Dle Grigore! Cănd a sunat telefonul şi am auzit că aici este Andrew Agucchek,m-au cuprins nişte emoţii extraordinare, pentru că mi-am adus aminte de acel frumos tandem din „ A 12 noapte” - Sir Tobi - D.Caraciobanu şi Andrew Agucchek - Gr.Rusu şi,credeţi-mă,că n-am putut să spun că astăzi am vreo şedinţă,conferinţă sau vrea deplasare. Chiar dacă le aveam – pe toate le anulam. Toată ziua mă uitam la ceas ,ca nu cumva să întărzii, dovadă e că am venit cu o jumătate de oră mai devreme.
Bineînţeles că acel teatrul „Luceafărul” , despre care s-a vorbit, se vorbeşte şi, cred eu, încă mult timp se va mai vorbi, a fost şi mai este teatrul copilăriei generaţiei noastre ,un teatru pe care l-am avut şi nu ştiu dacă vom mai avea un aşa teatru. O să avem şi alte teatre,poate şi mai bune, dar la nivelul Luceafărului nu va mai fi.
Cei care au păşit măcar o singură dată pragul „ Luceafârul”-ui au rămas impresionaţi, captivaţi, convinşi de o artă adevărată..
Eu personal am privit acele spectacole de zeci de ori, cănd ne întălneam cu colegii, comunicam prin intermediul cuvinelor personajelor din Teatru Luceafărul.
Permiteţi-mi să dau citire unui text din partea rectoratului :” Stimate domnule profesor,ne cunoaştem încă de pe atunci cînd, fiind printre fondatorii Teatrului „Luceafărul” , ne bucurai cu o excelentă ţinută scenică, cu o frumoasă limbă românească, roluri jucate cu multăenergie şi talent.
Au trecut mulţi ani de atnci , ani plini de muncă asiduă, de studii în domeniul artei actoriceşti şi a vorbirii scenice. Şi astăzi avem în persoana dumneavoastră un savant, un animator al culturii şi artei noastre teatrale.
Colectivul de profesori şi studenţi al Academiei de Muzică ”G. Muzicescu” vă felicită cu ocazia frumosului jubileu şi vă doreşte sănătate şi mulţi ani înainte”.
Gheorghe Cincilei, critic de teatru. „Sunt copleşit de emoţii. De data asta de emoţii pozitive, de bucurie pentru prietenul meu, pămînteanul meu,mîndîceanul Gr, Rusu.Retrăiesc din plin mai multe sentimente la rând, nu că mi-e pământean,pentru că suntem cu toţii pământeni, ci pentru că , fiind actor, a activat în triple ipostaze şi s-a realizat,zic eu, cu desăvărşire. Nu deplin,dar cu de săvârşire fiindă mai are multe de spus înainte. Deci triplu : Gr. Rusu - actorul,Gr. Rusu - pedagogul şi eu adaug, cea de-a treia faţetă a dlui Gr. Rusu - de cronicar de teatru. Credeţi-mă,noi ştim cu toţii ce înseamnă să fii actor, ştim ce înseamnâ sâ fii pedagog, dar sâ stai şi sâ buchiseşti cu sufletul şi inima arhive, documente, cronici şi să scrii atătea monografii, e un lucru foarte greu. Ce i-a trebuit lui Gr. Rusu,actor apreciat şi aplaudat, pedagog bine văzut şi acceptat pretutindeni, să se mai bage prin arhivele prăfuite ? Cred că bogăţia sufletului, dorinţa de a căuta, de a afla, de a împărtăşi la maximum ce are el omenesc. Monografiile lui sunt sunt despre oamenii celebri ai scenei teatrului nostru : E. Ureche, V. Cupcea, C.Tărţâu.
Dragă Grigore! Nimeni dintre colegii mei,critici de teatru, n-au atâtea monografii despre personalităţile teatrului nostru. Şi vreau să subliniez aparte, că în acele vremuri grele, când era foarte strict, Gr. Rusu în monografia „Eugeniu Ureche” pomeneşte despre conservatorul „Unirii” din Chişinău din perioada interbelicâ, este primul care vorbeşte, fie şi succint, despre învâţâmăntul teatral al anilor -`20 -`30. A vorbit despre contribuţia marelui pedagog de Arta actorului M. Kosmacevskaia, una din discipolele lui K. Stanislavski.
