii o constituie capitolele despre crearea Teatrului „Luceafărul”. Acesta a fost fondat de către prima promoţie de actori moldoveni ai Şcolii Superioare de Teatru „B. Şciukin” de pe lângă Teatrul „Vahtangov” (1955-1960), şcoală condusă de artista poporului din URSS, profesoara Ana Orociko. Potrivit prefaţatorului cărţii, scriitorul Valeriu Matei, crearea la Chişinău a Teatrului „Luceafărul” şi prestaţia echipei acestui templu al Melpomenei au iluminat conştiinţa artistică a câteva generaţii, devenind, în timp, un reper sigur şi un model demn de urmat. Iar la întoarcerea celor 20 de actori de la Moscova, după spectacolele de diplomă prezentate pe scena Teatrului rus „A. P. Cehov”, scriitorul Aureliu Busuioc, admirându-le dicţiunea, pronunţarea şi melodia intonaţiei specifică limbii române, a declarat că „au plecat la Moscova moldoveni, dar s-au întors români”.
Spectacolele „Flori de câmp” şi „Costumul de nuntă”, îşi aminteşte autorul, au fost prezentate la Chişinău pe 26-27 iunie 1960. A doua zi, scriitorul Vasile Vasilache scria în ziarul „Moldova Socialistă”: „Sunt douăzeci: Maria Balan, Vera Grigoriev, Nina Doni, Vladimir Zaiciuc, Valentina Izbeşciuc, Dumitru Caraciobanu, Vasile Constantin, Nina Mocreac, Ecaterina Malcoci, Anatol Pogolşa, Gheorghe Rotăraş, Anatol Rusu, Grigore Rusu, Eugenia Todoraşcu, Ilie Todorov, Ion Ungureanu, Dumitru Fusu, Ion Horea, Ion Şcurea, Pavel Iaţcovschi. Aceste nume le veţi citi în curând pe afişele noului teatru al tineretului, fondat zilele acestea la Chişinău”.
Fiind încă în ultimul an de studii, Studioul moldovenesc de la „Şciukin” a participat, cu aceleaşi spectacole, la Decada literaturii şi artei moldoveneşti de la Moscova. Presa moscovită şi cea unională au publicat mai multe articole elogioase, numind studioul „Moskovski 23-i” (al 23-lea din Moscova), subliniind, în primul rând, distribuţia excelentă. Vorba e că, în 1960, în Moscova activau 22 de teatre, iar studioul moldovenesc, fiindcă nu avea nume, a fost numit „Moskovski „23-i”.
„Despre colegii mei, parteneri de scenă, pot spune numai cuvinte frumoase şi de laudă”, afirmă autorul, dar, în acelaşi timp, nu trece peste problemele pe care le-au avut aceştia, aflându-se în vizorul demnitarilor comunişti de atunci, care, între alele, l-au făcut să plece din teatru pe regizorul-şef, ex-ministrul Culturii de azi, Ion Ungureanu. Altminteri, cartea te captivează de la primele pagini, fiind bazată pe amintiri, dar şi pe documente de epocă.
Grigore Rusu a mai participat la crearea Facultăţii de Artă Dramatică a Institutului de Arte, a publicat monografii despre actori („Eugeniu Ureche”, „Valeriu Cupcea”, „Constanţa Târţău”, „Veniamin Apostol („Din coturnii timpului”), „Petre Baracci”, manualul „Arta vorbirii”, lucrări metodice şi analitice. În calitate de cadru didactic, a creat trei catedre pe care le-a condus consecutiv - Catedra de regie, cea de artă a vorbirii scenice şi canto, precum şi Catedra actorului şi vorbirea scenică.
Timpul 2010
La Tipografia Centrală din Chişinău a apărut volumul „Evocări” semnat de Grigore Rusu, profesor universitar la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, maestru emerit al artei, unul dintre fondatorii Teatrului „Luceafărul”.
Construită pe repere biografice, aşa cum menţionează într-o succintă prezentare criticul Nicolae Bătrânu, cartea reflectă câteva evenimente cruciale prin care a trecut generaţia anilor treizeci (din care face parte şi dumnealui), anii de şcoală, studiile la Şcoala Superioară de Teatru „B. Şciukin” din Moscova, metodologia profesorilor Ana Orociko, Boris Zahava, Iosif Molcianov, crearea Teatrului „Luceafărul”, actorii, rolurile interpretate şi repertoriul teatrului, turneul la Sala Palatului din Kremlin, stagii la Bucureşti.
Partea cea mai consistentă a cărţii o constituie capitolele despre crearea Teatrului „Luceafărul”. Acesta a fost fondat de către prima promoţie de actori moldoveni ai Şcolii Superioare de Teatru „B. Şciukin” de pe lângă Teatrul „Vahtangov” (1955-1960), şcoală condusă de artista poporului din URSS, profesoara Ana Orociko. Potrivit prefaţatorului cărţii, scriitorul Valeriu Matei, crearea la Chişinău a Teatrului „Luceafărul” şi prestaţia echipei acestui templu al Melpomenei au iluminat conştiinţa artistică a câteva generaţii, devenind, în timp, un reper sigur şi un model demn de urmat. Iar la întoarcerea celor 20 de actori de la Moscova, după spectacolele de diplomă prezentate pe scena Teatrului rus „A. P. Cehov”, scriitorul Aureliu Busuioc, admirându-le dicţiunea, pronunţarea şi melodia intonaţiei specifică limbii române, a declarat că „au plecat la Moscova moldoveni, dar s-au întors români”.
Spectacolele „Flori de câmp” şi „Costumul de nuntă”, îşi aminteşte autorul, au fost prezentate la Chişinău pe 26-27 iunie 1960. A doua zi, scriitorul Vasile Vasilache scria în ziarul „Moldova Socialistă”: „Sunt douăzeci: Maria Balan, Vera Grigoriev, Nina Doni, Vladimir Zaiciuc, Valentina Izbeşciuc, Dumitru Caraciobanu, Vasile Constantin, Nina Mocreac, Ecaterina Malcoci, Anatol Pogolşa, Gheorghe Rotăraş, Anatol Rusu, Grigore Rusu, Eugenia Todoraşcu, Ilie Todorov, Ion Ungureanu, Dumitru Fusu, Ion Horea, Ion Şcurea, Pavel Iaţcovschi. Aceste nume le veţi citi în curând pe afişele noului teatru al tineretului, fondat zilele acestea la Chişinău”.
Fiind încă în ultimul an de studii, Studioul moldovenesc de la „Şciukin” a participat, cu aceleaşi spectacole, la Decada literaturii şi artei moldoveneşti de la Moscova. Presa moscovită şi cea unională au publicat mai multe articole elogioase, numind studioul „Moskovski 23-i” (al 23-lea din Moscova), subliniind, în primul rând, distribuţia excelentă. Vorba e că, în 1960, în Moscova activau 22 de teatre, iar studioul moldovenesc, fiindcă nu avea nume, a fost numit „Moskovski „23-i”.
„Despre colegii mei, parteneri de scenă, pot spune numai cuvinte frumoase şi de laudă”, afirmă autorul, dar, în acelaşi timp, nu trece peste problemele pe care le-au avut aceştia, aflându-se în vizorul demnitarilor comunişti de atunci, care, între alele, l-au făcut să plece din teatru pe regizorul-şef, ex-ministrul Culturii de azi, Ion Ungureanu. Altminteri, cartea te captivează de la primele pagini, fiind bazată pe amintiri, dar şi pe documente de epocă.
Grigore Rusu a mai participat la crearea Facultăţii de Artă Dramatică a Institutului de Arte, a publicat monografii despre actori („Eugeniu Ureche”, „Valeriu Cupcea”, „Constanţa Târţău”, „Veniamin Apostol („Din coturnii timpului”), „Petre Baracci”, manualul „Arta vorbirii”, lucrări metodice şi analitice. În calitate de cadru didactic, a creat trei catedre pe care le-a condus consecutiv - Catedra de regie, cea de artă a vorbirii scenice şi canto, precum şi Catedra actorului şi vorbirea scenică.
Timpul 2010
luni, 15 noiembrie 2010
„Luceafărul” – 50 de ani de istorie a teatrului
Cu o istorie care a dat naştere la multe mituri şi legende, adulat sau contestat, Teatrul Republican „Luceafărul” marchează în acest an jumătate de secol de activitate.
Povestea „luceferiştilor” a început în 1960, odată cu revenirea de la Moscova a 20 de tineri frumoşi, talentaţi şi curajoşi, şcoliţi la celebra şcoală rusească de teatru „Şciukin”, după estetica lui Vahtangov, care aveau să revoluţioneze arta teatrală din Republica Moldova.
„Intrigă şi iubire”, montat în 1965 la „Luceafărul” de Ion Ungureanu şi Sandri Ion Şcurea, pare să fie titlul care defineşte cel mai bine stările între care a oscilat teatrul de-a lungul timpului.
Ion Ungureanu, Sandri Ion Şcurea, Dumitru Caraciobanu, Vladimir Zaiciuc, Grigore Rotăraş, Grigore Rusu, Anatol Rusu, Pavel Iaţcovschi, Anatol Pogolşa, Ion Gore, Ilie Todorov, Dumitru Fusu, Maria Bălan, Valentina Izbeşciuc, Nina Mocreac, Nina Doni, Ecaterina Malcoci, Eugenia Todoraşcu, Vera Grigorieva, Vasile Constantin - 20 de tineri frumoşi şi talentaţi, proaspăt întorşi de la Moscova, în 1960, aveau să scrie un nou capitol în istoria teatrului moldovenesc, cel mai luminos şi mai glorios (dacă ar fi să utilizăm, fără eufemism, limbajul adecvat acelei perioade). A fost generaţia care a scăpat teatrul moldovenesc de ruşinosul stigmat de unealtă de propagandă partiinică. Era perioada dezgheţului hruşciovist şi aceşti tineri proaspăt întorşi de la Moscova stârnesc pasiuni, invidii, gelozii şi multă admiraţie. „Luceafărul” devine nu doar o instituţie de cultură, ci un templu. Despre istoriile de dragoste care s-au consumat în culisele acestui teatru, despre pasiunile care au răzbătut dincolo de culise, circulă şi astăzi legende. „Luceafărul” însă este teatrul care s-a confruntat şi continuă să se confrunte cu o sumedenie de clişee la nivel de percepţie.
„Luceafărul” a însemnat perioada de glorie a teatrului moldovenesc. Glorie pe care ulterior şi-o asumă mai multe persoane care au activat aici. Dintotdeauna însă, cel mai de valoare tezaur pe care l-a avut acest teatru a fost echipa lui.
Cei 20 de tineri proaspăt trecuţi prin malaxorul şcolii Şciukin, de pe lângă teatrul lui Vahtangov, s-au întors la Chişinău, dar urmau să fie supravegheaţi de la Moscova de Anna Alexeevna Orociko, conducătorul lor de curs. Pentru început, repertoriul teatrului a fost stabilit în baza spectacolelor de diplomă: „Flori de câmp”, „Costumul de nuntă” şi „Nota zero la purtare”.
Repertoriul Teatrului „Luceafărul” numără 25 de spectacole, inclusiv spectacole pentru copii. Alături de cele două generaţii de actori din clasa lui Boris Focşa, care formează echipa „Luceafărului”, în teatru mai activează actori din prima generaţie de „luceferişti”, precum Nina Doni, una dintre fondatorii teatrului, dar şi Paulina Zavtoni şi actori din generaţiile care au urmat: Raisa Ene, Tatiana Băcescu, Filip Dascăl, Gheorghe Pârlea.„Până în prezent, la „Luceafărul” s-au perindat mai multe generaţii de actori, regizori, administratori, scenografi, coregrafi, pictori de costume. Tuturor le dăm întâlnire pe 12 noiembrie, când va avea loc o serată jubiliară. Dar mai întâi, în prima parte a zilei, vom organiza un simpozion teatral cu genericul „Teatrul „Luceafărul” în contextul mişcării teatrale contemporane” şi la acest simpozion vor fi prezenţi atât oaspeţi de peste hotare, este vorba de Oleg Pivovarov, redactor-şef al revistei moscovite „Viaţa teatrală”, Rusia, Nina Mazur, critic de teatru din Germania, Aura Corbeanu, critic de teatru din România, cât şi, evident, criticii de teatru din Republica Moldova care au urmărit de-a lungul timpului evoluţia acestui teatru”, a declarat pentru FLUX Stela Focşa, directorul artistic al teatrului.
De asemenea, în cadrul seratei jubiliare va fi lansată şi o carte dedicată celor 50 de ani de activitate, cu titlul: „Amintiri în alb şi negru” despre Teatrul „Luceafărul”, scrisă de criticul de teatru Dina Ghimpu, care conţine interviuri cu actorii care au activat de-a lungul timpului în acest teatru, dar şi cronici de teatru asupra spectacolelor montate pe scena „Luceafărului”.
Miercuri, 27 octombrie, la Teatrul „Luceafărul” a avut loc o conferinţă de presă, în cadrul căreia administraţia a dezvăluit câteva dintre surprizele celei de-a 50-a stagiuni şi, de asemenea, a împărtăşit din planurile şi succesele echipei din ultima perioadă.
Recent, trupa teatrului s-a întors din Egipt, unde s-a aflat în perioada 10-20 octombrie, pentru a participa la cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Experimental, care a avut loc la Cairo. Teatrul „Luceafărul” participă pentru a doua oară la acest festival şi, deja al doilea an consecutiv, festivalul a devenit unul competitiv. Ediţia din acest an a reunit 48 de teatre: 11 teatre participante din Africa şi 37 de teatre reprezentând continentul european. Teatrul „Luceafărul”, la cererea membrilor juriului, a prezentat de două ori spectacolul „Omul cel bun din Sâchuan” şi s-a învrednicit de două premii din cele opt acordate: premiul pentru Cea mai bună regie şi premiul pentru Cea mai bună performanţă a trupei. Stela Focşa a menţionat că a fost singura trupă de teatru prezentă în festival care a primit două premii.
Paulian Zavtoni, actriţa care timp de 50 de ani a păstrat fidelitate unui singur teatru – „Luceafărul”, a declarat, în cadrul conferinţei de presă, că tânăra echipă a teatrului merită cu prisosinţă toată lauda şi atenţia. „Eu consider că sunt o actriţă fericită, pentru că am jucat pe parcursul anilor alături de multe generaţii de actori la „Luceafărul”. Actuala trupă a teatrului nu este formată doar din colegii mei, ci şi din studenţi, alături de care, împreună cu Nina Doni, ne simţim tinere, în forţă. Energia lor este molipsitoare şi, totodată, noi am rămas puţini din vechea gardă şi vrem să le fim exemplu. Toţi suntem împreună şi la bine, şi la rău, împreună suntem o putere, iar puterea noastră constă în dragostea pentru cuibuşorul acesta al nostru, pentru Teatrul Luceafărul. Îi admir pe tinerii mei colegi pentru că, asemenea colegilor mei de odinioară, îşi trăiesc viaţa în teatru de dimineaţă până seara, tot ce avem împărţim. Iată de ce, consider că echipa a meritat cu prisosinţă premiul pentru Cea mai bună performanţă a trupei. Noi înainte eram mândri de ansamblul actorilor de teatru, şi atunci colectivul era format din veritabile stele de teatru: Caraciobanu, Malcoci, Izbeşciuc, Ungureanu… dar toate stelele astea formau un tot întreg. Teatrul „Luceafărul” era recunoscut prin colectivul său, prin susţinerea reciprocă, prin solidaritate şi mă bucur că tradiţia aceasta este preluată şi menţinută de garda tânără a teatrului”, a mai spus Paulina Zavtoni.
„Omul cel bun din Sâchuan” a fost montat la „Luceafărul” în 2004, regia este semnată de Boris Focşa, şi a mai primit premii şi menţiuni la festivalurile de profil din ţară şi din străinătate: premiul pentru Cel mai bun spectacol şi premiul pentru Cel mai bun rol feminin la Gala Premiilor UNITEM, ediţia 2004, şi premiul Pentru originalitate şi experiment la Festivalul „Belaya Veja” din Brest, Belarus, ediţia 2004.
În cadrul conferinţei de presă de miercuri, directorul artistic Stela Focşa a mai menţionat că una dintre surprizele pe care trupa teatrului le pregăteşte în stagiunea jubiliară este montarea spectacolului „Câinele grădinarului”, de Lope de Vega (regie Boris Focşa, costume: Stela Verebceanu, scenografie: Adrian Suruceanu).
Flux 29 octombrie 2010
Povestea „luceferiştilor” a început în 1960, odată cu revenirea de la Moscova a 20 de tineri frumoşi, talentaţi şi curajoşi, şcoliţi la celebra şcoală rusească de teatru „Şciukin”, după estetica lui Vahtangov, care aveau să revoluţioneze arta teatrală din Republica Moldova.
„Intrigă şi iubire”, montat în 1965 la „Luceafărul” de Ion Ungureanu şi Sandri Ion Şcurea, pare să fie titlul care defineşte cel mai bine stările între care a oscilat teatrul de-a lungul timpului.
Ion Ungureanu, Sandri Ion Şcurea, Dumitru Caraciobanu, Vladimir Zaiciuc, Grigore Rotăraş, Grigore Rusu, Anatol Rusu, Pavel Iaţcovschi, Anatol Pogolşa, Ion Gore, Ilie Todorov, Dumitru Fusu, Maria Bălan, Valentina Izbeşciuc, Nina Mocreac, Nina Doni, Ecaterina Malcoci, Eugenia Todoraşcu, Vera Grigorieva, Vasile Constantin - 20 de tineri frumoşi şi talentaţi, proaspăt întorşi de la Moscova, în 1960, aveau să scrie un nou capitol în istoria teatrului moldovenesc, cel mai luminos şi mai glorios (dacă ar fi să utilizăm, fără eufemism, limbajul adecvat acelei perioade). A fost generaţia care a scăpat teatrul moldovenesc de ruşinosul stigmat de unealtă de propagandă partiinică. Era perioada dezgheţului hruşciovist şi aceşti tineri proaspăt întorşi de la Moscova stârnesc pasiuni, invidii, gelozii şi multă admiraţie. „Luceafărul” devine nu doar o instituţie de cultură, ci un templu. Despre istoriile de dragoste care s-au consumat în culisele acestui teatru, despre pasiunile care au răzbătut dincolo de culise, circulă şi astăzi legende. „Luceafărul” însă este teatrul care s-a confruntat şi continuă să se confrunte cu o sumedenie de clişee la nivel de percepţie.
„Luceafărul” a însemnat perioada de glorie a teatrului moldovenesc. Glorie pe care ulterior şi-o asumă mai multe persoane care au activat aici. Dintotdeauna însă, cel mai de valoare tezaur pe care l-a avut acest teatru a fost echipa lui.
Cei 20 de tineri proaspăt trecuţi prin malaxorul şcolii Şciukin, de pe lângă teatrul lui Vahtangov, s-au întors la Chişinău, dar urmau să fie supravegheaţi de la Moscova de Anna Alexeevna Orociko, conducătorul lor de curs. Pentru început, repertoriul teatrului a fost stabilit în baza spectacolelor de diplomă: „Flori de câmp”, „Costumul de nuntă” şi „Nota zero la purtare”.
Repertoriul Teatrului „Luceafărul” numără 25 de spectacole, inclusiv spectacole pentru copii. Alături de cele două generaţii de actori din clasa lui Boris Focşa, care formează echipa „Luceafărului”, în teatru mai activează actori din prima generaţie de „luceferişti”, precum Nina Doni, una dintre fondatorii teatrului, dar şi Paulina Zavtoni şi actori din generaţiile care au urmat: Raisa Ene, Tatiana Băcescu, Filip Dascăl, Gheorghe Pârlea.„Până în prezent, la „Luceafărul” s-au perindat mai multe generaţii de actori, regizori, administratori, scenografi, coregrafi, pictori de costume. Tuturor le dăm întâlnire pe 12 noiembrie, când va avea loc o serată jubiliară. Dar mai întâi, în prima parte a zilei, vom organiza un simpozion teatral cu genericul „Teatrul „Luceafărul” în contextul mişcării teatrale contemporane” şi la acest simpozion vor fi prezenţi atât oaspeţi de peste hotare, este vorba de Oleg Pivovarov, redactor-şef al revistei moscovite „Viaţa teatrală”, Rusia, Nina Mazur, critic de teatru din Germania, Aura Corbeanu, critic de teatru din România, cât şi, evident, criticii de teatru din Republica Moldova care au urmărit de-a lungul timpului evoluţia acestui teatru”, a declarat pentru FLUX Stela Focşa, directorul artistic al teatrului.
De asemenea, în cadrul seratei jubiliare va fi lansată şi o carte dedicată celor 50 de ani de activitate, cu titlul: „Amintiri în alb şi negru” despre Teatrul „Luceafărul”, scrisă de criticul de teatru Dina Ghimpu, care conţine interviuri cu actorii care au activat de-a lungul timpului în acest teatru, dar şi cronici de teatru asupra spectacolelor montate pe scena „Luceafărului”.
Miercuri, 27 octombrie, la Teatrul „Luceafărul” a avut loc o conferinţă de presă, în cadrul căreia administraţia a dezvăluit câteva dintre surprizele celei de-a 50-a stagiuni şi, de asemenea, a împărtăşit din planurile şi succesele echipei din ultima perioadă.
Recent, trupa teatrului s-a întors din Egipt, unde s-a aflat în perioada 10-20 octombrie, pentru a participa la cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Experimental, care a avut loc la Cairo. Teatrul „Luceafărul” participă pentru a doua oară la acest festival şi, deja al doilea an consecutiv, festivalul a devenit unul competitiv. Ediţia din acest an a reunit 48 de teatre: 11 teatre participante din Africa şi 37 de teatre reprezentând continentul european. Teatrul „Luceafărul”, la cererea membrilor juriului, a prezentat de două ori spectacolul „Omul cel bun din Sâchuan” şi s-a învrednicit de două premii din cele opt acordate: premiul pentru Cea mai bună regie şi premiul pentru Cea mai bună performanţă a trupei. Stela Focşa a menţionat că a fost singura trupă de teatru prezentă în festival care a primit două premii.
Paulian Zavtoni, actriţa care timp de 50 de ani a păstrat fidelitate unui singur teatru – „Luceafărul”, a declarat, în cadrul conferinţei de presă, că tânăra echipă a teatrului merită cu prisosinţă toată lauda şi atenţia. „Eu consider că sunt o actriţă fericită, pentru că am jucat pe parcursul anilor alături de multe generaţii de actori la „Luceafărul”. Actuala trupă a teatrului nu este formată doar din colegii mei, ci şi din studenţi, alături de care, împreună cu Nina Doni, ne simţim tinere, în forţă. Energia lor este molipsitoare şi, totodată, noi am rămas puţini din vechea gardă şi vrem să le fim exemplu. Toţi suntem împreună şi la bine, şi la rău, împreună suntem o putere, iar puterea noastră constă în dragostea pentru cuibuşorul acesta al nostru, pentru Teatrul Luceafărul. Îi admir pe tinerii mei colegi pentru că, asemenea colegilor mei de odinioară, îşi trăiesc viaţa în teatru de dimineaţă până seara, tot ce avem împărţim. Iată de ce, consider că echipa a meritat cu prisosinţă premiul pentru Cea mai bună performanţă a trupei. Noi înainte eram mândri de ansamblul actorilor de teatru, şi atunci colectivul era format din veritabile stele de teatru: Caraciobanu, Malcoci, Izbeşciuc, Ungureanu… dar toate stelele astea formau un tot întreg. Teatrul „Luceafărul” era recunoscut prin colectivul său, prin susţinerea reciprocă, prin solidaritate şi mă bucur că tradiţia aceasta este preluată şi menţinută de garda tânără a teatrului”, a mai spus Paulina Zavtoni.
„Omul cel bun din Sâchuan” a fost montat la „Luceafărul” în 2004, regia este semnată de Boris Focşa, şi a mai primit premii şi menţiuni la festivalurile de profil din ţară şi din străinătate: premiul pentru Cel mai bun spectacol şi premiul pentru Cel mai bun rol feminin la Gala Premiilor UNITEM, ediţia 2004, şi premiul Pentru originalitate şi experiment la Festivalul „Belaya Veja” din Brest, Belarus, ediţia 2004.
În cadrul conferinţei de presă de miercuri, directorul artistic Stela Focşa a mai menţionat că una dintre surprizele pe care trupa teatrului le pregăteşte în stagiunea jubiliară este montarea spectacolului „Câinele grădinarului”, de Lope de Vega (regie Boris Focşa, costume: Stela Verebceanu, scenografie: Adrian Suruceanu).
Flux 29 octombrie 2010
duminică, 20 iunie 2010
HAOS” la Teatrul Republican „Luceafărul”
„Haos” este titlul celei de-a doua premiere din stagiunea curentă care se joacă la Teatrul Republican „Luceafărul”. Piesa este montată în baza unei capodopere a genului poliţist – „Capcana”, de Robert Thomas, text după care, de altfel, au fost realizate mai multe spectacole în toată lumea, dar şi filme, una dintre versiuni fiind făcută de o legendă a genului – Alfred Hitchcock.
Spectatorii intră direct în atmosfera spectacolului, odată ce păşesc în sală, deoarece cortina scenei este ridicată, iar personajele sunt deja în scenă, în aşteptare. „Haos” este un spectacol în spectacol. Imediat ce iau loc pe scaune spectatorii, începe mişcarea în scenă. Mai întâi este prezentat un sinopsis al spectacolului – actorii redau prin plastică şi dans subiectul piesei: astfel putem distinge, prin coregrafie, principalele vicii, frustrări şi complexe omeneşti, dar şi virtuţi, şi valori.
Sergiu Plângău interpretează fără cusur rolul criminalului care se dă drept victimă, ca, până la urmă, să cadă în propria capcană. Reuşeşte să se facă atât de plăcut publicului, încât la deznodământul piesei ajungi să-ţi spui că, poate, mare-i Dumnezeu şi scapă, sărmanul de pedeapsă. Piesa se încheie la fel cum începe: eroul principal intră într-un local şi se aşază la masă. O chelneriţă vine să-i ia comanda... Modul în care începe şi se termină spectacolul te duce la gândul că totul a fost un vis sau, poate, astfel, regizorul îi oferă eroului principal şansa unui nou început.
Muzica este un element foarte important în această piesă, regizorul Dumitru Acriş ilustrează momentele-cheie ale spectacolului şi cu câteva piese din repertoriul unei cunoscute şi talentate cântăreţe undeground – Cat Power.
Spectacolul nu excelează prin costume şi decor, regizorul simplificându-le pentru a scoate în evidenţă jocul actoricesc şi emoţia. Costumele sunt de culoare neagră, fără a dezgoli decolteuri sau picioare, decorul - minimalist. Actorii joacă firesc, fără excese, fără emfaze. De altfel, „Haos” este spectacolul de diplomă al actorilor de la Academia de Muzică, Film, Teatru şi Arte Plastice, Facultatea ATC, clasa profesorului Boris Focşa, promoţia 2010. O bună parte dintre absolvenţi evidenţiindu-se de-a lungul studiilor în spectacolele de la „Luceafărul”, este vorba de: Sergiu Plângău (Daniel Corban), Ion Pohilă (Comisarul), Natalia Iacovlev (Florence), Alexandru Catană (preotul Maximin), Tatiana Corsan (dra Berton), Gheorghe Popescu (Papa La Merluş), Natalia Macovei (dna Corban), Diana Mititelu (Monique), Oleg Lungu (Bartolomeu), Inga Petică (Jannet), Oleg Macovei (Robert).
De altfel, „Haos” marchează debutul lui Dumitru Acriş în regie pe scena Teatrului Republican „Luceafărul”. Dumitru are 27 de ani, este distins cu premiul maestru în artă, interpretează roluri de june prim la „Luceafărul” încă din primul an de facultate şi este discipol al lui Boris Focşa.
Deşi în spectacolul „Haos”, prin procedeele pe care le foloseşte pentru a ilustra lumea interioară a personajelor, se simte şi stilul mentorului său, Dumitru Acriş aduce în faţa spectatorului chişinăuian o abordare nouă, un spectacol bine închegat, cu un mesaj laconic, dar foarte bine direcţionat, tăios şi elocvent, cu mizanscene realizate inteligent, un spectacol cu nerv. Un spectacol pe care ţi-ai dori să-l revezi şi despre care se poate spune cu certitudine că este unul reuşit.
(articol de Liliana Popuşoi)
Spectatorii intră direct în atmosfera spectacolului, odată ce păşesc în sală, deoarece cortina scenei este ridicată, iar personajele sunt deja în scenă, în aşteptare. „Haos” este un spectacol în spectacol. Imediat ce iau loc pe scaune spectatorii, începe mişcarea în scenă. Mai întâi este prezentat un sinopsis al spectacolului – actorii redau prin plastică şi dans subiectul piesei: astfel putem distinge, prin coregrafie, principalele vicii, frustrări şi complexe omeneşti, dar şi virtuţi, şi valori.
Sergiu Plângău interpretează fără cusur rolul criminalului care se dă drept victimă, ca, până la urmă, să cadă în propria capcană. Reuşeşte să se facă atât de plăcut publicului, încât la deznodământul piesei ajungi să-ţi spui că, poate, mare-i Dumnezeu şi scapă, sărmanul de pedeapsă. Piesa se încheie la fel cum începe: eroul principal intră într-un local şi se aşază la masă. O chelneriţă vine să-i ia comanda... Modul în care începe şi se termină spectacolul te duce la gândul că totul a fost un vis sau, poate, astfel, regizorul îi oferă eroului principal şansa unui nou început.
Muzica este un element foarte important în această piesă, regizorul Dumitru Acriş ilustrează momentele-cheie ale spectacolului şi cu câteva piese din repertoriul unei cunoscute şi talentate cântăreţe undeground – Cat Power.
Spectacolul nu excelează prin costume şi decor, regizorul simplificându-le pentru a scoate în evidenţă jocul actoricesc şi emoţia. Costumele sunt de culoare neagră, fără a dezgoli decolteuri sau picioare, decorul - minimalist. Actorii joacă firesc, fără excese, fără emfaze. De altfel, „Haos” este spectacolul de diplomă al actorilor de la Academia de Muzică, Film, Teatru şi Arte Plastice, Facultatea ATC, clasa profesorului Boris Focşa, promoţia 2010. O bună parte dintre absolvenţi evidenţiindu-se de-a lungul studiilor în spectacolele de la „Luceafărul”, este vorba de: Sergiu Plângău (Daniel Corban), Ion Pohilă (Comisarul), Natalia Iacovlev (Florence), Alexandru Catană (preotul Maximin), Tatiana Corsan (dra Berton), Gheorghe Popescu (Papa La Merluş), Natalia Macovei (dna Corban), Diana Mititelu (Monique), Oleg Lungu (Bartolomeu), Inga Petică (Jannet), Oleg Macovei (Robert).
De altfel, „Haos” marchează debutul lui Dumitru Acriş în regie pe scena Teatrului Republican „Luceafărul”. Dumitru are 27 de ani, este distins cu premiul maestru în artă, interpretează roluri de june prim la „Luceafărul” încă din primul an de facultate şi este discipol al lui Boris Focşa.
Deşi în spectacolul „Haos”, prin procedeele pe care le foloseşte pentru a ilustra lumea interioară a personajelor, se simte şi stilul mentorului său, Dumitru Acriş aduce în faţa spectatorului chişinăuian o abordare nouă, un spectacol bine închegat, cu un mesaj laconic, dar foarte bine direcţionat, tăios şi elocvent, cu mizanscene realizate inteligent, un spectacol cu nerv. Un spectacol pe care ţi-ai dori să-l revezi şi despre care se poate spune cu certitudine că este unul reuşit.
(articol de Liliana Popuşoi)
duminică, 4 aprilie 2010
miercuri, 31 martie 2010
"ALADIN"-o poveste fara virsta la Teatrul "Luceafarul" din Chisinau
din revista "Teatru" scris de Liliana Papusoi
Cine nu si-ar dori sa aiba la dispozitie un duh minunat , care sa te salveze din toate situatiile dificile si sa-ti puna la dispozitie toate comorile Orientului?Probabil, doar scepticii care apreciaza sarbatorile dupa cit de copioasa a fost masa organizata cu aceasta ocazie si ironizeaza doar pe seama minunilor.IN rest, orice om normal, mai ascunde in sufletul sau speranta intr-un miracol, indiferent cite primaveri, toamne sau ierni i-au lasat cute pe frunte.
"Aladin" este un spectacol frumos, rupt din "1001 de nopti", o poveste dupa care tinjesc deopotriva si copiii si adultii, o poveste care nu are restrictii de virste pentru spectatori.
Cea mai recenta poveste pentru copii montata la Teatrul "Luceafarul" aduce in prim plan unul dintre cele mai indragite personaje -pe Aladin.
"Aladin" este un spectacol-feerie, in care predomina muzica si dansul, iar eroii sunt isteti si au un pronuntat simt al umorului.
Actiunea spectacolului se petrece in Casa celor 1001 nopti, unde povestitoarea este nimeni alta decit Sheherezada. Spectacolul de la "Luceafarul" este unul modern, desi se presupune ca textul celor "1001 de nopti" in care regasim si istoria lui Aladin, isi are originile in vechea Arabie si Yemen, India antica, Asia Minor, vechea Persie.
Aladin , al carui nume se traduce drept "Diamantul neslefuit", este un tinar si iscusit olar, care a avut nerusinarea s-o priveasca in ochi pe fiica sultanului , printesa Budur si spre nenorocirea lui s-a indragostit. Ca s-o cucereasca, Aladin ii face un ulcior de lut , pe care il poleieste cu aur, isi cumpara haine scumpe si se duce la palat s-o ceara de nevasta pe printesa, dindu-se drept rege al unui inexistent regat.Sultanul, caruia ii pica cu tronc ulciorul lui Aladin , i-ar da-o bucuroasa pe Budur, satul de citi miri ii trec zilnic pragul.Dar BUdut ii cere sa faca in 3 zile un palat de aur( ea a inteles ca regele e un impostor si a invatat o limba straina in 2 zile)
Spectacolul nu este lipsit de intrigi. Vizirul, care doreste sa ia locul sultanului, sa se casatoreasca cu Budur si sa puna stapinire pe povestitoarea Sheherezada . El avea o carte veche de magie si citise in ea ca pentru a-si realiza scopul, trebuie sa gaseasca o lampa fermecata, care era ascunsa intr-o pestera. Atit doar ca in acea pestera nu putea cobori oricine , ci doar un tinar pe nume Aladin. Si cum numele olarului iscusit din Halidan era cunoscut tuturor, Vizirului nu i-a fost greu sa-l gaseasca si sa-l pacaleasca.Din momentul in care il cunosc pe Ginn-ul din lampa, viata eroilor nostri se schimba, iar spectacolul ia o turnura neasteptata.Si mai apoi, spectatorii au inedita ocazie sa vada la "Luceafarul" nu un Ginn oarecare, ci unul indragostit.
"Aladin" este un spectacol interactiv.Micii spectatori sunt parte componenta a acestui spectacol , se implica , incearca sa-l protejeze pe Aladin, il ghiontesc pe Vizir cind acesta coboara in sala , cinta si danseaza impreuna cu eroii.
Muzica si dansul pe ritmuri orintale , cintecele , scenografia si costumele , toate au un rol important in succesul de care se bucura spectacolul.
Din echipa de creatie fac parte :
Stela Focsa - versiune scenica si regie
Adrian Suruceanu - scenografie
Vitalie Vasilachi - costume
Din distributie fac parte actorii :
Iulian Ursu - Aladin
Viorica Severin - Sheherezada
Ana Rusu - Zeinab , sora lui Aladin
Iulia Bordeianu - mama lui Aladin si Zeinab
Rodica Mereuta - Budur
Avelin Tabarcea - Sultanul
Veaceslav Mereuta - Ginn
Ruslan Croitoru - Vizirul
Pe 18 aprilie 2010 la ora 12:00 "Aladin" la Teatrul "Luceafarul"
strada Veronica Micle 7
Cine nu si-ar dori sa aiba la dispozitie un duh minunat , care sa te salveze din toate situatiile dificile si sa-ti puna la dispozitie toate comorile Orientului?Probabil, doar scepticii care apreciaza sarbatorile dupa cit de copioasa a fost masa organizata cu aceasta ocazie si ironizeaza doar pe seama minunilor.IN rest, orice om normal, mai ascunde in sufletul sau speranta intr-un miracol, indiferent cite primaveri, toamne sau ierni i-au lasat cute pe frunte.
"Aladin" este un spectacol frumos, rupt din "1001 de nopti", o poveste dupa care tinjesc deopotriva si copiii si adultii, o poveste care nu are restrictii de virste pentru spectatori.
Cea mai recenta poveste pentru copii montata la Teatrul "Luceafarul" aduce in prim plan unul dintre cele mai indragite personaje -pe Aladin.
"Aladin" este un spectacol-feerie, in care predomina muzica si dansul, iar eroii sunt isteti si au un pronuntat simt al umorului.
Actiunea spectacolului se petrece in Casa celor 1001 nopti, unde povestitoarea este nimeni alta decit Sheherezada. Spectacolul de la "Luceafarul" este unul modern, desi se presupune ca textul celor "1001 de nopti" in care regasim si istoria lui Aladin, isi are originile in vechea Arabie si Yemen, India antica, Asia Minor, vechea Persie.
Aladin , al carui nume se traduce drept "Diamantul neslefuit", este un tinar si iscusit olar, care a avut nerusinarea s-o priveasca in ochi pe fiica sultanului , printesa Budur si spre nenorocirea lui s-a indragostit. Ca s-o cucereasca, Aladin ii face un ulcior de lut , pe care il poleieste cu aur, isi cumpara haine scumpe si se duce la palat s-o ceara de nevasta pe printesa, dindu-se drept rege al unui inexistent regat.Sultanul, caruia ii pica cu tronc ulciorul lui Aladin , i-ar da-o bucuroasa pe Budur, satul de citi miri ii trec zilnic pragul.Dar BUdut ii cere sa faca in 3 zile un palat de aur( ea a inteles ca regele e un impostor si a invatat o limba straina in 2 zile)
Spectacolul nu este lipsit de intrigi. Vizirul, care doreste sa ia locul sultanului, sa se casatoreasca cu Budur si sa puna stapinire pe povestitoarea Sheherezada . El avea o carte veche de magie si citise in ea ca pentru a-si realiza scopul, trebuie sa gaseasca o lampa fermecata, care era ascunsa intr-o pestera. Atit doar ca in acea pestera nu putea cobori oricine , ci doar un tinar pe nume Aladin. Si cum numele olarului iscusit din Halidan era cunoscut tuturor, Vizirului nu i-a fost greu sa-l gaseasca si sa-l pacaleasca.Din momentul in care il cunosc pe Ginn-ul din lampa, viata eroilor nostri se schimba, iar spectacolul ia o turnura neasteptata.Si mai apoi, spectatorii au inedita ocazie sa vada la "Luceafarul" nu un Ginn oarecare, ci unul indragostit.
"Aladin" este un spectacol interactiv.Micii spectatori sunt parte componenta a acestui spectacol , se implica , incearca sa-l protejeze pe Aladin, il ghiontesc pe Vizir cind acesta coboara in sala , cinta si danseaza impreuna cu eroii.
Muzica si dansul pe ritmuri orintale , cintecele , scenografia si costumele , toate au un rol important in succesul de care se bucura spectacolul.
Din echipa de creatie fac parte :
Stela Focsa - versiune scenica si regie
Adrian Suruceanu - scenografie
Vitalie Vasilachi - costume
Din distributie fac parte actorii :
Iulian Ursu - Aladin
Viorica Severin - Sheherezada
Ana Rusu - Zeinab , sora lui Aladin
Iulia Bordeianu - mama lui Aladin si Zeinab
Rodica Mereuta - Budur
Avelin Tabarcea - Sultanul
Veaceslav Mereuta - Ginn
Ruslan Croitoru - Vizirul
Pe 18 aprilie 2010 la ora 12:00 "Aladin" la Teatrul "Luceafarul"
strada Veronica Micle 7
luni, 1 martie 2010
vineri, 5 februarie 2010
miercuri, 27 ianuarie 2010
Celine Dion, intr-un documentar "Through The Eyes Of The World"
In theatres across North America on February 17, 18, 20, 21, 22, 25, 27 and 28.
Una dintre cele bine vandute artiste din istorie, Celine Dion va impartasi fanilor experienta celui mai recent turneu al sau printr-un documentar intitulat “Celine: Through the Eyes of the World”, care urmeaza sa fie lansat in primavara anului viitor.
Filmul va aduce “Taking Chances World Tour” – unul dintre cele mai de succes turnee ale lui 2008, depasit doar de “Sticky and Sweet”-ul Madonnei – in cinematografe, promitand o experienta noua chiar si fanilor care au avut ocazia sa o vada macar o data live pe Celine Dion.
“Celine: Through the Eyes of the World” o prezinta pe cantareata de-a lungul unui an in care a calatorit si cantat in 25 de tari, in care a fost insotita in permanenta de familia sa - fapt ce face din documentar o experienta cu atat mai personala.
Imaginile din concerte se impletesc cu cele behind the scene, oferind fanilor atat sansa de a lua intr-un fel parte la extraordinare show-uri live, cat mai ales ocazia de-a o cunoaste indeaproape pe una dintre cele mai indragite artiste canadiene din lume.
Emotionant si sincer, “Celine: Through the Eyes of the World” o infatiseaza pe Dion in timp ce se confrunta cu efortul pe care il presupune un turneu de o asemenea amploare, straduindu-se sa nu renunte insa la timpul petrecut cu familia sa, prioritatea sa numarul unu.
“A fost un turneu extraordinar, dar documentarul este mai mult decat un film-concert. Am lasat camerele sa ma urmareasca peste tot, cei care il vor vedea vor experimenta diferitele momente si stari – mai bune sau mai putin bune - prin care am trecut. Este, cu siguranta, cea mai intima experienta pe care am impartasit-o vreodata fanilor”, spune Celine despre filmul pe care il vom vedea la primavara.
“Taking Chances World Tour” a inceput in februarie 2008 si s-a incheiat in aceeasi luna, un an mai tarziu. De-a lungul acestei perioade, Celine a concertat in total in 93 de orase din 25 de tari, insumand 5 continente si vanzand peste 3 milioane de bilete. “Taking Chances World Tour” a fost primul turneu pe care Celine Dion l-a sustinut in ultimii 9 ani.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)