Din ce se compune viaţa şi opera unui actor? Fireşte, din pânze scenice de anvergură, marcând trepte şi etape în evoluţie, dar, deopotrivă, dintr-un mozaic de episoade din cele mai diverse - semnificative şi comice, dramatice şi de învăţătură. Anume astfel se încheagă şi personalitatea maestrului Petru Baracci în monografia „Teatrul - dragostea mea”, semnată de Grigore Rusu, profesor universitar, cunoscut investigator al realităţilor noastre în domeniu.
Desigur, pentru a purcede la studiul său, a avut pe ce se sprijini şi de unde alege: şaizei şi şase de roluri însumează palmaresul lui P. Baracci - de la cele din frageda tinereţe până la Ovidiu din drama omonimă în versuri de V. Alecsandri, Edmond din „Regele Lear” de W. Shakespeare şi Pavel Rusu din „Păsările tinereţii noastre” de I.Druţă. Fireşte, pe toate le consemnează şi le pune pe cântar autorul, însă asupra celor mai de valoare zăboveşte aparte, folosindu-se în acest scop de două procedee distincte.
În primul rând, de digresiuni de ordin strict literar, ceea ce îi permite să aprofundeze mesajul piesei, să scoată în lumină esenţa personajelor şi mecanismul compotării lor. În acest sens, găsesc binevenite incursiunile în „Ovidiu” cu trimiteri la opiniile critice la temă, în „Opera de trei parale” de B. Brecht, în „Eminescu” de M. Ştefănescu ( de ajtfel, montată în 1966, an de pomină în prigonirea oricăror referiri la ţara de peste Prut şi la exponenţii ei de vazâ) . Iar din „ Păsările... * ni se propune o întreagă sectvenţă din finalul spectacolului tulburătorul dialog dintre Ruţa şi Paulina, însoţit de rememorările uneia dintre ele, distinsa actriţă Domnica Darienco: „Cu Petru Baracci e foarte uşor să lucrezi, pentru că el ştie să aprindă partenerul, ştie să-l asculte, să-l înţeleag...”
Şi aici trec la cea de a doua modalitate a înzestrării portretului cu culori şi nuanţe - propriile aprecieri date rolurilor de către însuşi actorul, impresiile şi mărturisirile acestuia. Din fericire, autorul îşi cunoaşte prea bine obiectul ( sau subiectul ? ) de studiu, ca să ducă lipsă de ele. Iată, de pildă, cum, încă în anii studenţiei, a găsit Baracci cheia de interpretare a personajului Osip, sluga lui Hlestacov din „Revizorul”: o dată ce n-a mâncat nicicând la aceeaşi masă cu stăpânul, unde să se culce? De bună seamă, sub patul dumnealui. Iar acolo Osip găseşte nişte vechi papuci soldăţeşti pe care îi încalţă invers, cel drept pe piciorul stâng, astfel atribuindu-şi o particularitate inconfundabilă.
În paralel, merită sâ fie evidenţiate o serie de notaţii aparţinând autorului, Gr, Rusu, şi el cândva actor, unul din fondatorii Teatrului „Luceafărul”. Bunăoară, cum se plămădeşte um rol negativ şi cum, câteodată unii spectatori pun semnul de egalitate între personaj şi persoana interpretului, ajungându-se la finaluri tragice. E şi subiectul unui dialog cu Petru Baracci pe marginea rolului lui Edmond,urzitorul de intrigi din „ Rege Lear”.
Monografia dedicată lui Petru Baracci, negreşit, îşi va ocupa locul meritat în biblioteca oricărui teatrofil. E un exemplu viu de depăşire a unor cărări spinoase, care, până la urmă, duc la neuitate crestături pe răboji ( citez aici titlurile a două capitole din carte).
Alexandru Gromov. „Prezenţe memorabile în roluri de vărf”. Revista *Teatracţie *,nr 1, 2006, p. 150.
Desigur, pentru a purcede la studiul său, a avut pe ce se sprijini şi de unde alege: şaizei şi şase de roluri însumează palmaresul lui P. Baracci - de la cele din frageda tinereţe până la Ovidiu din drama omonimă în versuri de V. Alecsandri, Edmond din „Regele Lear” de W. Shakespeare şi Pavel Rusu din „Păsările tinereţii noastre” de I.Druţă. Fireşte, pe toate le consemnează şi le pune pe cântar autorul, însă asupra celor mai de valoare zăboveşte aparte, folosindu-se în acest scop de două procedee distincte.
În primul rând, de digresiuni de ordin strict literar, ceea ce îi permite să aprofundeze mesajul piesei, să scoată în lumină esenţa personajelor şi mecanismul compotării lor. În acest sens, găsesc binevenite incursiunile în „Ovidiu” cu trimiteri la opiniile critice la temă, în „Opera de trei parale” de B. Brecht, în „Eminescu” de M. Ştefănescu ( de ajtfel, montată în 1966, an de pomină în prigonirea oricăror referiri la ţara de peste Prut şi la exponenţii ei de vazâ) . Iar din „ Păsările... * ni se propune o întreagă sectvenţă din finalul spectacolului tulburătorul dialog dintre Ruţa şi Paulina, însoţit de rememorările uneia dintre ele, distinsa actriţă Domnica Darienco: „Cu Petru Baracci e foarte uşor să lucrezi, pentru că el ştie să aprindă partenerul, ştie să-l asculte, să-l înţeleag...”
Şi aici trec la cea de a doua modalitate a înzestrării portretului cu culori şi nuanţe - propriile aprecieri date rolurilor de către însuşi actorul, impresiile şi mărturisirile acestuia. Din fericire, autorul îşi cunoaşte prea bine obiectul ( sau subiectul ? ) de studiu, ca să ducă lipsă de ele. Iată, de pildă, cum, încă în anii studenţiei, a găsit Baracci cheia de interpretare a personajului Osip, sluga lui Hlestacov din „Revizorul”: o dată ce n-a mâncat nicicând la aceeaşi masă cu stăpânul, unde să se culce? De bună seamă, sub patul dumnealui. Iar acolo Osip găseşte nişte vechi papuci soldăţeşti pe care îi încalţă invers, cel drept pe piciorul stâng, astfel atribuindu-şi o particularitate inconfundabilă.
În paralel, merită sâ fie evidenţiate o serie de notaţii aparţinând autorului, Gr, Rusu, şi el cândva actor, unul din fondatorii Teatrului „Luceafărul”. Bunăoară, cum se plămădeşte um rol negativ şi cum, câteodată unii spectatori pun semnul de egalitate între personaj şi persoana interpretului, ajungându-se la finaluri tragice. E şi subiectul unui dialog cu Petru Baracci pe marginea rolului lui Edmond,urzitorul de intrigi din „ Rege Lear”.
Monografia dedicată lui Petru Baracci, negreşit, îşi va ocupa locul meritat în biblioteca oricărui teatrofil. E un exemplu viu de depăşire a unor cărări spinoase, care, până la urmă, duc la neuitate crestături pe răboji ( citez aici titlurile a două capitole din carte).
Alexandru Gromov. „Prezenţe memorabile în roluri de vărf”. Revista *Teatracţie *,nr 1, 2006, p. 150.
interesant articol!
RăspundețiȘtergere