Ştiu că posezi în sufletul tău foarte mult material de proză, satiră şi umor despre viaţa noastră teatrală. Vreau să cred că în viirorul apropiat,dacă nu te vei lenevi, ai să dai publicităţii multe cărţi şi de aşa natură.Multă sănătate şi realizarea tuturor speranţelor
Bineînţeles că acel teatrul „Luceafărul” , despre care s-a vorbit, se vorbeşte şi, cred eu, încă mult timp se va mai vorbi, a fost şi mai este teatrul copilăriei generaţiei noastre ,un teatru pe care l-am avut şi nu ştiu dacă vom mai avea un aşa teatru. O să avem şi alte teatre,poate şi mai bune, dar la nivelul Luceafărului nu va mai fi.
Cei care au păşit măcar o singură dată pragul „ Luceafârul”-ui au rămas impresionaţi, captivaţi, convinşi de o artă adevărată..
Eu personal am privit acele spectacole de zeci de ori, cănd ne întălneam cu colegii, comunicam prin intermediul cuvinelor personajelor din Teatru Luceafărul.
Permiteţi-mi să dau citire unui text din partea rectoratului :” Stimate domnule profesor,ne cunoaştem încă de pe atunci cînd, fiind printre fondatorii Teatrului „Luceafărul” , ne bucurai cu o excelentă ţinută scenică, cu o frumoasă limbă românească, roluri jucate cu multăenergie şi talent.
Au trecut mulţi ani de atnci , ani plini de muncă asiduă, de studii în domeniul artei actoriceşti şi a vorbirii scenice. Şi astăzi avem în persoana dumneavoastră un savant, un animator al culturii şi artei noastre teatrale.
Colectivul de profesori şi studenţi al Academiei de Muzică ”G. Muzicescu” vă felicită cu ocazia frumosului jubileu şi vă doreşte sănătate şi mulţi ani înainte”.
Gheorghe Cincilei, critic de teatru. „Sunt copleşit de emoţii. De data asta de emoţii pozitive, de bucurie pentru prietenul meu, pămînteanul meu,mîndîceanul Gr, Rusu.Retrăiesc din plin mai multe sentimente la rând, nu că mi-e pământean,pentru că suntem cu toţii pământeni, ci pentru că , fiind actor, a activat în triple ipostaze şi s-a realizat,zic eu, cu desăvărşire. Nu deplin,dar cu de săvârşire fiindă mai are multe de spus înainte. Deci triplu : Gr. Rusu - actorul,Gr. Rusu - pedagogul şi eu adaug, cea de-a treia faţetă a dlui Gr. Rusu - de cronicar de teatru. Credeţi-mă,noi ştim cu toţii ce înseamnă să fii actor, ştim ce înseamnâ sâ fii pedagog, dar sâ stai şi sâ buchiseşti cu sufletul şi inima arhive, documente, cronici şi să scrii atătea monografii, e un lucru foarte greu. Ce i-a trebuit lui Gr. Rusu,actor apreciat şi aplaudat, pedagog bine văzut şi acceptat pretutindeni, să se mai bage prin arhivele prăfuite ? Cred că bogăţia sufletului, dorinţa de a căuta, de a afla, de a împărtăşi la maximum ce are el omenesc. Monografiile lui sunt sunt despre oamenii celebri ai scenei teatrului nostru : E. Ureche, V. Cupcea, C.Tărţâu.
Dragă Grigore! Nimeni dintre colegii mei,critici de teatru, n-au atâtea monografii despre personalităţile teatrului nostru. Şi vreau să subliniez aparte, că în acele vremuri grele, când era foarte strict, Gr. Rusu în monografia „Eugeniu Ureche” pomeneşte despre conservatorul „Unirii” din Chişinău din perioada interbelicâ, este primul care vorbeşte, fie şi succint, despre învâţâmăntul teatral al anilor -`20 -`30. A vorbit despre contribuţia marelui pedagog de Arta actorului M. Kosmacevskaia, una din discipolele lui K. Stanislavski.
Ştiu că posezi în sufletul tău foarte mult material de proză, satiră şi umor despre viaţa noastră teatrală. Vreau să cred că în viirorul apropiat,dacă nu te vei lenevi, ai să dai publicităţii multe cărţi şi de aşa natură.Multă sănătate şi realizarea tuturor speranţelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu